UPDATE 2 FOTO VIDEO Val de avalanşe în Maramureş. Şapte muncitori, surprinşi de zăpadă în zona Blidari. Un autocar plin cu copii, blocat în nămeţi
0Şapte muncitori din Maramureş au fost surprinşi de o avalanşă noaptea trecută, în zona Blidari. Oamenii au fost salvaţi abia de dimineaţă, după ce autorităţile au fost nevoite să deszăpezească cinci kilometri de drum. Tot în această dimineaţă, un autocar plin cu copii plecaţi în excursie a rămas blocat în apropierea staţiunii Izvoare, din cauza unei alte avalanşe.
UPDATE ORA 13:00 Potrivit informaţiilor venite de la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, un număr de şapte persoane au fost blocate de o avalanşă produsă în noaptea de 9 spre 10 ianuarie în zona Blidari, situată la circa la 25 de kilometri de municipiul Baia Mare.
Cele şapte persoane au fost salvate astăzi, 10 ianuarie de către o echipa mixtă, la intervenţia coordonată de către ing. Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş, preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă participând lt.col. Ioan Mureşan, inspector şef al I.S.U. Maramureş, lt.col. Ioniţă Sîrb, prim adjunct al inspectorului şef al I.S.U., trei subofiţeri ai Detaşamentului de Pompieri Baia Mare şi lucrători ai societăţii comerciale care efectuează deszăpezirea în municipiu.
Oamenii au sunat la 112 azi noapte, în jurul orei 01.00, pentru că au rămas blocaţi în urma producerii a trei avalanşe consecutive. Ei efectuau lucrări de exploatare a masei lemnoase. Cei şapte au reuşit cu greu să ajungă într-o zonă cu semnal pentru telefoanele mobile. Salvatorii au ajuns la ei după ce au deszăpezit o porţiune de circa cinci kilometri de drum forestier. Cele şapte persoane salvate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate în siguranţă, în jurul orei 08.30, în Baia Mare.
Pe parcursul întregii nopţi de 9/10 ianuarie, cu începere de la ora 21.00, o echipă mixtă formată din Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş, lt.col. Ioan Mureşan, inspector şef al I.S.U. Maramureş şi Ciprian Codreanu, consilier în cadrul cancelariei prefectului, s-a deplasat în judeţ, pentru a monitoriza şi evalua starea drumurilor şi felul în care se desfăşoară circulaţia în punctele critice de pe principalele artere.
În jurul orei 04.00, la km 22, în pasul Gutâi, la urcarea din Baia Mare spre Sighetu Marmaţiei, s-a produs o avalanşă pe o porţiune de circa 200 de metri. Prefectul Anton Rohian a coordonat intervenţia lucrătorilor de la Drumuri Naţionale, conduşi de ing. Mircea Pop. Circulaţia s-a reluat, în condiţii de iarnă, după aproximativ o oră. La faţa locului au acţionat şi două echipaje ale Serviciului Poliţiei Rutiere. Din ordinul prefectului Anton Rohian, traficul a fost restricţionat. Este permisă în acest moment doar circulaţia autovehiculelor de până la 3,5 tone, echipate corespunzător.
În acest moment, in judeţul Maramureş nu există drumuri blocate. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă.
UPDATE ORA 12.30 Un autocar în care se află 35 de copii a rămas blocat pe un drum din apropiere de staţiunea Izvoare, din cauza unei alte avalanşe care s-a PRODUS recent în Maramureş.
Noaptea trecută a fost una de coşmar, după ce în zona Blidaru din Maramureş au avut loc mai multe avalanşe. Una dintre aceasta i-a suprins pe şapte muncitori care se aflau într-o maşină. Menţionăm că zona este una greu accesibilă şi că în apropiere se află o carieră de piatră.
Incidentul a avut loc noaptea trecută în jurul orei 1. Oamenii au reuşit să iasă din maşină şi au sunat la 112, după ce au găsit o zonă cu SEMNAL telefonic, iar angajaţii ISU Maramureş au intervenit. Cei şapte au fost însă salvaţi abia de dimineaţă, după deszăpezirea a cinci kilometri de drum, potrivit CJSU (Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă). O altă avalanşă a avut loc noaptea trecută şi în Pasul Gutâi, motiv pentru care circulaţia a fost restricţionată pentru o perioadă, fără a fi puse însă mari probleme.
CITIŢI ŞI:
Trasee montane închise din cauza riscului de avalanşă
Risc de avalanşe şi trasee turistice închise în zone montane din Alba