Revoluţia din 1989: Vom călători şi vom fi liberi

Aveam 15 ani la Revoluţia din 1989 şi până atunci călătorisem doar în interiorul graniţelor ţării. Părinţii mei erau oameni obişnuiti, nu aveam niciun unchi refugiat prin ţări străine, nicio rudă în fosta Iugoslavie, prin urmare, posibilităţile de a vedea şi altceva decât plaiurile mioritice erau zero.

Eram însă fericită să-mi vizitez  bunicii din Oltenia, să beau Pepsi vara la unchiul din Constanţa şi să mai dau câte-o fugă pe Semenic sau pe Muntele Mic. Cu siguranţă, nu îmi doream mai mult de atât, pentru că pe atunci nu ştiam mai mult de atât.

Apoi a venit Revoluţia. Am iesit, timid, mai întâi, în fosta Iugoslavie, ca orice bănăţean care voia să-şi cunoască vecinii sârbi şi abia din 1999 am inceput să călătoresc cu adevărat prin lume. Fără să îmi doresc să fac bilanţuri în cifre sau să haşurez în portocaliu, pe harta lumii, ţările sau locurile pe care le-am colindat. Nu că ar fi multe, nu că ar fi puţine.

Astăzi, ma uit în jur şi văd milioane de români care călătoresc în Europa şi în lume, fiecare în stilul lui, pe măsura bugetului, a informaţiilor şi a aspiraţiilor de travel pe care le are.

Mă uit în jur şi văd zeci de destinaţii despre care vorbesc sute de agenţii de turism, văd mii de oferte de toate felurile, zeci de avioane zburând zilnic  deasupra oraşului şi o armată de bloggeri care îşi împărtăşesc impresiile de călătorie.

Astăzi, după 23 de ani, sunt fericită şi recunoscătoare pentru mine, pentru familia mea, pentru copilul meu şi pentru fiecare român care călătoreşte. Sunt fericită şi recunoscătoare şi pentru fiecare român care nu călătoreşte, dar care are posibilitatea să o facă, dacă la un moment dat îşi va dori asta.

Cred că una dintre sursele majore de energie ale lumii este interacţiunea individului cu locuri noi şi cu oameni noi (cu tot ceea ce înglobează asta: istorie, cultură, gastronomie, natură etc). Mai cred că travel-ul este un instrument superb de autocunoaştere şi de dezvoltare personală, mai preţios decât cel mai de seamă MBA.

Şi mai cred că noi, românii, am dobândit prin Revoluţie una dintre cele mai frumoase forme de libertate, care ne ajută să evoluăm ca indivizi şi ca naţie: libertatea de mişcare în afara graniţelor ţării şi implicit în afara graniţelor personale.

Iar ca mamă, cred că turismul este o formă de educaţie alternativă, parte integrantă din educaţia pe care le-o datorăm copiilor noştri, foarte importantă pentru libertatea interioară a adultului de mai târziu.

Revenind la Revoluţia în 1989, pentru a fi conştienti de ceea ce am câştigat atunci, vă invit să urmăriţi câteva dintre reportajele lui Adelin Petrişor realizate în Coreea de Nord. Veţi vedea unde am fi putut să fim astăzi dacă momentul 1989 nu s-ar fi petrecut: 

Sper că aceste imagini să trezeasca în voi, aşa cum au trezit în mine, emoţia profundă şi sinceră a recunoştinţei. Recunoştinta faţa de cei care nu au mai călătorit niciodată de atunci, nici măcar până bunica din Oltenia sau până la unchiul de la Constanţa, dar care ne-au dăruit noua imensa libertate de a călători. De a simţi, de a mirosi, de a atinge, de a vedea, de a experimenta şi de a povesti LUMEA.