Băcăuanii marchează "Ora Pământului" în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău invită băcăuanii sâmbătă, 29 martie, între orele 20:30 şi 21:30 în faţa Casei de Cultură, pentru marca împreună ,,Ora Pământului’’.

Acesta este cel mai amplu eveniment despre mediu şi pentru mediu, ce este sărbătorit anual, în ultima sâmbătă a lunii martie, la nivel mondial. Organizatorii îşi propun să desfăşoare activităţi tematice, menite să tragă un semnal de alarmă asupra consumului iraţional de energie.

Ora Pământului are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Consumatorii individuali dar şi reprezentanţii instituţiilor publice sunt invitaţi să stingă lumina şi oprească aparatele electrocasnice neesenţiale pe durata intervalului orar specificat (20:30-21:30), în mod voluntar.

Evenimentul se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007, când Asociaţia WWF (World Wide Fund for Nature) Australia a organizat prima ediţie a acestuia în oraşul Sydney.

În anul 2013, peste 7.000 de oraşe din peste 152 de ţări au stins lumina timp de o oră, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viaţa noastră de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor naturale.

Această zi trebuie să schimbe mentalitatea societăţii şi să o facă mai responsabilă pentru viaţa sa şi a celor din jur. Economisiţi energia, fiţi demni de traiul ce vi-l oferă Pământul!, este îndemnul adresat de studenţii băcăuani.

   Alte articole:

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite