Reţeaua mafiotă care a păgubit statul cu 24 milioane de euro rămâne în arest. Fermierul Marian Moise şi „locotenenţii” săi, experţi în spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai înstăriţi fermieri din  comuna Vâlcelele rămâne în continuare în arest, alături de soţia, sora şi unul dintre nepoţi, într-o afacere cu fonduri europene obţinute pe nedrept. Gruparea mafiotă coordonată de Marian Moise, un fermier plin de bani, a păgubit statul cu 24 milioane de euro.


Caracatiţa ilegalităţilor s-a întins până în judeţul Vaslui, însă procurorii DIICOT şi cei de la Combaterea Criminalităţii le-au dejucat planurile, în vara acestui an, atunci când  11 persoane din reţeaua infracţională au ajuns după gratii.
Judecătorii  Tribunalului Călăraşi au admis la sfârşitul acestei săptămâni cererea procurorilor privind prelungirea arestării preventive pentru inculpaţii: Marian, Mioara şi Liliana Moise, dar şi Aurelia Zamfir, Marin George, Dumitru Iliuţă, Nicolae Sabo. Instanţa a respins astfel cererile celor 7 de cercetare sub control judiciar sau de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu. Alte 4 pesoane care făceau parte din aceeaşi reţea rămân în continuare după gratii.

Afacerist cu fermă înfloritoare

Zeci de poliţişti şi jandarmi au descins pe 9 iulie în Călăraşi şi Vaslui, la 16 adrese, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni din sfera macrocriminalităţii economico-financiare. Din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. a rezultat că, începând cu anul 2007, a fost creată o grupare infracţională, condusă de un bărbat, de 52 ani, din judeţul Călăraşi. Este vorba despre Marian Moise, din comuna Vâlcelele, un afacerist local, cu o fermă agricolă înfloritoare, care a pus la cale toată escrocheria.

Evaziune fiscală şi spălare de bani

“Membrii grupării sunt bănuiţi de comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice, folosirea de documente ori declaraţii false dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, ce a produs consecinţe deosebit de grave, transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate şi stabilirea cu rea-credinţă a taxelor datorate bugetului de stat”, a anunţat IGPR. Prin activitatea infracţională desfăşurată, ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 24.000.000 de euro.

16 descinderi în două judeţe

La cele 16 percheziţii (2 în judeţul Vaslui Şi 14 în judeţul Călăraşi), efectuate la persoane fizice şi la sediile unor societăţi comerciale, au participat 70 de poliţişti din 5 judeţe şi municipiul Bucureşti, dar şi jandarmi.  

În urma percheziţiilorr, 15 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Călăraşi pentru audieri, urmând să fie dispuse măsuri legale în cauză. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Suveica firmelor şi circuitul financiar fictiv

Procurorii DIICOT spun că în acest caz "există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2006 – 2015, membrii grupului, format din 11 persoane,  au obţinut  credite de la mai multe bănci  în numele mai multor societăţi comerciale, iar sumele de bani astfel obţinute au fost folosite în alte scopuri decât cele declarate şi aprobate de către bănci".

Pe parcursul derulării activităţii infracţionale, membrii grupării au înfiinţat societăţi comerciale prin persoane interpuse, fără posibilităţi materiale, şi care, în schimbul unor  sume modice de bani, înfiinţau sau preluau societăţi comerciale. Totodată, în cursul cercetărilor s-a stabilit că membrii grupării  au înfiinţat mai multe societăţi comerciale în scopul organizării unor circuite financiare fictive de natură să asigure sustragerea societăţilor comerciale de la achitarea TVA aferentă operaţiuni comerciale înregistrate.

Societăţi vândute unor interpuşi

"Ulterior, firmele erau declarate în stare de insolvenţă, fiind vândute unor persoane interpuse, fără posibilităţi materiale, care, în schimbul unor sume de bani preluau respectivele societăţi, fără a intra însă în posesia documentelor contabile. Anterior  declarării stării de insolvenţă sau înstrăinării lor, toate bunurile mobile şi imobile ale societăţilor comerciale erau,,vândute" către alte societăţi comerciale deţinute de către grup, lipsind creditorii societăţii de posibilitatea de a-şi recupera paguba creată.  S-a reţinut că activitatea infracţională a avut ca scop obţinerea de sume importante de bani pentru dezvoltarea unei  ferme situate pe raza judeţului Călăraşi, aparţinând liderului grupării", precizează DIICOT.
 

Vă recomandăm şi:

Grupare mafiotă cu fonduri europene, anihilată. Cum a păgubit statul cu 24 milioane de euro, prin deturnare de credite, un afacerist din Vâlcelele

Descinderi în 15 judeţe la suspecţi de evaziune şi spălare de bani. Prejudiciul, estimat la 18 milioane de lei

UPDATE Descinderi la Dragalina. Reţeaua de escroci care vinde apă cu suc drept motorină, "călcată" de poliţişti: patru persoane au fost reţinute

Descinderi la negustorii de fier vechi, bănuiţi de spălare de bani şi evaziune. Achiziţii fictive de 59 milioane de euro

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite