FOTO VIDEO Doliu la Câmpia Turzii de Vinerea Neagră: „Parcă ar fi blestemată această bază aeriană”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un militar vine acasă plângând în hotote pentru că şi-a pierdut fratele. O femeie povesteşte cu tristeţe că vecinul de la etajul doi se zbate între viaţă şi moarte în spital. Astfel de scene, cauzate astăzi de accidentul aviatic de la Sibiu, nu sunt nici pe departe o raritate în zona din Câmpia Turzii unde locuiesc militarii. Lista neagră a incidentelor în care au fost implicaţi oamenii de la Baza Aeriană 71 a ajuns la al nouălea punct.

Mâinile lui Marian Dobre, militar de carieră cu părul alb şi purtator de cuvânt al Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii, tremură când îşi scoate ochelarii pentru a citi, în faţa câtorva jurnalişti prezenţi la intrarea în unitatea militară, comunicatul Ministerului Apărării în legătură cu accidentul aviatic de la Sibiu. „Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA , vineri, 21 noiembrie, în jurul orei 10.40, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu”, recită acesta milităreşte, încercând să-şi ascundă emoţia. Reacţia lui este de înţeles având în vedere că unul dintre cei doi militari răniţi - maistrulul militar clasa I Valentin Bora (41 de ani) - locuieşte la câteva apartamente distanţă de purtătorul de cuvânt, într-o zonă a Câmpiei Turzii locuită de în mare parte de către militarii de la Baza Aeriană. Vestea că un elicopter de la Baza Militară Câmpia Turzii s-a prăbuşit a ajuns aici de dimineaţă. Oamenii vorbesc cu consternare despre accident. „Parcă ar fi blestemată baza această aeriană. Prea multe accidente au fost”, spune vânzătoarea de la magazinul unde serveşte, zilnic, piloţi de MIG-uri, piloţi de elicoptere, mecanici şi militari cu diferite grade şi misiuni. 

„Parcă ar fi blestemată această bază  aeriană. Prea multe accidente au fost”

vecină

image

Emilian Filip a ajuns acasă plângând de durere

Durerea unui frate

În jurul orei 14.00, un Audi cu număr de Mureş opereşte în faţa unui bloc din Câmpia Turzii. Din maşină ies doi bărbaţi. Şoferul, îmbrăcat din cap până în picioare în albastru, având pe geacă emblema Bazei Aeriene începe să plângă înăbuşit. Este Emilian Filip, fratele cel mare al lui Constantin-Dorin Filip, una dintre victimele accidentului aviatic. Camaradul lui îl strânge în braţe. Lacrimi licăresc şi în ochii acestuia. Constantin avea numai 30 de ani. „Trăia cu prietena lui, trebuiau să se căsătorească anul acesta. Dumnezeul să-l odihnească în pace”, ne spune o vecină. Fraţii Filip erau ambii mecanici la Baza Aeriană, originari din judeţul Mureş. Mezinul s-a mutat, alături de prietena lui, de puţină vreme în blocul unde stătea şi fratele său. Stătea în chirie într-un apartament aflat cu un etaj mai jos faţă de locuinţa lui Emilian. 

„Trăia cu prietena lui, trebuiau să se căsătorească anul acesta. Dumnezeul să-l odihnească în pace!”,

vecină

image

Dorin Filip trebuia să se căsătorească anul acesta. 

„Unul dintre supravieţuitori locuieşte chiar sub mine”

O femeie îmbracată în geacă de piele neagră iese îngrijorată din blocul unde locuiesc fraţii Filip. „M-am interesat de o cunoştinţă care, slavă Domnului, nu era în elicopter”, spune femeia. Nu îi cunoaşte pe fraţii Filip, dar ştie despre unul dintre supravieţuitori: maistrul militar cls. I Valentin Bora (41 de ani). „Locuieşte singur într-un apartament chiar sub mine şi a scăpat cu viaţă”, spune femeia. Soţul ei, care lucrează de asemenea la Baza Militară, a sunat-o să-i spună ce se întâmplase. Bărbatul era şi el mecanic la baza militară. În acelaşi bloc, o altă vecină povesteşte, cu tristeţe, despre colegii ei care s-au aflat în elicopterul morţii: Răzvan Moldovan, Dorin Fodor şi Andrei Apostol. Aflăm de la ea că în elicopter pe lângă cei doi piloţi se afla o echipă din care făcea parte chiar şi un medic, mai mulţi mecanici, un specialist în transmisiuni. Oameni tineri şi cu familii frumoase, plecaţi prea devreme, care continuă lista de tristă amintire a accidentelor aviatice în care au fost implicaţii militari de la Baza Militară 71 Câmpia Turzii. 

image

Cine sunt victimele accidentului aviatic 

Într-un comunicat de presă, MApN precizează că cei opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic sunt comandorul Artur-Grigore Palfi, în vârstă de 46 de ani, căsătorit, tatăl unui copil, căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan, de 34 ani, căsătorit, tatăl unui copil, căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, de 29 de ani, căsătorit, sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, în vârstă de 25 de ani, necăsătorit, maistrul militar cls. I Paul Bădescu, de 41 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. II Dorin Fodor, de 43 de ani, căsătorit, tatăl a doi copii, maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, de 33 de ani, necăsătorit, tatăl unui copil, şi maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit.

Doi militari răniţi

Cei doi militari răniţi sunt căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani, şi maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani. Cei doi militari răniţi în urma accidentului aviatic au suferit arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului, iar unul dintre ei are şi fracturi la mâini şi o contuzie toraco-abdominală. Ei au fost duşi la UPU a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, ulterior hotărându-se transferul lor în Capitală. Avionul medical care îi transportă pe cei doi răniţi de la Târgu Mureş spre Spitalul de Arşi din Bucureşti a decolat, în jurul orei 17.00 de pe Aeroportul "Transilvania" din Târgu Mureş.

image

Lista neagră a accidentelor 

Lista incidentelor aviatice în care au fost implicaţi militarii de la Baza Aeriană din Câmpia Turzii se măreşte an de an: 

2014 – un elicopter de la Baza Aeriantă Câmpia Turzii s-a prăbuşit la Sibiu. 

2010 - Sorin Avram şi Laurenţiu Chiriţă, piloţi aflaţi la bordul avionului MiG 21 Lancer, care s-a prăbuşit, la 1 noiembrie 2010, în apropiere de localitatea Călăraşi, de lângă baza aeriană de la Câmpia Turzii. 

2007 Pe 30 octombrie 2007, un alt avion MIG 21 Lancer a aterizat forţat, în judeţul Cluj, după ce s-a ciocnit în zbor cu un obiect rămas neidentificat. Pilotul a fost rănit în urma impactului.

2006  Pe 22 noiembrie 2006, un  MIG 21 aparţinând Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, s-a prăbuşit pe raza localităţii Beliu, judeţul Arad. Pilotul a reuşit să se catapulteze însă a fost găsit mort.

2004  La 26 august 2004, două MIG-uri 21 de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii s-au ciocnit în apropiere de Târgu-Mureş. Piloţii au reuşit să se catapulteze.

2003 În 25 septembrie 2003, un MIG s-a prăbuşit în satul Viişoara, lângă Turda, judeţul Cluj. Pilotul a murit în accident.

2002 În 26 martie 2002, un MIG 21 s-a prăbuşit în judeţul Cluj. Pilotul s-a catapultat şi a reuşit să se salveze.

1999 În aprilie 1999, un avion MIG 21 a fost avariat la aterizare, în apropiere de Câmpia Turzii, fără a pune în pericol viaţa pilotului.

1994  În septembrie 1994, un MIG 21 s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu pe poligonul de la Bogata, de lângă Turda. Pilotul a scăpat cu viaţă.

Citeşte şi

Mărturiile ciobanului care a salvat doi militari din accidentul de elicopter de la Sibiu: „Unii erau afară din elicopter, ardeau. Alţii erau carbonizaţi deja“

Unul dintre răniţii în accidentul de elicopter din Sibiu, dus la spitalul din Târgu Mureş cu elicopterul SMURD. Al doilea rănit, adus la spital cu maşina de descarcerare

Un elicopter militar s-a prăbuşit. Opt persoane au murit, alte două sunt transportate la spital. Una dintre victime era un mecanic de la Baza Aeriană Câmpia Turzii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite