De acum se deschide adevăratul joc ascuns: Rusia porneşte operaţiunea de recuperare a URSS. Ce poate şi ce vrea să facă Occidentul?

Nu mai este „operaţiune militară specială”. Este o declaraţie care profetizează reapariţia „în curând” a URSS, momentul în care, în fine, după părerea lui Serghei Şoigu, ministrul apărării al Rusiei, lumea va trăi în pace.

Cu siguranţă că Putin anunţase mai demult, cu ani în urmă, că un asemenea joc era posibil şi că ar fi trebuit ca analiştii occidentali să-l ia în serios atunci când spunea că momentul cel mai dramatic al secolului XX a fost prăbuşirea URSS. Numai că atunci – şi nici măcar acum – liderii politici din spaţiul occidental nu erau şi nu sunt preocupaţi la modul real de o asemenea posibilitate, ocupaţi cum sunt de ce se petrece în Ucraina. Numai că obiectivele reale ale Rusiei lui Putin depăşesc cu mult această dimensiune locală de conflict, căci se dovedeşte doar o mică parte de teritoriu strategic care trebuie recuperat în viziunea revizionistă a echipei la putere acum la Moscova.

Asta spune Şoigu:

 „Totul este temporar. Va exista din nou Uniunea Sovietică, nimeni nu va pleca nicăieri şi vom trăi în pace”. Absolut suficient pentru ca întreaga situaţie să fie pusă într-o nouă lumină şi, de acum înainte, toate analizele despre situaţia de securitate din Europa şi din lume să fie nevoie să fie puse într-un nou context care, din nefericire, seamănă din ce în ce mai tare cu momentul în care se constituia URSS prin aneantizarea republicilor cărora Lenin le promisese respectarea dreptului la autodeterminare. Problema este extrem de gravă deoarece anunţul făcut de Şoigu arată că la Moscova există realmente un plan stabilit în amănunt pentru preluarea teritorială a altora dintre statele acum independente, odinioară, nu cu mult timp în urmă, parte integrantă a URSS.

Cum se va face asta? Prin alte „operaţiuni militare speciale” care să aducă soldaţii ruşi din forţele speciale care să păzească organizarea, în deplină libertate sub ameninţarea armelor, de referendumuri cu rezultat anunţat încă de acum?

Întrebări strict teoretice? Poate că da, poate chiar provocări lansate la foc continuu. Poate, dacă nu ar fi demonstraţia sângeroasă din Ucraina şi, mai ales, marea întrebare privind natura reacţiei Occidentului faţă de o repetare a experimentului „operaţiunii militare speciale” din Ucraina. Chestiunea este deosebit de delicată deoarece asemenea intervenţii militare s-ar produce în afara spaţiului de interes direct al NATO. În plus, americanii au părăsit de mult timp bazele pe care le foloseau ca baze de plecare pentru operaţiunile în războiul pe care l-au pierdut ruşinos în Afganistan şi e greu de presupus că reţeaua respectivă de baze ar mai putea fi refăcută în timp scurt, mai ales în situaţia actuală. Iar o schimbare de paradigmă de asemenea dimensiuni ar putea fi negociată de Moscova oferind Chinei avantaje extrem de importante în ce înseamnă accesul la resurse şi securizarea transportului pe reţele multiple care s-au format pe coloanele principale ale Noului Drum al Mătăsii, adăugând acum şi posibilităţile strategice excepţionale oferite de Turcia şi Iran ca foarte probabili noi membri în BRICS.

Nu mai este vorba nici măcar despre garantarea „accesului la resurse strategice”, temă preferată a generalilor noştri pensionari scoşi în prima linie să-şi justifice pensiile care de care mai speciale. Nu, acum este vorba despre securizarea unor spaţii care pot fi închise ermetic în favoarea unuia sau altuia dintre competitori, provocând adversarului pierderi sistemice dintre cele mai grele, obligându-l să-şi refacă liniile de aprovizionare, exact ce se petrece acum cu Europa pusă în faţa unei iminente tăieri complete a aprovizionării cu gaze din Rusia.

Este posibil?

Dacă ne luăm după cărţi, o asemenea operaţiune de foarte mare amploare va fi declanşată profitând de un asemenea moment de criză, eventual de starea de panică economică creată de confirmarea intrării în recesiune a unor ţări europene şi, cel mai important dintre toate, de eventualitatea în care SUA va intra în recesiune, aşa cum se tem şi analiştii FMI. Este într-adevăr atât de puternică solidaritatea şi coeziunea în spaţiul euro-atlantic încât toată lumea, fără excepţie, în caz de criză majoră, să accepte intrarea în „economia de război” evocată deja de Macron? Uitaţi la răspunsurile pe care le dau Orban sau Erdogan, la ezitările altor state europene. Aici se află punctul slab pe care se bazează în continuare Putin şi echipa sa pentru a încerca să rupă alianţele europene şi, precum odinioară făcea Stalin cu Hitler, să obţină un respiro pentru a-şi întări armatele şi capacitatea de luptă. 

Din păcate, orizonturile sunt în ceaţă profundă. Artificial creată sau nu, vom vedea când se vor strânge recoltele, se va analiza situaţia din silozuri şi rezervele de urgenţă la combustibil. Iarna asta va fi testul decisiv de rezistenţă şi mi se pare foarte grav că nimeni nu vrea să ia în serios poziţionările de pregătire ale ruşilor. Oare de ce?