Şeful Gării din Alba Iulia a împărţit ceai şi gustări călătorilor ce aşteptau un tren întârziat. Reacţia actriţei Carmen Tănase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Gării din Alba Iulia, Cornel Suciu, este apreciat la superlativ după ce a împărţit ceai şi gustări călătorilor care aşteptau un tren întârziat. Momentul a fost făcut public de actriţa Carmen Tănase, aflată printre călătorii care aşteptau trenul ce avea 160 de minute de întârziere.

Acest OM se numeşte Cornel Suciu, este şeful gării din Alba Iulia! Cum trenul spre Bucureşti are o întârziere de 160 minute, dumnealui stă în mijlocul oamenilor, le oferă gustări şi ceai cald, vorbeşte cu fiecare în parte, găseşte resurse să zâmbească celor agitaţi şi adăposteşte în sala de aşteptare un puiuţ de căţel rătăcit! Întâlnesc din ce în ce mai rar astfel de oameni, de-aia simt nevoia să vi-l fac cunoscut şi vouă! Mulţumesc, dle Suciu! Dvs. chiar faceţi "lucrul" bine!”, a scris actriţa Carmen Tănase pe o reţea de socializare. 

Postarea este din 2 decembrie, când actriţa Carmen Tănase aştepta trenul spre Bucureşti după ce a participat la manifestările de Ziua Naţională de la Alba Iulia. Carmen Tănase a participat la  momentul "Primirea soliilor din cetăţile de scaun", în care a interpretat un rol al soliei valahe.

Afirmaţiile actriţei sunt comentate şi de către alte persoane:

Da, acesta se poate numi OM şi trebuie promovat căci sunt din ce în ce mai rari însă, cine ştie ce şef pricinos se oftica pe calităţile lui! Cinste lui şi tot respectul!”

”Rar întâlneşti astfel de oameni... Însă atâta timp cât mai există avem o speranţa că ţară se poate schimbă... Dacă tot avem tendinţa să copiem, să imităm ce fac "vedetele" poate ar trebui să ne mai uităm din când în când la persoană de lângă noi şi s-o ajutăm să înfăptuiască mici miracole... Nu e greu, trebuie doar să vrem.... Respect acest om!

image

FOTO Ziua Naţională la Alba Iulia: primirea soliilor din Cetăţile de Scaun la Sala Unirii

FOTO VIDEO Ziua Naţională a României la Alba Iulia: Klaus Iohannis: „Îmi propun să redescoperim împreună ideea de unitate naţională“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite