Licitaţia pentru primul lot, respectiv Nădlac-Pecica, a fost câştigată de Romstrade, însă contractul cu această firmă a fost reziliat în 2011, după ce, în mai bine de un an de zile, s-a realizat un procent de aproximativ 10 la sută din totalul lucrărilor.

Mai mult, banii daţi de stat către Romstrade pentru construcţia autostrăzii au fost folosiţi în alte scopuri de către Nelu Iordache, administratorul societăţii. Acesta se află în arest, fiind judecat pentru delapidare. Al doilea lot, Pecica-Arad, a fost câştigat de compania austriacă Alpine.

Cu toate că lucrările erau relativ în grafic, iar procentajul de finalizare a autostrăzii a ajuns la 85 la sută, compania a dat faliment şi a părăsit şantierul din Arad. Între timp, a fost organizată o licitaţie pentru primul lot al autostrăzii, licitaţie adjudecată la finele anului 2013.

Lucrările vor demara în primăvara acestui an. În ceea ce priveşte lotul doi, încă nu a fost organizată o licitaţie, aşa că şansele ca lucrările rămase de executat să fie finalizate în acest an sunt infime. Cu toate acestea Şova a anunţat că ambele tronsoane vor fi finalizate în 2014, iar patrimoniul autostrăzilor din România se va îmbogăţi cu cei 39 de kilometri dintre Nădlac şi Arad.  (Sursă aradon).

 

Vă mai recomandăm: Ministrul Dan Şova a anunţat că lucrările la autostrada Arad - Nădlac vor fi finalizate anul viitor

Contractul pentru reînceperea lucrărilor la autostrada Arad - Nădlac se poate semna