Putin şi Obama au discutat prin telefon despre situaţia din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat, vineri, prin telefon, cu omologul său american, Barack Obama, despre situaţia din Siria, anunţă Kremlinul, citat de AFP.

"În contextul crizei din Siria, domnul Putin a evocat necesitatea încetării activităţilor militare cât mai curând", a anunţat Kremlinul într-un comunicat, precizând că apelul telefonic a avut loc la iniţiativa Washingtonului.

"Preşedinţii Putin şi Obama sunt uniţi în dorinţa de a evita toate acţiunile care ar avea repercusiuni negative asupra relaţiilor bilaterale", a precizat Kremlinul.

Putin l-a invitat încă o dată pe Obama să efectueze o vizită oficială în Rusia. Siria, care este susţinută pe plan internaţional de Rusia, se confruntă de doi ani cu un conflict civil soldat cu aproximativ 70.000 de morţi.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite