Henry Kissinger, Mike Pompeo, relaţii internaţionale, diplomaţie, politică externă, SUA

Există aşa, o tradiţie „pământeană” a „contrelor” celor care îşi văd cumva cariera de „comentatori” pusă în primejdie, adesea, de către oameni care scriu în timpul lor liber, de plăcere, din simplul motiv că au ce să spună, dat fiind numărul mare de cititori, de aprecieri, comentarii primite.

Aş vrea, aşadar să vă invit dragi cititori, când aveţi timp, să citiţi biografiile a două personalităţi al căror nume este legat de politica externă americană. O să utilizez un procedeu istoriografic iniţiat de către Plutarch din Cheroneea (46-126 p.Chr.), autorul Vieţilor Paralele, cel care s-a încumetat să prezinte în oglindă personalităţi politice şi militare ”de top” din Antichitatea Greacă şi Romană.

Am ales două nume, Henry Kissinger şi Mike Pompeo. Nu o să redau, nici măcar, în rezumat, biografiile celor doi, pentru că spaţiul nu o permite. Voi menţiona unele detalii biografice care seamănă (Plutarch prezenta biografiile a două personalităţi, un grec şi un roman, apoi făcea paralela dintre ele).

Ambele personalităţi se încadrează în tipologia americanului „self made man”. Henry Kissinger este evreu german de origine (pe numele său adevărat Heinz Alfred Kissinger, născut la 27 mai 1923, în Fürth, Bavaria, Germania), venit în SUA, din cauza persecuţiilor naziste, în 1938 (alături de familia sa, stabilindu-se în New York), primind cetăţenia americană, la 19 iunie 1943.

Mike Pompeo (Michael Richard Pompeo) este născut în Orange, California, SUA, la 30 decembrie 1963, tatăl său, Wayne Pompeo având origini italiene (bunica dinspre tată a lui Mike Pompeo era născută în SUA, din părinţi italieni originari din Caramanico Terme, Regiunea Abruzzo, Italia).

Atât Henry Kissinger, cât şi Mike Pompeo au obţinut înalte calificări academice la Harvard, chiar dacă parcursul carierei şi domeniile au fost pe alocuri diferite. Henry Kissinger a absolvit Harvard College în 1950 (obţinând calificativul „summa cum laude”), nu înainte de a fi  lucrat în cadrul Serviciului de Contraspionaj al US Army. În 1954, devenea Doctor la Harvard, cu o teză de istorie a relaţiilor internaţionale ale perioadei 1812-1822, cu accent pe concepţiile politice ale Prinţului Klemens von Metternich, ale  Lordului Castlereagh. Teza sa de doctorat a fost considerată ca având cel mai lung titlu din istoria tezelor de doctorat prezentate vreodată la Harvard.

Mike Pompeo a absolvit, în 1986, Academia Militară West-Point (cea mai însemnată academie militară americană) ca şef de promoţie şi a servit în US Army, ca ofiţer în zona de „interferenţă a Cortinei de Fier”, până în 1989, apoi în Războiul din Golf, în 1991 deţinând gradul militar de căpitan. Pregătirea sa militară de inginer mecanic l-a ajutat să facă parte din corpul de specialişti militari ai US Army.

În 1994, Mike Pompeo a obţinut, la Harvard, diploma de „Juris Doctor”, la patru decenii după Henry Kissinger, intrând în viaţa civilă ca avocat. În acelaşi an, 1994, Henry Kissinger publica faimoasa lucrare „Diplomaţia”, care face parte din bibliografia obligatorie pentru studenţii la specializările Istorie, Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale din întreaga lume.

Henry Kissinger şi-a propus să activeze în domeniul politicii externe a SUA, reuşind să intre în atenţia unor decidenţi politici. Momentul său de glorie a fost în 1968 (în 1960, 1964 şi 1968 fusese consilierul Guvernatorului republican de New York Nelson Rockefeller), când a reuşit să se facă remarcat de către candidatul republican la funcţia de preşedinte al SUA, Richard Nixon, devenind consilierul său de campanie. A fost evident că, după ce Nixon a devenit Preşedintele SUA, Henry Kissinger a devenit Consilier pe Probleme de Securitate Naţională (1969-1975) şi Secretar de Stat (Ministru de Externe) în perioada 1973-1974. În 1973, a primit Premiul Nobel pentru Pace.

După demisia preşedintelui Richard Nixon, ca urmare a „Scandalului Watergate”, în 1974, noul Preşedinte al SUA, Gerald Ford, l-a păstrat pe Henry Kissinger, ca Secretar de Stat, până la 20 ianuarie 1977. Perfomanţele lui Henry Kissinger (care i-au atras însă şi critici majore) au fost legate de procesul „destinderii/dezgheţului” relaţiilor cu URSS, reluarea relaţiilor diplomatice cu Republica Populară Chineză (în 1972), negocierea tratatelor SALT 1, SALT 2, soluţionarea păcii la finalul Războiului de Yom Kippur, aducerea la putere a generalului Augusto Pinochet în Chile, Henry Kissinger a revenit în anturajul preşedinţilor americani Ronald Reagan şi George H.W. Bush.

În 2002, a prezidat Comisia de Anchetă a tragediei din 11 septembrie 2001, din însărcinarea specială a Preşedintelui SUA George W. Bush, dar s-a retras ca urmare a controverselor apărute şi promovate de către presa americană şi internaţională.

Mike Pompeo s-a decis să intre în lumea afacerilor (şi, implicit în prim-planul vieţii publice din SUA), în anul 1998 (deci, la trei decenii după ce Henry Kissinger păşea pe prima scenă a politicii americane), devenind  membru al Camerei Reprezentanţilor, în urma alegerilor din 2010, triumfând şi în 2012, 2014, 2016.

Până la numirea sa, la 18 noiembrie 2016, în calitate de Director al CIA (confirmat de Senatul SUA la 23 ianuarie 2017) de către Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, Mike Pompeo a făcut parte din Comitetul de Intelligence, Comitetul pentru Energie şi Comerţ, făcând parte şi din Comitetul Camerei Reprezentanţilor pentru Benghazi (acuzând-o public pe Hillary Clinton, pe atunci Secretar de Stat, în chestiunea lipsei de profesionalism a administraţiei americane, în contextul tragediei reprezentate de asasinarea ambasadorului american din Libia.

Aşadar, atât Henry Kissinger, cât şi Mike Pompeo au ajuns în „politica mare” la vârste apropiate: 45, respectiv, 47 de ani.

S-a afirmat că Donald J. Trump a avut şi are vederi similare în chestiunile: iraniană, siriană, rusă, nord-coreeană cu acelea exprimate de către Mike Pompeo. De aceea, personal, pe mine nu m-a surprins demiterea lui Rex Tillerson şi înlocuirea acestuia la Departamentul de Stat cu Mike Pompeo, la 13 martie 2018.

Cum se traduce faptul că diplomaţia americană va fi condusă de un fost director al CIA? Evident, se traduce prin duritate şi reacţie rapidă. Mike Pompeo a ştiut să explice mult mai bine ce presupune o întâlnire între SUA şi Coreea de Nord, în momentul în care Federaţia Rusă este într-o situaţie de revenire geopolitică, iar Republica Populară Chineză, chiar într-una de ofensivă economică. Donald Trump este un om al calculelor, un om de afaceri şi un om de televiziune, aşa cum am scris şi acum câteva zile.

Ca şi Henry Kissinger, Mike Pompeo ştie să se exprime schematic. Ştie să aşeze lucrurile în ecuaţii şi grafice, fără a se încurca în detalii, chiar dacă ”dracul se ascunde în detalii”.

Henry Kissinger nu mai era în acţiune atunci când SUA au pierdut influenţa în Iran (1979), în timp ce Mike Pompeo este de acord cu Donald J.Trump în privinţa renunţării la acordul americano-iranian încheiat de fosta Administraţie Obama. La anul se împlinesc patru decenii de la succesul revoluţiei islamice din Iran, iar asta nu poate rămâne fără urmări.

În acest an, s-au împlinit 100 de ani de la „Declaraţia celor 14 puncte” a Preşedintelui SUA Woodrow Wilson, un document care a încercat să schimbe lumea.

La anul se împlinesc 100 de ani de când SUA se implicau, pentru prima oară într-o pace europeană, la Conferinţele de Pace de la Paris (pe care istoriografia americană le denumeşte „Conferinţele de Pace de la Paris-Washington”), ale căror acte finale, însă Congresul American nu le-a ratificat.

Sunt convins că Mike Pompeo ştie aceste lucruri şi este dispus să meargă mai departe. Ce  îl deosebeşte de Henry Kissinger este că are mai mult spirit de acţiune, aptitudini de reformator instituţional. Ce îl aseamănă este faptul că o eventuală carte a lui Mike Pompeo ar figura şi ea în bibliografia internaţională.

 Pentru mine, personal (cei care mă cunosc, ştiu că nu mă pricep la ghicitul în cafea, bobi sau cărţi), nu va fi o surpriză să îl văd în postura de Vicepreşedinte al SUA şi de ce nu, chiar de Preşedinte al SUA. Un precedent a fost oferit chiar de către George H.W. Bush.

Dar, ca să îl citez pe „părintele istoriei”, Herodot din Halicarnassos (485-425 a.Chr.), „dacă e aşa sau nu e aşa”, doar timpul va decide.