„Transilvania International Film Festival“ (TIFF), desfăşurat în Cluj-Napoca, ajunge la începutul verii la ediţia cu numărul 16. Pentru mine poate la fel de bine să fie ediţia cu numărul trei, pentru că am mai luat parte doar la alte două. Dar chiar şi aşa, cu o experienţă minoră ca a mea, pot să-i avertizez pe cei care nu au mers până acum că ratează ceva major. Aşa că dacă ţi se aprobă concediul ai face bine să îţi iei din timp bilete (dacă vii din Bucureşti, încearcă avionul, clar e mai ieftin decât cu trenul şi, în loc de 13 ore, ajungi în 40 de minute). Apoi pune mâna pe telefon şi sună-ţi prietenii din Cluj pentru a cere găzduire sau, după caz, poţi face o rezervare la un hotel. Nu amâna biletul şi hotelul până în ultimele zile, pentru că e foaaaarte posibil să nu mai găseşti de niciunele.

Ştiu, mai sunt vreo trei luni până la TIFF, dar dacă chiar ai de gând să mergi poate ar trebui să te pregăteşti din timp. Mai ales dacă e primul tău TIFF, ar trebui să ştii măcar orientativ ce te aşteaptă acolo. În primul rând, un oraş cu o imagine versatilă, cu un centru vechi uimitor (se aplică în mod clar clişeul „parcă sunt în altă ţară“) şi o atmosferă de imens senin (în ciuda invariabilelor rafale aproape zilnice de ploaie). În al doilea rând, o grămadă de săli de cinema, vechi şi noi, modernizate şi revitalizate, în care rulează, în acelaşi timp, cele mai atrăgătoare pelicule. Paranteză: cel mai greu va fi de fapt să alegi ce filme să vezi. Mereu la o anumită oră sunt proiectate, în diferite zone ale oraşului, cel puţin două-trei filme care sigur ţi-ar plăcea.

În al treilea rând, dacă te plictiseşti de filme (deşi Doamne fereşte...), vei avea mereu posibilitatea de a face o pauză de gulaş plus bere în unul din restaurantele din centrul vechi. Sau poţi merge la o expoziţie, la un concert, un party ori la o conferinţă interesantă, toate organizate în cadrul festivalului. A, şi când am zis „săli de cinema“ nu am vrut să spun neapărat asta. Pentru simplul fapt că unele filme vor fi proiectate în locuri inedite: în aer liber, în piaţa centrală sau chiar pe un deal în afara oraşului.

TIFF-ul e şi pentru „industrie“, şi pentru spectatorul obişnuit, aşa că nu ar trebui să te simţiţi dubios dacă, uitându-te pe programul festivalului, nu te poţi orienta din prima. Sunt însă atât de multe filme pentru toate gusturile (de la cele mai de nişă documentare până la cele mai necunoscute horror-uri, de la cele mai tari filme de autor, până la proiecţii în premieră pentru România), încât e imposibil să nu găseşti ceva care să îţi placă, la o oră care să îţi convină, de dimineaţa devreme până târziu după miezul nopţii.

Dacă vei fi pe fază, dacă vei lua din timp bilet, cazare, îţi veţi face chiar şi o listă cu tot ce vrei să vezi (ceea ce, crede-mă, e un pic obligatoriu dacă chiar vrei să vezi ceva), s-ar putea să se întâmple un lucru la care poate nici nu visai până acum: să ai o vacanţă genială în România. Festivalul ăsta chiar umblă la tine în creier, când nici nu te prinzi, şi o să te trezeşti mai apoi că îţi vin cele mai bune idei din lume. Apropo, în cel puţin una din zilele de festival poţi să îţi iei o după-amiază în care doar să te aşezi pe o bancă, în centru, cu o cafea (extra-bună) şi să te uiţi la oamenii grăbiţi care vin de la un film şi fug la altul. Să stai acolo, în mijlocul agitaţiei, să sorbi cafeaua, să asculţi zumzetul, să aştepţi ploaia şi să îţi zici la tine în cap atât: „Ce bine! Ce tare bine!“.

Citiţi şi:

Vocea şobolanului

Oh, muică

Cum am confundat un gât de lebădă cu sfârşitul lumii

Nea Gicu a avut un vis

Lecţii de somn pentru începători

Aşteptându-i pe elefanţi

Un bruiaj în creier

Cărţi de trecut anul

Uită-te la ei, sunt puşi pe crime