Locuri blestemate unde nu calcă picior de om. Suflete care nu şi-au găsit liniştea bântuie la Călugăreasca şi în biserica în care a avut loc un măcel
0Un blestem aruncat de un călugar cu sute de ani în urmă le dă şi astăzi fiori localnicilor din inima Bărăganului. O legendă cutremurătoare a semănat spaimă generaţii de-a rândul în comuna Dor Mărunt. Pădurea în care au fost masacraţi mai mulţi călugări este ocolită de oameni.
Despre Pădurea Călugăreasca se spune că este locul unde nu bate vântul, iar sufletele care nu şi-au găsit liniştea sute de ani bântuie şi acum printre copaci. Pe vremuri, aici, într-o mănăstire trăiau călugări, însă singura mărturie a existenţei slujitorilor Domnului mai este acum o cruce din piatră, aflată în mijlocul pădurii. În această pădure se spune că nu bate niciodată vântul, iar liniştea este de-a dreptul asurzitoare. Localnicii povestesc despre schitul de călugări care a fost cotropit de turci, iar călugării omorâţi până la ultimul.
Crucile care păzesc intrarea
Se pare că unul dintre ei a aruncat un blestem asupra turcilor. Aşa se face că, după moarte, spiritele celor care şi-au mânjit mâinile cu sângele călugărilor s-au întors în desişurile de la Călugăreasca, de unde nu au mai găsit în veci ieşirea. La marginea pădurii sunt, de asemenea, o mulţime de cruci, despre care legenda locului spune că stau de strajă pentru ca spiritele păgânilor său nu poată ieşi. Lumea se fereşte şi azi să intre în desişurile din Călugăreasca de teama blestemelor, iar singurul loc sigur din pădure era crucea albă, pe care stă scris anul 1831 şi care îi protejează pe cei care se roagă lângă ea, atunci când îi prinde noaptea în crâng.
Localitatea Dor Mărunt este situată în partea de nord-vest a judeţului Călăraşi, în mănoasa câmpie a Bărăganului Sudic. Numele localităţii se pare că provine de la legendarul rege dac Dromihete (Drom-I-Chaites, „Calea celor puri”, a dat prin etimologie populară numele actualului sat Dor Mărunt).
Legenda de la Ivăneşti
Tot în Bărăgan, la 15 km de Slobozia, o biserică lăsată în paragină stârneşte fiori. Construită, pe malul stâng al răului Ialomiţa, în anul 1848 de către unul din boierii satului cu piatră adusă din Dobrogea, aceasta a reuşit să-i înspăimânteze pe locuitorii satului Ivăneşti. Legendele locale vorbesc despre un măcel petrecut chiar în lăcaşul de cult.
"În cel de-al doilea război mondial un grup de soldaţi nemţi, fugind inamicii ruşi s-au ascuns în biserică... În zadar s-au rugat aceştia să scape. Nimeni nu le-a auzit rugăciunile, ei fiind prinşi de către inamici şi masacrati. Se spune că sufletele soldaţilor nemţi mai bântuie încă biserica părăsită", povesteşte un localnic. Oamenii din sat, înspăimântaţi că au putea fi urmăriţi de blestem au renunţat cu timpul să mai meargă la biserică. Mai mult decât atât, zona era frecvent inundată de revărsările răului, ceea ce a dus cu timpul la strămutarea gospodăriilor din zonă.
Vă recomandăm şi:
Misterele Botoşaniului: de la catacombele subterane ale vechiului târg până la mormintele urieşilor