Tragedia de pe A2, provocată de efectul de turmă. Titi Aur, campion de raliuri: „De la prima maşină a pornit, iar ceilalţi au intrat în această capcană“
0Campion de raliuri şi pilot profesionist, Titi Aur a explicat, sâmbătă seară, într-o intervenţie la TVR, care au fost cauzele care au provocat nenorocirea de pe A2, soldată cu patru morţi şi 56 de răniţi. Specialistul este convins că accidentul în lanţ, produs în două etape, a avut la bază efectul de turmă.
„Senzaţia că pe autostradă sunt în siguranţă şi că nu le poate apărea niciun obstacol în faţă, de exemplu o căruţă, ca pe un drum obişnuit, le-a dat acea siguranţă şoferilor că pot merge cu viteză. Nu s-au gândit însă dacă sunt în siguranţă la o viteză de 100 km/h. Am eu timp să opresc dacă cel din faţă frânează brusc? Eu cred că a fost vorba despre efectul de turmă. De la prima maşină a pornit totul. Iar ceilalţi au intrat în această capcană. Fără să fii teribilist, fără să faci excese când eşti la volan, intri în acest joc.
Când mergi în paralel pe autostradă, banda I şi banda II, îţi dă încredere. Deci, se poate merge cu viteză. Nimeni nu se gândeşte însă la ce se întâmplă dacă cel din faţă frânează bursc. E cam şi cum s-ar lovi de un zid. Tu, care eşti în spatele lui, mai ai timp să opreşti la 100 km/h?”, a explicat Titi Aur. Acesta crede că la accidentul cumplit de pe A2 a contribuit în mare măsură şi neprevăzutul carosabilului şi condiţiile de ceaţă densă.
Tamponări în lanţ cu 29 de maşini
Conform Ministerului Afacerilor Interne, peste o sută de salvatori au intervenit în cazul accidentului rutier produs pe Autostrada A2, la km 67, în care au fost implicate 29 maşini, dintre care 2 microbuze care transportau persoane şi un camion. În accidentul din 5 noiembrie, produs în condiţii de ceaţă densă, au fost implicate 60 de persoane, dintre care patru au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.
Acuzaţii de ucidere din culpă şi vătămare corporală
Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis dosar penal în cazul accidentului în lanţ produs sâmbătă dimineaţă, 5 noiembrie, pe autostrada A2. Conform prim-procurorului Liliana Bănescu, încadrarea este de ucidere din culpă şi vătămare corporală.Procurorii implicaţi în anchetarea tragediei de pe A2 spun că, deocamdată, nu se poate vorbi despre niciun vinovat. Necropsia celor 3 persoane decedate şi rezultatele probelor biologice vor atârna greu în anchetă şi probabil, dacă este cazul, vor schimba încadrarea juridică.
"Parchetul de pe lângă Judecătoria Legliu Gară a înregistrat dosarul, iar din primele date rezultă că încadrarea probabilă este de ucidere din culpă şi vătămare corporală, având în vedere că vorbim despre 29 victime rănite grav. E dificil să ne pronunţăm acum, cercetarea la faţa locului încă nu s-a încheiat. Sunt foarte multe persoane vătămate, în diferite situaţii medicale, care pot evolua pe parcurs. Având în vedere numărul victimelor, este posibil ca încadarea să se schimbe pe parcurs, în funcţia de evoluţia stării de sănătate a victimelor. Poate că va fi cu încadrare pe formă agravată ", a declarat, pentru Adevărul, Liliana Bănescu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.
Vă recomandăm şi:
Martor ocular la tragedia de pe A2: „S-a ajuns la carambol după ce un şofer a ieşit din parcare“