Începe curăţenia de primăvară. Primăria speră ca brăilenii să participe în număr mare la ecologizarea spaţiilor verzi
0Primăria Brăila dă startul campaniei curăţeniei de primăvară, intenţionând să implice cât mai mulţi locuitori ai oraşului în aceată acţiune. În primă instanţă, se vor îndepărta gunoaiele aruncate pe domeniul public, apoi se vor planta arbori, arbuşti şi trandafiri pe spaţiile verzi.
Primarul Aurel Simionescu a dat dispoziţie Poliţiei Locale să identifice toate haldele de gunoi neautorizate de pe raza municipiului. „După ce se va face un inventar al tuturor acestor locaţii, operatorii de salubritate vor ridica deşeurile şi le vor duce la groapa ecologică”, a declarat primarul Simionescu. Edilul şef a făcut un nou apel către cetăţeni să nu mai arunce gunoaie pe domeniul public. „Salubrizarea acestor halde neautorizată presupune o cheltuială în plus de la bugetul local”, a spus acesta. O altă prioritate a Primăriei este măturarea străzilor, astfel încât să fie îndepărtat nisipul folosit la operaţiunile de deszăpezire de pe parcursul iernii.
Primarul a mai precizat că se vor purta discuţii cu asociaţiile de proprietari, pentru ca locatarii blocurilor să participe la acţiunile de ecologizarea a spaţiilor verzi din cartiere. Autorităţile speră că brăilenii vor răspunde acestui apel într-un număr cel puţin la fel de mare ca în primăvara anului trecut, când acţiunea a avut un relativ succes. Direcţia „Seroplant” din cadrul Primăriei Brăila a pregătit pentru plantări 4.500 de arbori, 36.000 de arbuşti şi 10.000 de trandafiri.

Locatarii sunt chemaţi să participe la plantarea arborilor pe spaţiile verzi FOTO Florentin Coman
"Conform unei dispoziţii primite din partea primarului Simionescu, vom amenaja în fiecare cartier câte unul sau două părculeţe, cu flori, arbuşti, bănci. Vor fi locuri de relaxare pe care sperăm ca populaţia să le aprecieze şi chiar să se implice în îngrijirea lor”, ne-a declarat Ligia Drăgan, directorul „Seroplant”.
Asociaţiile de proprietari se implică acolo unde există spirit gospodăresc, consideră Marian Covache, preşedintele Federaţiei „Uniunea Asociaţiilor de Proprietari” Brăila. „Depinde de fiecare preşedinte de asociaţie cum reuşeşte să mobilizeze oamenii. În general, locatarii participă la aceste acţiuni, atunci când Primăria asigură material săditor, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Ce putem spera pentru acest an este ca acţiunea să se facă într-un mod cât mai organizat şi transparent, astfel încât să nu mai vedem că arbuştii care ar trebui plantaţi pe domeniul public apar prin diverse curţi private”, ne-a declarat Covache.
Citeşte şi