Principalul post de televiziune al opoziţiei din Rusia, ameninţat cu închiderea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalul post de televiziune al opoziţiei din Rusia, Dojd, a anunţat că este ameninţat cu închiderea, după decizia principalilor operatori prin cablu de a-l elimina din grilă, în urma unui sondaj privind asediul asupra Leningradului, care a provocat scandal, relatează AFP.

Postul, unul dintre puţinele mijloace de informare cu un ton critic la adresa preşedintelui Vladimir Putin, este vizat de critici după ce şi-a întrebat telespectatorii, într-un sondaj realizat pe Internet, dacă autorităţile sovietice nu ar fi trebuit să predea controlul asupra oraşului, devenit între timp Sankt-Petersburg, Germaniei naziste, pentru "a salva vieţile a sute de mii de oameni".

În urma sondajului, trei dintre cei mai importanţi operatori prin cablu din Rusia, printre care şi TriColor TV, au anunţat că vor rezilia contractele cu postul de televiziune Drojd, care a a transmis în direct eliberarea din închisoare a membrelor grupului Pussy Riot.

Sondajul care a provocat scandalul a fost publicat cu ocazia marcării a 70 de ani de la încheierea asediului asupra Leningradului, care a durat din septembrie 1941 până în ianuarie 1944, şi în timpul căruia două treimi din locuitorii oraşului au murit de foame, frig, epuizare sau au căzut victime ale bombardamentelor.

Sondajul a fost retras ulterior de pe site-ul postului de televiziune, iar conducerea Dojd şi-a cerut scuze.

Grupurile parlamentare din Dumă (Camera inferioară a Parlamentului rus) au condamnat în unanimitate sondajul, apreciind că întrebarea reprezintă o ofensă adusă memoriei foştilor combatanţi.

În schimb, mai mulţi comentatori liberali au denunţat demersul şi au apreciat că acesta reprezintă un atac politic la adresa postului de televiziune foarte critic la adresa Kremlinului.

Reprezentantul Kremlinului pentru drepturile omului, Vladimir Luşkin, a condamnat, la rândul său, eliminarea postului Dojd din grila anumitor companii de cablu.

„Este un post care are mult succes şi cu emisiuni captivante şi interesante", a apreciat el, citat de agenţia Interfax, criticând însă sondajul privind asediul asupra Leningradului.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite