Votul a fost nefavorabil americanilor, căci 128 de ţări s-au pronunţat împotrivă (printre care Franţa şi Marea Britanie, doi dintre principalii aliaţi ai SUA din NATO), doar 9 State Membre s-au pronunţat în favoarea iniţiativei Trump, 35 de ţări s-au abţinut de la vot (printre care România, Canada, Mexic, Australia, Polonia sau Ungaria) şi 21 nu au participat la şedinţa respectivă. Firească, în consecinţă, acţiunea doamnei ambasador a SUA, mai ales în contextul valului de proteste şi tensiuni pe acest subiect, în principal în lumea musulmană, dar şi cu mesaje dure din partea oficialilor UE sau Rusiei.

Punctul de mare interes al serii îl constituie lista de invitaţi, deoarece este semnul unei încercări de recuperare de către SUA a aliaţilor tradiţionali. Asta deoarece, alături de cele 9 ţări care şi-au manifestat de la început susţinerea pentru decizia luată de preşedintele american (printre ele Guatemala, primul stat care şi-a anunţat deja decizia fermă de a-şi muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim), au fost invitaţi să participe ambasadorii tuturor celor 64 de ţări care formează grupul celor care fie că s-au abţinut de la vot, fie au ales să nu participe la vot). Noutatea este că, acum, gestul lor este prezentat de americani drept o susţinere a poziţiei lor, ceea ce ar face ca raportul de forţe pe plan internaţional să arate altfel. Cel puţin din perspectivă americană.

Fotografii de la recepţie. În cea din mijloc, alături de doamna ambasador Haley, este ambasadorul Ion Jinga, şeful Misiunii României la ONU. Sursa: Twitter/Nikki Haley

Pentru ca lucrurile să fie foarte clare, doamna ambasador Haley, cea care avertizase cu ocazia votului că SUA „vor nota numele“ celor care se opun, a transmis acum pe Twitter:

Este uşor ca prietenii să se regăsească împreună în momentele bune. Dar prietenii care sunt alături de voi în momentele dificile sunt cei care nu vor fi niciodată uitaţi. Mulţumesc celor 64!“.

Schimbă asta jocurile şi anunţă, aşa cum promiteau de altfel oficialii americani, dar şi primul ministru Netanayahu, surprize de proporţii în perioada imediat următoare, adică ralierea oficială a unor noi ţări (evident din acest grup de 64) care să se ralieze poziţiei SUA şi să-şi decidă în consecinţă poziţia faţă de Israel, declarând Ierusalimul drept capitală eternă a statului evreu? Un posibil semnal în acest sens îl constituie declaraţia de ieri seară a lui Danny Danon, ambasadorul Israelului la ONU: „Mai întâi de toate, a fost o decizie curajoasă din partea Preşedintelui Trump şi a Ambasadorului Haley şi mulţumim SUA pentru această decizie curajoasă şi, în această seară, SUA continuă să-şi arate rolul de lider în Orientul Mijlociu şi poziţia sa de lider în ONU. Există foarte multă ipocrizie în cadrul ONU. În această seară, cred că ţările care au stat alături de SUA vor veni şi vor auzi că SUA le mulţumeşte pentru a fi fost de partea adevărului şi de a nu se fi alăturat spectacolului organizat de către palestinieni la ONU“.

Este cert că asistăm la o vastă ofensivă americană de recuperare a a poziţiei sale nu numai în cadrul ONU, dar şi a zonelor sale de influenţă în Orientul Apropiat şi, în general, în întregul Orient Mijlociu. „Seara prietenilor“ organizată de ambasadorul Haley este doar una dintre dimensiunile jocului. Cea în care se anunţă cât de bine este să fii considerat prieten. Dar, dincolo de asta, a început să se vadă cealaltă dimensiune de joc ultra dur şi ofensiv, perfect justificată din perspectiva americană. Căci Preşedintele Trump pune acum o întrebare sinceră, dar care, dusă până la ultimele sale consecinţe, poate scutura din temelii o serie de relaţii internaţionale şi antagoniza multe ţări: cât timp trebuie ca SUA să mai plătească sute de miliarde de dolari în chip de ajutor umanitar pentru ţări care se dovedeşte că sunt cel puţin ostile intereselor americane, dacă nu chiar direct potrivnice?

Drept care au apărut ameninţările de tăiere a ajutoarelor financiare americane către Autoritatea Palestiniană şi Pakistan. S-ar putea să mai urmeze şi altele, exact la fel cum s-ar putea să ajungem la o reducere mai mult decât severă a fondurilor cu care SUA contribuie la funcţionarea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi diverselor sale agenţii. Ceea ce, practic, ar aduce întreg sistemul aproape de faliment dacă nu cumva se va ivi, la momentul oportun, un alt stat care să preia rolul de principal sponsor. Se poate întâmpla aşa ceva? Greu încă de imaginat o asemenea situaţie extremă, dar se poate ajunge şi aici dacă, spre exemplu, cererea americană de reunire de urgenţă a Consiliului de Securitate şi eventuala propunere americană de rezoluţie nu va fi aprobată şi problema ar trece din nou pe agenda Adunării Generale, unde să fie votat un alt text, contrar poziţiei şi intereselor americane... Este posibil? Ascultaţi avertismentul dat ieri de Preşedintele francez Emmanuel Macron în urmă cu foarte puţin timp privind Iranul:

„Ceea ce se joacă acum este reconstituirea discretă a unei «axe a răului». Vedem bine discursul oficial al SUA, Israelului şi Arabiei Saudite care, din multe puncte de vedere sunt aliaţii noştri: este aproape un discurs care ne va conduce la război în Iran... dacă rupem orice discuţie, riscul este să ne îndreptăm în mod evident către elemente conflictuale extreme.“

Semnal că orice discuţie în Consiliul de Securitate va fi extrem de dură, poate cu accente chiar mai dramatice decât cea privind statutul Ierusalimului.

Situaţie în previziune căreia americanii îşi numără acum aliaţii. Foarte interesantă mişcare dacă, iarăşi strict teoretic, încercăm să imaginăm cum ar putea arăta, la caz de nevoie, o eventuală nouă „Coalition of the Willing“. Şi nu e chiar imposibil.