Cum funcţionează prietenia virtuală

Cum funcţionează prietenia virtuală

Internetul permite comunicarea cu cei dragi, oricât de departe ar fi

Relaţiile dintre oameni se supun aceloraşi principii, indiferent dacă aceştia se întâlnesc din când în când la bere sau comunică doar prin mesaje transmise prin internet. Partea bună a grupului online de prieteni este că poţi păstra legătura cu toţi, comod şi uşor. Partea proastă - trebuie să fii atent să nu cazi în capcanele comunicării virtuale.

Când şi-a făcut cont pe Facebook, reţeaua socială cu aproape 2,7 milioane de utilizatori în România, Sanda Nicola nu bănuia că va găsi acolo oameni extraordinari şi colaboratori valoroşi. Era toamna lui 2008, la un an de când devenise jurnalist freelance, după ce 11 ani lucrase în televiziune. „Am plecat în delegaţie la alegerile din SUA şi am uitat de cont. În februarie 2009, de ziua mea, m-am trezit cu Inboxul mailului de Yahoo! plin de mesaje cu «La mulţi ani!» care veneau din Facebook", povesteşte Nicola. Flatată de urările neaşteptate, jurnalista a început să cerceteze reţeaua de socializare „cu bucuria unui copil care are o jucărie nouă". „Interesul nu era nici personal, nici profesional. Doar o curiozitate şi o resursă de distracţie", îşi aminteşte ea.

Citiţi şi:

Reţelele sociale, binecuvântate de Papă

Când dragostea se mută  în weekend

La început, prietenii ei virtuali, în special cei mai tineri, nu ştiau cu ce se ocupă. A scris des despre muzica şi filmele care-i plac, a promovat evenimente şi oameni care i s-au părut interesanţi, s-a implicat în dezbateri, a „cerut prietenia" celor cu care avea preocupări comune şi a primit, la rândul ei, multe astfel de cereri. Treptat, oamenii din lista virtuală de prieteni au început să facă legătura cu omul de televiziune Sanda Nicola şi relaţia lor s-a schimbat. „Telespectatorii care se întrebau «pe unde o mai fi fata aia?» mă descopereau pe Facebook şi îmi scriau, îmi cereau părerea pe diverse subiecte, îmi cereau socoteală că nu mai apar la TV", explică Nicola.

În aproximativ un an s-au adunat 5.000 de prieteni, limita impusă de creatorii reţelei sociale. Sanda Nicola a fost nevoită să renunţe la o parte dintre ei, pentru că nu mai putea adăuga oameni dragi, prieteni vechi, chiar şi rude. Acum are grijă să ţină numărul prietenilor virtuali în jur de 4.900. I-a cunoscut şi în viaţa „offline" pe aproximativ 500 dintre ei.

„În ianuarie 2011 m-am întâlnit cu vreo 50 de oameni din lista de pe Facebook, iar în ultimul an cred că m-am văzut cu câteva sute", spune jurnalista. O amuză să-şi înceapă întâlnirile cu studenţi la Jurnalism sau discursurile de la conferinţe cu întrebarea „Câţi dintre dumneavoastră sunt în lista mea de prieteni pe Facebook?". Celor care ridică mâna le mulţumeşte şi le adresează o rugăminte: „Nu mă mai tag-uiţi (etichetaţi, în trad.) în fotografii dacă arăt înfiorător". Contul de pe reţeaua socială a devenit şi locul unde oamenii cu care pierduse legătura după plecarea din televiziune au putut afla ce mai face. „Aşa s-au născut foarte multe proiecte noi, de la invitaţii să susţin discursuri publice sau traininguri media până la oferte concrete de muncă", spune jurnalista. „Foarte multe propuneri de colaborare încep cu: «Am văzut pe Facebook că ai făcut cutare lucru. N-ai vrea să facem nu-ştiu-ce împreună?»."

Instrumente de business

Pentru Cristina Bazavan, redactor-şef la revista „Tabu", conturile de pe reţelele sociale Facebook şi Twitter sunt instrumente de business. Pentru asta le-a creat, în 2008, res-pectiv 2009. „Am realizat că publicul din online este total diferit de cel care citeşte print şi voiam să simt cum trăieşte, ce face, să mă pot inspira", spune Bazavan. Primii 1.000 de prieteni din lista de Facebook au fost numai femei, publicul-ţintă al revistei pe care o conduce. Aşa a început să-şi construiască o comunitate online, care are peste 4.700 de membri pe pagina de Facebook şi alţi peste 4.000 pe Twitter.

Pentru a putea separa relaţiile personale de cele profesionale în mediul virtual, Cristina Bazavan şi-a creat o „fişă" a vieţii ei publice, a lucrurilor pe care alege să le spună, a imaginii pe care vrea să o creeze. „Sunt orientată pe lifestyle, pe film şi pe teatru, şi-mi place să ies cu fetele. Nu trişez, ce spun e real. Nu mă gândesc să ambalez lucrurile, să spun că mă întâlnesc cu cineva şi să nu fac asta", explică ea.

A învăţat de la prieteni cu experienţă în online cum gândeşte consumatorul de internet din România, cum să scrie în conformitate cu aşteptările publicului ei, dar şi ale publicitarilor, fără să cadă în capcanele reţelelor sociale. „Ai o unitate de măsură extrem de perversă, butonul de «Like» («îmi place», în traducere). Poţi vedea în timp real cui şi câtor oameni le place ce scrii", explică Bazavan. „Şi dacă nu eşti un om foarte echilibrat, începi să deviezi de la ce eşti tu sau ce ţi-ai propus să fii, ca să obţii mai multe «like-uri». E diferenţa din presa scrisă între a mă face tabloid şi a rămâne «quality»."

"Nu separ lucrurile în «real» şi «virtual». Eu sunt cât se poate de reală şi pe Facebook, cu identitatea şi opiniile asumate."
Sanda Nicola jurnalist

"Ai o unitate de măsură extrem de perversă, butonul de «Like». Poţi vedea în timp real cui şi câtor oameni le place ce scrii."
Cristina Bazavan jurnalist

Portretul utilizatorului de reţele sociale

Cristina Bazavan şi Sanda Nicola sunt însă excepţia, nu regula în ceea ce-i priveşte pe utilizatorii români ai reţelelor sociale. Fac parte din categoria persoanelor publice - jurnalişti, actori, cântăreţi - despre care toată lumea vrea să ştie câte ceva şi care au nevoie de audienţă. „La un moment dat, viaţa noastră profesională, a jurnaliştilor, se va muta online", spune Cristina Bazavan. „Dar dacă aş fi fost balerină sau profesoară, nu cred că mi-aş fi consumat acelaşi timp şi aceeaşi energie."

Persoanele cu foarte multe conexiuni în reţelele sociale au ocupaţii care le obligă la o viaţă socială bogată, explică şi jurnalistul Alexandru-Brăduţ Ulmanu, care scrie o carte despre reţelele sociale ce urmează să fie publicată în mai, la editura Humanitas. Cei care depăşesc limita de 5.000 de prieteni - „un număr de oameni cu care este imposibil să ţii constant legătura, chiar dacă ţi-ai petrece tot timpul online" - sunt vedete sau profesionişti ai mediului online, adaugă acesta. „Pentru aşa ceva, Facebook oferă posibilitatea de a crea pagini, unde nu-ţi faci prieteni, ci fani, care se pot conecta la pagină prin butonul «Like»", precizează Ulmanu.

Media: în jur de 100 de prieteni virtuali

Utilizatorii români ai reţelelor sociale au, în medie, 99 de prieteni virtuali, potrivit studiului „Who's getting social", realizat de compania de cercetare Daedalus Millward Brown. Ceva mai mulţi pe Hi5 (242) decât pe Facebook (117), şi mai puţini pe alte reţele incluse în cercetare, printre care Neogen.ro (34), Netlog.com (44), Linkedin.com (42) sau Twitter.com (64).

Cei mai mulţi acceptă „cereri de prietenie" doar de la persoane pe care le cunosc (61,6%), alţii şi de la oameni pe care-i nu-i cunosc, dar îi verifică (41,5%) şi doar 11% acceptă pe oricine în lista de contacte. Ca urmare, comunitatea online este dominată, în cazul celor mai mulţi dintre utilizatorii români ai reţelelor sociale, de prietenii foarte apropiaţi, colegi şi rude.

