Cinematografele Modern şi Popular vor fi reabilitate. Pentru Cinema Astra licitaţia a fost suspendată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinema Modern va avea două săli pentru adulţi şi una pentru copii. FOTOArhivă.
Cinema Modern va avea două săli pentru adulţi şi una pentru copii. FOTOArhivă.

Două dintre cele mai cunoscute cinematografe ale Braşovului, Popular şi Modern, vor fi rehabilitate cu peste 17 milioane de lei, bani de la Primăriei. Cinema Astra mai aşteaptă deoarece sunt neclarităţi privind situaţia juridică a terenului.

Cinema Astra nu va fi reabilitat anul acesta. Licitaţia a fost suspendată după ce Primăria a constatat că situaţia juridică a terenului nu este una clară şi este nevoie de documentele suplimentare şi clarificări legale.

În schimb realibitarea cinematrografelor Popular de pe Mureşenilor şi Modern de pe Griviţei ar putea începe anul acesta. S-au organizat licitaţii, iar acum sunt analizate ofertele. Sunt trei firme care vor să reabiliteze Cinema Popular şi patru care vor să execute lucrările la Cinema Modern.

Cinematograful Modern îşi va recăpăta destinaţia şi va fi reabilitat cu 5,3 milioane de lei. Pentru prima oară câştigător al licitaţiei nu va fi desemnat cel care oferă cel mic preţ, ci contructorul care va oferi cel mai bun raport calitate-preţ. Lucrările vor dura un an şi jumătate. La final cinematograful va avea două săli  pentru proiecţia de filme şi spectacole de 191 şi respective 114 locuri. Va fi şi o a treia sală pentru copii de 100 de locuri.

Cinema Popular, va fi reabilitat cu 12 milioane de lei. Clădirea în care a funcţionat Cinema Popular a fost construită în 1911 special pentru evenimente culturale. După revoluţie a tot fost folosit de diverse firme private, după care a clădirea a rămas goală şi s-a degradat foarte mult.. Conform proiectului, la această clădire se vor efectua lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă, se vor reface instalaţiile interioare şi exterioare, se vor efectua lucrări pentru înlăturarea mucegaiului, iar apoi se vor face finisajele necesare atât la interior, cât şi pe faţadă. 

Potrivit datelor istorice, Braşovul a fost primul oraş din Transilvania în care a fost difuzat primul film. La scurt timp de la prima proiecţie cinematografică mondială din 1895, de la Paris, braşovenii au avut privilegiul de a vedea peliculele lui Lumiere. Potrivit documentelor vechiprima proiecţie de film de la Braşov a avut loc în în 5 decembrie 1896, la Vila Kertsch. Aici aveau loc evenimentele culturale ale vremii. Din păcate, clădirea a fost grav avariată la bombardamentul american din 1944, din ziua de Paşti, iar în 1970 a fost demolată în totalitate, în locul ei construindu-se clădirea Modarom.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite