Drumul care duce la mare, înţesat de poliţişti. Traficul de pe Autostrada Soarelui este supravegheat non-stop
0Pentru a-i împiedica pe şoferi să apese la maximum pedala de acceleraţie, Poliţia suplimentează numărul agenţilor care acţionează în trafic. În acest sfârşit de săptămână, circulaţia dinspre litoral va fi atent monitorizată.
Astfel, pentru asigurarea fluenţei traficului rutier pe Autostrada A2,, şeful Poliţiei Române a dispus ca, în perioada 8 – 10 august, să fie suplimentat numărul poliţiştilor rutieri şi a autospecialelor care acţionează în aceste zone. Astfel au fost delegaţi 10 poliţişti rutieri, cu 4 autospeciale şi 2 motociclete, de la inspectoratele judeţene de poliţie Călăraşi şi Ialomiţa, de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A1, fiind suplimentat şi numărul poliţiştilor de la Biroul de Poliţie Autostrada A2. Activităţile desfăşurate de poliţiştii delegaţi sunt sprijinite de către Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române. De asemenea, o atenţie deosebită este acordată trenurilor de călători care circulă pe relaţia CF Bucureşti Nord – Constanţa.
Vă recomandăm şi:
Călăraşi: Accident pe A2 în dreptul localităţii Drajna UPDATE