Testamentul lui Osama bin Laden a fost făcut public
0Guvernul Statelor Unite ale Americii a făcut publice, miercuri dimineaţă, mai multe documente redactate de fostul lider terorist Osama bin Laden, printre care se numără şi testamentul jihadistului, relatează CNN.
Astfel, bin Laden a dorit să lase aproximativ 29 de milioane de dolari în Sudan pentru „Jihad în numele lui Allah”. Bin Laden a trăit timp de cinci ani în Sudan între 1992 şi 1997, ca oaspete al guvernului sudanez, după ce a fost exilat din Arabia Saudită pentru criticarea regelui Fahd.
În afara acestei sume, bin Laden a mai lăsat sume modice familiei unui unchi de-al său şi surorilor sale.
Fostul lider al-Qaeda nu a precizat dacă sau cât din cei 29 de milioane de dolari reprezintă lichidităţi, respectiv bunuri materiale. Nu se ştie nici dacă aceştia au ajuns, până la urmă, la moştenitorii lui bin Laden sau către una din organizaţiile teroriste sprijinite de acesta.
Documentul a fost redactat în 1990, cu peste două decenii înainte de moartea lui bin Laden, şi a fost confiscat din tabăra sa din Abbotabad, Palkistan, în cadrul operaţiunii forţelor speciale americane în care liderul terorist a fost ucis.