Principala activitate a celor care au conturi pe reţelele sociale este căutarea de informaţii, după cum rezultă din cercetarea realizată în toamna lui 2010. Aproape la fel de des, utilizatorii acestor reţele virtuale se uită la fotografiile şi filmuleţele postate de prieteni, îşi caută cunoştinţe mai vechi, cu care au pierdut între timp legătura, citesc ce scriu oamenii din reţea, se uită la profilul lor, pentru a afla cu ce se mai ocupă, ce studii au. Mult mai puţin din timpul petrecut pe reţelele sociale - în medie, o oră şi 19 minute la fiecare logare - este dedicat postării de mesaje despre activităţile recente, căutării de parteneri de afaceri sau flirtului.  Mădălin Vladu, cel care a coordonat cercetarea Dae-dalus Millward Brown, spune că studiul defineşte relaţiile dintre utilizatorii reţelelor sociale din România doar la nivelul activităţilor şi atitudinilor, nu şi al legăturilor care se creează între aceştia.

O oglindă a vieţii sociale

Conţinutul mesajelor este acelaşi online şi offline, doar forma diferă  Foto: Adevărul

Ca orice relaţie, şi prietenia virtuală are limitele ei. Sanda Nicola o consideră „o fereastră" către ceilalţi, care nu trebuie supraestimată. „Dacă tu îmi dai «Like» la fiecare bazaconie pe care o postez eu, asta nu te transformă în cea mai bună prietenă a mea şi nu-ţi dă dreptul să-mi ceri să fac ceva pentru tine", explică ea. „Cu toate astea, am dobândit prin Facebook câţiva prieteni extraordinari, oameni cu care mă văd destul de des, colaboratori în proiecte profesionale. Sunt un caz foarte fericit." 

Brăduţ Ulmanu spune însă că nu trebuie să privim lumea reală şi cea virtuală ca două părţi distincte ale vieţii. „Pentru majoritatea utilizatorilor, Facebook este un mod de a ţine legătura cu persoane care fac, într-un fel sau altul, parte din viaţa noastră", spune jurnalistul. În opinia sa, Facebook-ul este chiar o oglindă fidelă a ceea ce se întâmplă în viaţa socială, unde foloseşti cuvântul „prieten" pentru a exprima relaţii diferite - cu un coleg de serviciu, cu un fost coleg de şcoală, cu rudele, cu prietenii prietenilor. „Din acest punct de vedere, dacă împărtăşeşti ceva pe Facebook, o faci către prieteni şi cunoştinţe şi nu cred că oamenii comunică pe Facebook lucruri pe care nu le-ar spune în viaţa «reală»."

Gesturi extreme

Există însă şi excepţii. Anul trecut, în ziua de Crăciun, Simone Back, o britanică de 42 de ani, a anunţat pe Facebook că a înghiţit pastile şi urmează să moară, luându-şi adio de la cei peste 1.000 de prieteni virtuali. Nu numai că n-a intervenit nimeni, dar unii chiar au acuzat-o că minte, a declarat mama ei presei britanice. La 17 ore după ce Simone Back a postat mesajul pe reţeaua socială, poliţiştii au spart uşa apartamentului în care locuia şi au găsit-o moartă.

Acesta nu a fost primul caz al unei sinucideri anunţate pe Facebook. Tot anul trecut, un student din SUA, Tyler Clementi, în vârstă de 18 ani, a anunţat pe pagina de Facebook că se va arunca de pe podul care leagă New York de New Jersey. La scurt timp, trupul său a fost găsit în râul Hudson.

„Probabil că oamenii care ajung să facă asemenea gesturi trăiesc oricum vieţi disfuncţionale, nu au parte de o reţea de sprijin la care să apeleze când sunt deprimaţi, iar faptul că aleg să comunice acest lucru pe Facebook poate fi interpretat, în anumite cazuri, drept un strigăt de ajutor", explică Ulmanu.

Mădălin Vladu de la Daedalus spune însă că nu există diferenţe majore între modul în care oamenii aleg să anunţe astfel de gesturi extreme grupului de prieteni, virtuali sau nu. „Postarea anunţului pe «wall» (peretele virtual din contul de pe reţelele sociale) este asemenea biletelor care se găsesc adesea după un suicid."

citeste totul despre: