Produs românesc, contrafăcut de chinezi. Reţeaua de comercializare a produselor a fost anihilată de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mascati

Percheziţii ample astăzi, într-un caz privind importul de electrozi din China şi Croaţia sub denumirea unei mărci cunoscute din Buzău: Ductil. În vizorul anchetatorilor sunt doi chinezi cu domiciliul în Bucureşti şi un gălăţean care ar fi pus la cale întreaga afacere ilegală. Prejudiciul în acest dosar este de circa 1.000.000 de lei.

Percheziţiile s-au derulat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău,  în judeţele Galaţi, Brăila, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Dolj, Braşov, Iaşi, Cluj, Timiş şi în Bucureşti, la domiciliile a trei persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, într-un dosar privind contrafacerea unor produse.

La percheziţii au participat şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Galaţi, Brăila, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Dolj, Braşov, Iaşi , Cluj, Timiş, precum şi cei de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, activităţile fiind coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2017, trei administratori la două firme ar fi creat şi implementat un mecanism infracţional prin care ar fi importat produse contrafăcute, atât din spaţiul comunitar, cât şi extracomunitar, pe care le-ar fi comercializat ulterior sub denumiri similare cu mărci protejate.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre electrozi de sudură aduşi din China şi Croaţia dar vânduţi în România sub marca Ductil. Vizaţi de anchetă sunt doi cetăţeni chinezi, din Bucureşti, şi un cetăţean român din Galaţi. Toţi trei ar fi pus la punct o amplă reţea de comercializare a produselor contrafăcute.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 1.000.000 de lei. Poliţiştii au pus în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite