Murăturile şi mâncarea tradiţională au făcut legea la Zilele Cartierului Pârneava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă dimineaţa s-au desfăşurat, la Casa Naţională din municipiul Arad, mai multe evenimente dedicate celei de-a şasea ediţii a Zilelor Cartierului Pârneava.

Acestea au fost organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Arad şi Asociaţia Pârnevenilor.
Evenimentele au debutat la ora 10 şi au cuprins rememorări ale unor momente importante în istoria cartierului, continuate cu o expoziţie de murături, conserve şi cârnaţi, dar şi o degustare de produse tradiţionale româneşti.

Printre produsele care au putut fi degustate sau care au fost doar expuse s-au numărat: cârnaţi, salam, murături de diferite sortimente, clisă, jumări, şuncă, etc.

Vremea bună a permis ca o parte a manifestărilor să aibă loc în aer liber, acolo unde sute de arădeni, locuitori ai cartierului Pârneava şi nu numai, au dorit să fie prezenţi.

Programul artistic a fost susţinut ansamblul folcloric al Şcolii Gimnaziale Iosif Moldovan şi de ansamblul de cântece şi dansuri „Crăişorii Moţilor” din localitatea Tisa Nouă. Aceştia au încântat publicul prezent la evenimente.

De asemenea, evenimentele s-au bucurat de prezenţa arhiepiscopului Aradului, ÎPS Timotei Seviciu.

Vă mai recomandăm: Patru zile de sărbătoare la Focşani, la Festivalul Viei şi Vinului “Bachus 2015”

Sâmbătă şi duminică, oraşul Panciu este în sărbătoare

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite