Jumătate dintre străzile oraşului Comăneşti vor fi noi la toamnă. Se finalizează reabilitarea a 42 de artere rutiere, trotuarele şi iluminatul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jumătate din străzile oraşului Comăneşti vor fi reabilitate cu fonduri UE
Jumătate din străzile oraşului Comăneşti vor fi reabilitate cu fonduri UE

Oraşul Comăneşti beneficiază de o finanţare de peste 53 de milioane de lei, din care 34 de milioane sunt din fonduri de la bugetul Uniunii Europene, 7,5 milioane de la bugetul de stat şi aproape un milion din fondurile comăneştenilor. La finalizarea proiectului vor apărea 850 de locuri de parcare noi, 42 de străzi vor fi reabilitate în întregime şi va fi înnoit iluminatul stradal.

Lucrările la proiectul „Reabilitare reţele de străzi urbane, trotuare şi iluminat public în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău” se apropie de final. Chiar dacă au existat întârizieri, inerente, determinate de situaţia din teren, de reţelele subterane de apă şi gaz, investiţia a intrat pe ultima sută de metri. „Până în luna octombrie proiectul va fi finalizat. Reţeaua de drumuri modernizată şi reabilitată în întregime reprezintă aproximativ jumătate din totalul arterelor rutiere din oraş“, a precizat Viorel Miron, primarul oraşului Comăneşti.

Proiectul pentru „îmbunătăţirea accesibilităţii centrului urban Comăneşti şi a legăturilor acestuia cu zonele rurale înconjurătoare“ a fost finanţat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, prin Programul Operaţional Regional AXA 1.1, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. 

Lucrările au fost executate de Tancrad din Galaţi. „Potrivit proiectului, strazile din Comăneşti ce vor fi modernizate sunt următoarele:  

  • în cartierul Vermeşti: strada Cireşoaia,
  • în Cartier Zăvoi: Bulevardul 1 Mai, Strada Librăriei, Strada Liceului, Strada Tudor Vladimirescu, strada Pietricica;
  • în cartierul Lunca de Jos: strada Vasile Alecsandri, strada Măgurii, strada Ecoului, strada Narciselor, Strada Arinilor, strada Stadionului, strada Mihail Sadoveanu;
  • în Centru: strada Parcului, strada Avram Iancu, strada Gârlei, strada Aleea Parcului, strada Pieţei, strada Gheorghe Donici, strada Gheorghe Doja, strada Nufărului, strada Speranţei, strada Mihai Viteazul, strada Nicolae Ghica, strada Ciobănuş; 
  • în Cartierul Leorda: strada Poienii, Fundătura Poienii, strada Dorobanţi, strada Mihail Kogalniceanu, strada  Saivanului, strada Eugen Ghica, strada Mihai Eminescu, Fundătura Mihai Eminescu;
  • în cartierul Lăloaia: strada Victoriei, strada Valea Poienii, strada Petru Rareş; 
  • în Cartierul Podei: strada Podeiului, strada Bradului, strada Luncii, strada Goanţei şi strada Fagului“, a precizat Cristina Fornazer, purtător de cuvânt al Primăriei Comăneşti.
Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite