Cremaliera de la Râşnov va fi inaugurată în decembrie de Moş Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Staţia de îmbarcare va fi în spatele Casei de Cultură, iar o a doua staţie va fi la Cetatea unde se va amenaja o beldevere şi o alee care să-i ducă pe turişti în interiorul fortificaţiei.

Cremaliera (lift inclinat) va face legătura între centrul oraşului şi cetate. Investiţia de 10 milioane de lei, jumătate din aceşti bani fiind fonduri europene. Estimările arată că acest lif înclinat va creşte cu 20% numărul de turişti în cetate. În 2014 Cetatea a fost vizitată deja de 208.000 de turişti. Cremaliera va fi gata în decembrie, iar edilii vor ca Moş Crăciun că fie primul care o va folosi.

Lungimea traseului liftului cu cremalieră este de 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri. Unghiul de înclinare este de 34 de grade, iar liftul cu cremalieră va avea două staţii, una de plecare din spatele Casei de Cultură şi a doua la Cetate. Liftul cu cremalieră va face 12 curse pe oră, cu câte 30 de persoane în cabină, estimându-se că va transporta 700 de persoane pe zi.

Cetate de apărare

Prima menţiune documentară despre cetatea Râşnov datează din anul 1335 când, cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetate, care fiind puternic fortificată a rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile ei.

Cetatea Râşnov este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificaţiei din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni a începutul sec. al XIII-lea.

image

Cetatea Râşnov controla prin poziţia sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râşnoavei. Dată fiind importanţa trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar şi după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredinţând fortificaţia de la Râşnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci. În anul 1427, împăratul Sigismund de Luxembrug a vizitat cetatea Râşnov, pe care a trecut-o în administrarea comunităţii locale, căreia i-a acordat rangul de târg.

Programul de vizitare al Cetăţii este în fiecare zi între orele 9.00 şi 19.00, până la finele lui octombrie, pe timp de iarnă programul de vizitare fiind între 9.00 şi 17.00. Tarifele de vizitarea au rămas aceleaşi: 5 lei pentru copii, elevi şi studenţi, 10 lei pentru adulţi, iar pentru copiii în vârstă de până la 3 ani, accesul este gratuit.

image

Pe aceeaşi temă:

Jurassic Park cu fonduri europene la Râşnov

Staţiunea Râşnov. Cenuşăreasa care a devenit vedetă

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite