FOTO Istoria Bucureştilor într-o ceaşcă de cafea

Astăzi, cafeneua veche a fost transformată în restaurantul Vecchio FOTO Adevărul

La doi paşi de bombele muzicale care împânzesc Centrul Vechi, pe străduţele înguste ale Bucureştiului, stă ascunsă o clădire cu o istorie de 200 de ani. Cafeneaua Veche a scăpat de cele două războaie mondiale, era cât pe ce să ardă din temelii, iar la începutul anilor ′80 a fost închisă de comunişti.

Reţetele de pe vremea bunicilor şi atmosfera retro se îmbină armonios pe strada Covaci, la nr.16, între zidurile celei mai vechi cafenele din oraş. Situată la o aruncătură de băţ de „Lacrimi şi Sfinţi“, restaurantul poetului Mircea Dinescu, şi în apropierea localului Hanul lui Manuc, Cafeneaua Veche îşi îmbie oaspeţii care îi calcă pragul cu specialităţi de cafea şi gustări mediteraneene. Cunoscut astăzi sub denumirea de Resturant Vecchio, localul din inima Capitalei a renăscut acum un an şi jumătate sub bagheta bucătarului-şef Viorel Neacşu, ajutat de echipa sa.

Popas pentru feţele domneşti, locul de întâlnire al elitei bucureştene din secolul al XIX-lea şi sediu al interlopilor în anii ′90, clădirea a fost atestată oficial în 1812. De construirea ei s-a ocupat armeanul Ştefan Altîntop, la 1781, cu permisiunea domnitorului Munteniei, Alexandru Ipsilanti, pentru ca mai apoi să fie pusă la dispoziţia celor care veneau cu treabă pe la Vodă, un fel de salon de primire unde oaspeţii să-şi tragă sufletul şi să guste din băuturile tari servite aici de către slujitorii cârmuitorului. „Construită iniţial pentru a servi persoanelor cu sânge albastru, Cafeneaua Veche era situată în Piaţa Sfântul Anton. Localul aparţinea puterii şi avea atunci denumirea de Curtea Domnească“, explică Viorel Neacşu, administratorul actual al restaurantului. Clădirea, ale cărei decoraţiuni sunt realizate în stil renascentist, a supravieţuit marelui incendiu din 1847, care a mistuit mare parte din Bucureşti, şi celor Două Războaie Mondiale.

Fotograful austriac Ludwig Angerer a făcut în anul 1856 o fotografie care înfăţişează Piaţa Sfântul Anton, ce găzduia un târg cu mărfuri dintre cele mai diverse. În imagine este surprinsă biserica Curţii Vechi, iar în dreapta lăcaşului de cult apare Cafeneaua Veche, cu apărătoarele de soare deasupra ferestrelor, semn că localul nu fusese atins de incendiul din 1847.

Piaţa Sfântul Anton, după marele incendiu din 1847

Mix între tradiţie şi modernism

Aerul pitoresc al epocii trecute a fost conservat şi de actualii proprietari, astfel zidurile, acoperişul de ţiglă şi obloanele solide sunt recondiţionate după vechile tipare. „Cele 200 de capete de lei, dar şi chipurile celor opt figuri gravate pe zidurile albe datează de la începutul secolului XIX“, mărturiseşte Chef Viorel Neacşu. Plăcuţa inscripţionată cu numele cafenelei, alături de cele două lămpi de fier suspendate pe faţadă, se numără şi ele printre elementele arhitecturale care s-au păstrat peste ani.

Dacă exteriorul clădirii aminteşte de vremuri demult apuse, interiorul a fost transformat, de-a lungul timpului, conform doleanţelor fiecărui proprietar. Astfel, în cartea lui Simion Saveanu, „Enigmele Bucureştiului“, s-a păstrat o ilustraţie preţioasă ce datează din epoca ceauşistă: o poză de la 1973 cu subsolul boltit al cafenelei, unde se ghiceşte o masă de biliard.

Unsprezece ani mai târziu, localul îşi schimbă aspectul din nou. Camerele de la subsol sunt închise, iar parterul este reamenajat. În toamna anului 1984, Alexandru Ofrim, profesor de Antropologie la Facultatea de Litere din Bucureşti, vizitează pentru prima dată Cafeneaua Veche alături de câţiva colegi. „Cunosc foarte bine acest loc. Când eram student (1984-1988) veneam aici, deşi era considerat un local cu preţuri mai mari. 

Interiorul de la sfârşitul anilor ′80 nu era prea luxos, mobilierul fiind unul de tip comunist. Îmi amintesc că aveau mese şi scaune de lemn“, povesteşte Ofrim.

„Un sediu al interlopilor“

Pe parcursul celor două secole de existenţă, localul a fost şi bar de striptease, iar la un moment dat, în curtea din spatele clădirii, a fost amenajat un grajd.

Profesorul Alexandru Ofrim îşi aminteşte că, la începutul anilor ′80, piaţa Sfântul Anton şi Cafeneaua Veche au fost folosite ca loc de filmare în seria „Mărgelatu“. Şapte ani mai târziu localul este închis de către gestionarii din perioada comunistă, pentru ca în 1989 să fie redeschis. După anul 1990, spaţiul s-a aflat în proprietatea mai multor întreprinzători. O vreme şi-a schimbat denumirea în Monaco Lounge Café, întrucât administratorii de atunci erau originari din principatul monegasc. Potrivit site-ului moguli.ro, Fane Spoitoru ar fi cumpărat în ianuarie1992 Cafeneaua Veche. Istoricul Dan Falcan şi profesorul Ofrim confirmă aceste date. Cel din urmă îşi aminteşte că, între 1992 şi 1993, localul devenise „un sediu al interlopilor“. În toamna lui 2012, clubul The Gang dădea startul petrecerilor la subsolul clădirii de pe strada Covaci.

Clienţi nostalgici

Resturantul Vecchio s-a născut în urmă cu un an şi jumătate, explică Chef Viorel. „Până atunci localul de pe strada Covaci era o destinaţie de noapte, un club din Capitală care avea cel mai frumos bar din România“, îşi aminteşte actualul administrator. Acum, pereţii din cărămidă de la subsol, canapelele din piele şi băile construite într-un stil excentric amintesc de viaţa de noapte, în vreme ce restaurantul de la parter spune o altă poveste, de care oaspeţilor fideli le este dor. Mesele albe, design-ul multicolor al cuptorului şi scaunele cu tapiţerie vărgată sunt elementele unui decor ce îi atrage atât pe studenţii bucureşteni, cât şi pe clienţii de vârsta a doua. 

 „Cei care ne trec pragul sunt fie oameni care au auzit de noi şi doresc să afle mai multe detalii, fie sunt persoane care frecventau cafeneaua în perioada comunistă“, explică Viorel. Nostalgici după vremurile apuse, mulţi admiră interiorul şi modul în care a fost recondiţionată cafeneaua , dar suspină, încă, după amintirea localului din anii ′80, mărturiseşte bucătarul-şef.

Pentru a trezi emoţie în sufletul celor care aleg să-şi petreacă câteva ore în interiorul cafenelei, Viorel a restaurat localul în totalitate, pâstrând, însă, mărturii ale trecutului. Astfel, obloanele şi mobilierul secolului al XIX-lea au fost reconstituite de acesta în spiritul istoriei locului, în timp ce o parte din mesele şi scaunele de la Vecchio au fost cumpărate de la anticariate. Încurajat de prieteni, noul proprietar a acordat o atenţie deosebită decorării interiorului, piesa de rezistenţă fiind o preţioasă masă din lemn în valoare de 5.000 de euro. 

Reţetele maestrului cafegiu Florescu

Pe lângă reţetele specific italieneşti pentru prepararea cafelei oferite de restaurant, formula de bază a rămas cafeaua făcută după metode tradiţionale. De la banalul espresso, până la cafeaua indoneziană, localul adună în paginile meniului său celebrele reţete ale maestrului cafegiu Gheorghe Florescu. 

Aşadar, fie că vorbim de Kopi Luwak, una dintre cele mai exclusiviste cafele din lume, sau de Panama Boquete Geisha, un tip de cafea ecologică, cultivată la peste 1700 de metri altitudine, restaurantul din Bucureşti se joacă cu mirosul şi papilele gustative ale iubitorilor de cafea. Cafelele servite sunt create după „gustul şi asemnănarea clientului “. Marele cafegiu Florescu creează aceste licori, ascultând şi doleanţele oaspeţilor,  spune Viorel Neacşu. Clienţii fideli sunt singurii care îşi pot savura cafelele atent preparate în căni de colecţie. Localul ascunde o comoară formată din douăsprezece ceşti de cafea, cu o vechime de peste un secol, care te transpun în vremea în care Mihai Eminescu şi Caragiale se bucurau tot aici de aroma celui mai popular ”drog” din lume. Chiar şi în lipsa unui Eminescu care să compună versuri la ferestrele ei, Cafeneaua Veche rămâne un reper pentru cei care tânjesc după farmecul timpurilor de odinioară.

La masă cu I.L.Caragiale, Eminescu şi Carol
al II-lea

Cafeneaua Veche nu este individualizată în arhivele Capitalei numai de evenimentele istorice cărora le-a fost martoră şi de elementele arhitecturale renascentiste. Marile personalităţi culturale ale secolului al XIX-lea, care s-au perindat prin localul din strada Covaci, reprezintă un alt motiv de mândrie pentru actualii proprietari. Aceştia povestesc că, în trecut, Cafeneaua Veche a fost un lăcaş unde scriitori de seamă îşi găseau inspiraţia, iar elita bucureşteană se întâlnea să dezbată subiectele şi bârfele momentului.

Ion Luca Caragiale, cochetul Mihail „Mişu“ Văcărescu (nepotul lui Ienăchiţă Văcărescu - n.r.), Veronica Micle şi chiar regele Carol al II-lea ar fi trecut pragul acestui local pentru a se desfăta, la lumina lămpilor, cu o ceaşcă de cafea aburindă. Marele Eminescu a fost şi el un client al Cafenelei Vechi, între anii 1880 şi 1881, pe când lucra ca redactor la ziarul „Timpul“, iar placa gravată pe zidul clădirii de alături stă mărturie acestui fapt.

→

Imaginea 1/10: cafeneaua veche