Obţinând doar 112 voturi de susţinere din partea reprezentanţilor celor 193 de membri ai ONU, faţă de 114 câte a avut Croaţia sau 144 câte a obţinut Ungaria. Este pentru prima oară când o ţară membră a Consiliului de Securitate înregistrează o asemenea performanţă negativă.

Este o decizie extrem de interesantă în sine, dar relevantă pentru ceea ce, în urmă cu puţin timp, vă anunţam ca ar fi o posibilitate discutată la Bruxelles în ce priveşte sancţiunile împotriva Rusiei. Vă spuneam atunci că este nu numai probabil ca cele de acum să fie continuate şi poate chiar dezvoltate, dar şi să se înceapă o acţiune de penalizare sau chiar de izolare a Rusiei în marile instanţe internaţionale. Începe astfel să se formuleze primele consecinţe practice ale deciziei miniştrilor de externe din UE care au vorbit despre crimele de război ale ruşilor în Siria, la Alep, solicitând măsuri concrete.

Înaintea votului la ONU, luni, mai mult de 80 de organizaţii umanitare semnaseră o scrisoare deschisă implorând Statele Membre să nu accepte Rusia ca membru al Consiliului ONU pentru drepturile omului, invocând rolul jucat de Federaţia Rusă în Siria. Printre aceste organizaţii se numără Human Rights Watch, CARE International sau Refugee International. De unde reacţia lor imediată de satisfacţie.

Respingând realegerea Rusiei, Statele Membre ale ONU trimit un mesaj foarte puternic către Kremlin pentru condamnarea susţinerii pe care o oferă unui regim care a comis în Siria un număr incalculabil de atrocităţi” - Louis Charbonneau, director Human Rights Watch

Unii observatori considerau că această decizie (de altfel aşteptată şi absolut firească) urma să vină şi ca o urmare ceea ce s-a petrecut pe 26 septembrie în Consiliul de Securitate al ONU reunit de urgenţă pentru a analiza situaţia umanitară din Alep. Iar ambasadoarea americană Samantha Power a avut atunci cuvinte extrem de dure faţă de Moscova, cele care, iată, prefigurează posibilul nou regim extins de sancţiuni.

Ceea ce Rusia susţine şi întreprinde la Alep, nu este luptă împotriva terorismului, ci barbarie pur şi simplu... Moscova abuzează de dreptul său istoric de a fi membru permanent al Consiliului de Securitate. 

Contextul se complică destul de tare pentru Rusia, căci mai trebuie să adăugăm că, pe 11 octombrie, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei publica o declaraţie oficială anunţând anularea vizitei prevăzute în Federaţia Rusă „din cauza restricţiilor inacceptabile pe care autorităţile ruse doresc să le impună în ce priveşte programul vizitei... A fi de acord cu condiţiile speciale impuse de autorităţile ruse ar fi o chestiune injustă la nivel de principii şi ineficientă în ce priveşte protecţia drepturilor omului în Federaţia Rusă.

Cât de departe se poate merge? Foarte greu de spus, vom şti cu exactitate cum stau lucrurile în decembrie, atunci când UE va lua în discuţie prelungirea pachetului de sancţiuni la adresa Rusiei. Dar toate acestea sunt semnale asupra unei creşteri a reacţiei statelor occidentale la ceea ce face Rusia în Siria şi nu numai căci sursele de nelinişti pe care le provoacă sunt în continuare multiple.

Din această cauză, iarăşi nu este deloc întâmplător faptul că Summitul de azi UE-Canada de la Bruxelles (prilejuind semnarea acordului CETA de liber-schimb), are pe agendă, ca punct separat, aşa cum veţi vedea în comunicatul final ce va fi difuzat în jurul orelor prânzului, Angajamentul lor în favoarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi condamnarea anexării ilegale a Crimeei şi Sevastopolului de către Federaţia Rusă. Liderii reiterează nevoia ca toate părţile interesate să implementeze pe deplin Acordurile de la Minsk şi să rămână în strânsă coordonare în ce priveşte aplicarea măsurilor restrictive... Iar în ce priveşte Siria, este exprimată neliniştea şi o condamnare a violărilor la scară largă a drepturilor omului şi legislaţiei internaţionale.

În traducere, în ciuda speranţei diplomaţilor ruşi că, odată cu trecerea timpului, aliaţii occidentali vor uita de problema crucială de anexare ilegală a Crimeei, lucrurile rămân coerente cu atitudinea de codamnare iniţială şi, după cum vedeţi, parteneriatul Transatlantic funcţionează şi este chemat să rămână unitare în continuare în problema sancţiunilor. Acest cumul de factori mă face să presupun că „linia dură“ va avea câştig de cauză şi că principiul acesta al solidarităţii lumii occidentale revine brusc în actualitate ca factor unificator în ciuda tuturor presiunilor externe sau influenţelor ostile dirijate pe canale diverse de la Kremlin.

Este foarte posibil ca eliminarea Rusiei din Consiliul ONU pentru drepturile omului să nu fie decât o primă etapă a unui demers foarte serios şi amplu, un fel de „centură diplomatică sanitară” care să se instaleze în jurul Rusiei. Este posibil, asta pe măsură ce devine evident că răspunsul Rusiei nu se schimbă, rămânând pe linia binecunoscută a ameninţării folosirii forţei, amplificând sursele de presiune prin detaşarea de noi şi noi contingente şi capacităţi militare în zone foarte sensibile şi continuând aventura necondiţionată alături de regimul Assad.

Sigur, Rusia a fost dur sancţionată. Chiar umilită. Ar fi existat o logică invocabilă a moralei şi legitimităţii internaţionale dacă în Consiliul respectiv ar figura însă ţări care să fie valori de referinţă în domeniul apărării drepturilor omului. Nu e aşa. Ba chiar invers.

Căci cine face parte acum din Consiliu? Arabia Saudită, Egiptul, China, Irak, Rwanda şi Cuba....Ţări, nu-i aşa, renumite pe plan mondial pentru tradiţia lor umanitară, pentru deschiderea lor către valorile umanismului, pentru condamnarea şi interzicerea pedepsei cu moartea, exact aşa cum cer canoanele apărate de reglementările Cartei ONU?

Hai să fim serioşi şi, din nou, să vedem cum acestă organizaţie-cadru garant al respectării coerente a legislaţiei internaţionale, nu reuşeşte decât, ca odinioară Liga Naţiunilor, să intre în ridicol, oferind, în acelaşi spaţiu, decizii contradictorii. Sigur, condamni Rusia pentru crimele de război din Siria, dar cum să creditezi Arabia Saudită sau Egiptul, sau China, ca judecători în soluţionarea situaţiei drepturilor omului?

Mai departe, întrebarea este dacă Rusia va da înapoi în faţa acestui val de sancţiuni care se conturează sau va încerca să reacţioneze exact în maniera de până acum, adică alinierea de pioni pentru demonstraţia ameninţării cu forţa. Chiar dacă asta o costă amarnic în termeni de credibilitate internaţională, chiar dacă asta îi obligă economia să funcţioneze în regim de pre-conflict, direcţionând cea mai mare parte a resurselor economice către industria militară. Nesustenabil pe termen lung, nici diplomatic, nici militar. Vor fi obligaţi fie să cedeze, lucru greu de imaginat cu Putin în camera butoanelor, fie să retalieze în singura zonă în care sunt competitivi, folosindu-şi capacităţile militare. Logică, finalmente, sinucigaşă.

Mişcarea lor de răspuns va fi oricum rapidă, oricare ar fi sensul ei. Altfel, Rusia riscă să rămână chiar singură, doar cu ambiţiile ei post-imperiale.