Mâncare de post cu soia boabe: reţetă pentru prima zi din Postul Paştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mâncare de post cu soia boabe FOTO retete-bucatari.com.
Mâncare de post cu soia boabe FOTO retete-bucatari.com.

Mâncare de post cu soia boabe. Postul Paştelui, care începe astăzi, 23 februarie, va dura şapte săptămâni, timp în care credincioşii ar trebui să renunţe la consumul de carne, lactate şi ouă. Vă prezentăm o reţetă numai bună de pus pe masă în această perioadă.

Cu ocazia postului Paştelui, care se întinde pe durata a şapte săptămâni, vă propunem să încercaţi această reţetă delicioasă de mâncare de post cu soia boabe, preluată de pe retete-bucatari.com. 

Mâncare de post cu soia boabe: Ingrediente

- 1 cană soia boabe

- 4 cartofi 

- 2 cepe

- 2 linguri ulei

- 100 g gogoşari roşii 

- 1 linguriţă boia dulce 

- 1 frunză foi de dafin 

- cimbru uscat

- 1 linguriţă pătrunjel tocat 

- 200 ml suc de roşii sau bulion diluat

- 1 linguriţa sare 

- piper

Mâncare de post cu soia boabe: Preparare

1. Se pun boabele de soia la înmuiat de seara, iar a doua zi se fierb la foc mic timp de trei sau patru ore. Când este cazul, completăm cu apă fierbinte.

2. Se curăţă legumele de coajă şi sâmburi, se spală şi se taie cubuleţe. După ce tocăm mărunt ceapa şi o călim timp de două minute în ulei, până devine aurie, adăugăm cartofii, ardeiul şi gogoşarul tăiate cubuleţe, precum şi boabele de soia scurse. Se toarnă apă caldă cât să acopere legumele cu 2-3 cm şi se lasă să fiarbă împreună, la foc mic, pentru aproximativ 20 de minute.

3. Adaugăm sucul de roşii, cimbrul, boiaua, foaia de dafin, sare după gust şi continuăm să fierbem pentru cinci minute. La sfârşit, presărăm frunzele de pătrunjel fin tocate. 

Bucătărie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite