Guvernul spune NU Aeroportului Braşov. Investiţia s-ar putea realiza cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Transporturilor nu va finanţa construcţia Aeroportului de la Braşov. Consiliul Judeţean are bani doar pentru realizarea pistei. Pentru restul investiţiei s-ar putea accesa fonduri europene. Acest lucru înseamnă o nouă amânare de cel puţin doi ani.

Deputatul braşovean, Emil Niţă (PSD), a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că în cursul acestei săptămâni, membrii Comisiei de Industrie din Camera Deputaţilor au discutat cu ministrul Transporturilor, Relu Fene­chiu, despre programul de transporturi al României, printre temele abordate fiind şi Aeroportul Interna­ţional Braşov.

„L-am întrebat dacă anul acesta, de la bugetul de stat, se vor aloca fonduri pentru acest obiec­tiv. Răspunsul a fost negativ, însă ministrul mi-a spus că există posi­bi­litatea aceesării fondurilor europene, prin Măsura 2.4 - Dezvoltarea aero­por­turilor regionale”, a declarat par­la­mentarul braşovean, citat de mytex.ro.
 

Consiliul Judeţean are fonduri doar pentru construcţia pistei. Terminalul, turnul de control şi celelalte facilităţi ar putea fi realizate cu bani europeni, dar o astfel de procedură durează foarte mult. Pe facebook s-a demarat o petiţie pentru susţinerea Aeroportului.

Avantajele unui aeroport la Braşov

Aeroportul va aduce şi mult mai mulţi turişti la Braşov, oraşul de sub Tâmpa fiins pe locul al doilea la nivel naţional ca număr de vizitatori după Bucureşti. Studiile arată că Braşovul ar putea atrage 20% dintre turiştii care aterizează la Otopeni. Aeroportul se va întinde pe 209 hectare, iar terminalul va avea 10.000 de metri pătraţi. În mod direct, aeroportul va crea în jur de 4.000 de locuri de muncă. Se estimează că alte 6.000 de locuri de muncă vor fi create la companiile care îl vor deservi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite