Secretele „fondului pisetal“, strategia care ţinea în viaţă spitalul din Apuseni. Contribuţia lunară a minerilor, infimă
0Spitalul înfiinţat de austrieci la Abrud era susţinut material de minerii din Apuseni, prin aşa numitul „fond pisetal“. Din suma adunată, erau plătiţi medici şi moaşe comunale.
După înăbuşirea Revoluţiei maghiare în 1849, Austria a orânduit în Transilvania o guvernare centralist-absolutistă. În Munţii Apuseni a aşezat oficii şi funcţionari după sistemul lor administrativ. Una dintre măsurile luate a fost să înfiinţeze în zonă un spital, la Abrud.
Medici şi moaşe, plătiţi de mineri
Din lucrarea lui Aurel Stoianovici, „Istoricul spitalului din Abrud“, aflată în manuscris, citată de profesorul Ilie Furduiu, aflăm că medicul Aurel Stoianovici a „descoperit într-o arhivă particulară părăsită, procese verbale de primire a bolnavilor, corespondenţa cu comunele care subvenţionau spitalul, foi de ordinaţiune, adică prescrieri de medicamente, acte ce au fost predate spre păstrare în arhiva acestui spital şi poartă date între anii 1853 – 1857“.
Din manuscrisul citat, aflăm că Spitalul era susţinut de toate comunele din Munţii Apuseni, aparţinând judeţului Alba, Turda şi Hunedoara, din aşa numitul „fond pisetal“ Abrud-Roşia Montană, înfiinţat încă din 1796. Denumirea vine de la termenul „ piseta”, echivalentul unui ban şi jumătate din preţul unui gram de aur. Metalul preţios se schimba la „ Cămara” din Abrud, aşa cum i se spunea Oficiului de schimb al aurului, aflată pe actuala stradă a Băncii din oraş.
Potrivit fostului geolog-şef de la Roşia Montană, Aurel Sîntimbrean, veniturile proveneau din cotizaţiile anuale ale producătorilor de aur din Roşia Montană şi localităţile limitrofe Bucium, Cărpiniş, Corna. Numărul membrilor cotizanţi era în jur de 1.000. Din suma adunată, se asigura şi plata a 5 medici şi 2 moaşe comunale. Numărul celor care aveau nevoie de servicii medicale la Roşia Montană şi în comunele învecinate era, în perioada la care facem referire, de ordinul miilor. Asta, dacă luăm în calcul că în mina de stat munceau între 400-500 de oameni, iar în cele particulare alte câteva mii. Numai în Galeriile „Fraţii Faur“ şi „Sfânta Treime“ activau, potrivit lui Aurel Sântimbrean“, în jur de 900 de mineri.
Desfiinţat şi reînfiinţat după Unire
Spitalul susţinut de mineri a fost desfiinţat de autorităţile austro-ungare, după 1867. „De la acea dată, Transilvania a fost dată Ungariei. Ungurii nu puteau uita rezistenţa românilor moţi în faţa lor. Au trecut repede la desfiinţarea celor făcute de austrieci. Între măsurile de răzbunare draconice a fost şi desfiinţarea spitalului din Abrud, care era necesar pentru a combate bolile şi a trata accidentele din minele de aur“, susţine profesorul Ilie Furduiu.
Piaţa centrală din Abrud în urmă cu aproape 100 de ani
Din manuscrisul citat aflăm că, la acea vreme, fondul pisetal era de circa 500.000 florini (2,10 lei =1 florin), în valuta forte de pe atunci, plasaţi în cea mai mare parte, în înscrisuri maghiare de stat, purtătoare de dobânzi. Medicii acestui ţinut, printre care şi dr. Alexandru Borza au pledat necontenit pentru înfiinţarea unui nou Spital din acest fond, care să trateze, pe lângă mineri şi alte persoane. „Toată lumea de pe atunci, chiar şi autorităţile locale, în cap cu şpanul, prefectul judeţului au îmbrăţişat această idee, dar proiectul s-a izbit de rezistenţa ministerului de interne maghiar, de care depindea, pe acea vreme, şi sănătatea publică şi care a refuzat înfăptuirea lui“, mai notează profesorul Ilie Furduiu.
Spitalul a fost reînfiinţat abia după Unirea Transilvaniei cu România. A fost inaugurat în 15 septembrie 1919, în cazarma Abrudului. Iniţial, s-au folosit primele două pavilioane de la şosea ( azi demolate), apoi un al treilea de pe platou, care se mai păstrează şi în zilele noastre. Echipa medicală era formată din Alexandru Borza, care era şi director; dr. Lehrer- medic primar al secţiei de boli interne; dr. Grosariu-medic primar al secţiei de chirurgie; dr. Stoianovici-medic secundar la secţia medicală şi cea dermato-venerică.
Spitalul din Abrud, în prezent
Pentru a înţelege ce a însemnat, ca asistenţă medicală, spitalul din Abrud, trebuie să se ţină seama, că în primii ani după Unire, nu exista în jurul oraşului decât un singur medic de circumscripţie la Câmpeni, pe toată valea Arieşului (de la Arieşeni la Lupşa). Spitalul n-a avut viaţă lungă în cazarma Abrudului, întrucât după 1921, armata română a început să ocupe unele pavilioane în dauna unităţii medicale. În acest context a luat naştere un comitet de iniţiativă, care a deschis liste de subscripţie în întreaga ţară, cărţi poştale ilustrate, broşuri. Suma adunată a fost de aproape 2 milioane de lei. Construcţia spitalului actual a început în 1924 şi a fost finalizată cinci ani mai târziu. (Text scris de NICU NEAG)
Citiţi şi:
Legenda lacului fără fund din Munţii Şureanu: un monstru îi trage pe înotători sub apă
Se încarcă comentariile...
