Un preot a făcut o campanie pe Facebook şi strânge haine pentru 80 de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Danu şi copiii
Preotul Danu şi copiii

Preotul Florin Danu, de la parohia Lada, din Teleorman, a lansat pe Facebook campania „Trimite un copil la şcoală!“, din dorinţa de a le asigura copiilor nevoiaşi cele necesare pentru începutul noului an şcolar. Copiii şi-au trecut necesarul de rechizite şi haine în scrisori care au fost împărţite oamenilor cu suflet, prin intermediul spaţiului virtual.

Comunitatea din Lada numără aproximativ 400 de suflete, majoritatea fiind persoane fără loc de muncă şi care îşi duc traiul din ajutoarele primite de la stat sau din banii câştigaţi muncind cu ziua. 

Pentru cei aproximativ 80 de copii din Lada preotul Florin Danu este un părinte în adevăratul sens al cuvântului. Părintele i-a ajutat să primească hăinuţe noi de Paşte, să aibă parte de o masă caldă pe zi la centrul social ridicat din donaţii şi să meargă în vacanţă în excursii. În pragul unui nou an şcolar, preotul vrea să îi ajute pe micuţi să aibă haine noi şi rechizite în prima zi de şcoală.

La iniţiativa părintelui din Lada, copiii din comunitate au scris scrisori în care şi-au trecut necesarul de rechizite şi haine pentru începerea şcolii, iar scrisorile au fost lansate în spaţiul virtual în cadrul unei noi campanii numite ”Trimite un copil la şcoală”. 

lada

”Avem 85 de scrisori care conţin necesarul fiecărui copil în parte pentru începerea scolii, haine, încălţăminte, rechizite. Copiii au vârste cuprinse între 3 şi 16 ani”, spune părintele Danu. Preotul ştie că se poate baza pe oameni cu suflet pentru că nu este pentru prima dată când apelează la ajutor în acest fel. Şi în 2015 a reuşit să pregătească pentru şcoală copiii din comunitatea sa în acelaşi mod.

Cei care cer ajutor sunt copii cuprinşi în diverse cicluri de învăţământ, de la grupa pregătitoare de grădiniţă, până la clasa a X-a de liceu. Majoritatea provin din familii care nu au niciun venit stabil. Caiete, ghiozdane, acuarele, blocuri de desen, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte sunt dorinţele copiilor din Lada care vor începe şcoala pe 12 septembrie.

A dus copiii în vacanţă la munte

Tot graţie preotului Florin Danu, copiii nevoiaşi din Lada au ajuns în această vacanţă la munte. ”Am mers cu 62 de copii două zile la munte. Am vizitat castelul Bran, Dino Parc, cetatea Râşnov şi mănăstirea Caraiman. Banii pentru transport, cazare, masă,intrări la obiective au provenit tot din sponsorizări”, spune părintele Danu. Pentru cei mai mulţi dintre copii, aceasta a fost singura excursie de care au avut parte în vacanţa de vară.

lada

Centru social la stadiu de finisări

În urmă cu trei ani, prin asociaţia ”Mana cerească”, părintele a demarat lângă bisericuţă construirea unui centru social pentru copiii şi bătrânii din sat. A strâns bani din donaţii şi la începutul acestui an a deschis cantina centrului. Din ianuarie 2016, la cantina părintelui Florin Danu mănâncă 80 de suflete.

Banii pentru alimente, ca şi pentru continuarea lucrărilor la centru, vin tot din donaţii pe care părintele pe strânge de la oamenii de bine. ”Noi facem masa în fiecare zi, 80 de porţii pentru copii şi bătrâni, o parte mănâncă la centru, la alţii le livr[m acasă, avem nevoie de continuitate, avem nevoie de ajutor mai mereu”, spune părintele Florin Danu. Masa pentru 80 de persoane pe zi costă între 400 şi 600 de lei, bani pentru care părintele face apel către oamenii de bine. 

La centru social se lucrează în continuare. ”Lucrăm la finisarea centrului şi construim magazii de alimente, de murături, de lemne”, spune preotul Florin Danu.

lada
Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite