Ci actorii din noul val produs acum pe bandă rulantă de centrele specializate de care dispun Daesh şi Al Quaeda cam peste tot în spaţiul Orientului Mijlociu, Asiei centrale şi de sud-est, sau în Maghreb şi Africa neagră: „lone wolf warriors“. Aceştia sunt antrenaţi în programe separate faţă de cele presupuse de pregătirea clasică, sunt destinaţi unei lovituri unice, atacurilor sinucigaşe. După ce depun jurământul de credinţă şi supunere faţă de organizaţie, nu vor mai avea niciun contact cu aceasta, singurul punct de legătură fiind din acel moment controlorul din teren care trebuie să se asigure că nivelul de îndoctrinare este în continuare la maximum, indicând, la momentul decis de centrală, ziua şi locul atacului.

Poate să vi se pară ciudat, dar programatorii acestor acţiuni sunt doar în aparenţă interesaţi de numărul de morţi sau de intensitatea pagubelor produse. Dimpotrivă chiar, pentru ei, acestea sunt doar elementele strict necesare pentru realizarea adevăratului lor scop, adică introducerea unei stări de panică şi confuzie, având ca rezultat provocarea de disensiuni interne cât mai grave şi de durată în cadrul societăţilor vizate. Care, logic, vor genera presiuni extreme din partea opiniei publice pentru luarea de măsuri de forţă, din ce în ce mai dure, argument perfect pentru ca adversarii Occidentului să spună: „uitaţi, nu sunt deloc mai buni ca noi, la cel mai mic şoc democraţiile lor se clatină şi sunt nevoiţi să facă apel la măsuri poliţieneşti extreme, să cultive intoleranţa...“.

În acest sens, în termenii logicii teroriste, reacţiile din societatea americană după atacul de la Manhattan le confirmă pe deplin justeţea raţionamentului privind introducerea haosului în structurile unei democraţii. Cum anume?

Au intuit foarte corect deosebire fundamentală între spaţiul lor, dominat de violenţă interconfesională timp de secole şi unde atentatele fac parte deja din cotidian, în spaţiul nostru, cel euro-atlantic, în care asemenea atentate vor genera reacţii societale cu totul diferite, tocmai fiindcă mecanismele democratice de control sunt, din nefericire, cu mult mai laxe şi permisive, corespunzând a ceea ce a fost până acum viaţa noastră în linişte, pace şi aproape continuă devoltare exponenţială a bunăstării, generatoare de legislaţii dominate de principiile respectării noii religii, cea a drepturilor omului. Dar generând, în paralel, şi o atenuare absolut reală a instinctelor de supravieţuire şi mecanismelor de garantare a acesteia, încredinţaţi fiind că primejdiile nu pot fi decât externe şi nu interne..

Drept care, într-o reacţie generată de şocul produs de atentatul din Manhattan, Preşedintele Donald Trump a făcut o mişcare absolut logică din punctul său de vedere, dar care a generat o dezbatere extrem de dură asupra unuia dintre principiile fundamentale ale Americii ca ţară tradiţional văzută şi prezentată ca una a imigranţilor primiţi mereu cu braţele deschise. Trump a cerut celor de la Homeland Security să întărească toate „procedurile de control deja extreme“ dar a susţinut şi nevoia de abandonare imediată a „Loteriei vizelor“, care să fie înlocuită de „un sistem bazat pe merit“. Există un asemenea proiect legislativ, denumit Raise Act, depus în Senat de către republicanii Tom Cotton şi David Perdue care ar condiţiona obţinerea permisului de şedere de nivelul de educaţie al solicitantului, cunoaşterea limbii engleze şi de dovedirea unor competenţe profesionale specifice „de care ţara are nevoie“. În plus, a evocat posibilitatea ca autorul atacului terorist din Manhattan să fie băgat în categoria foarte specială a „duşmanilor statului“ şi trimis la Guatanamo, lucru contestat imediat de o parte dintre politicieni şi de către mass-media tradiţional ostilă Administraţiei şi prezentat ca o întoarcere la procedurile „justiţiei speciale şi rapide“ permisă în termenii lui „Patriot Act“. Şi asta după ce, fapt fără precedent, a acuzat Justiţia din SUA de a fi „o glumă proastă“ din cauza faptului că se mişcă foarte încet.

Avem nevoie de o justiţie rapidă şi puternică, mult mai rapidă şi puternică decât cea pe care o avem acum. Asta pentru că ceea ce avem acum este o glumă şi e de râsul lumii. Şi nu e de mirare că se întâmplă asemenea lucruri“.

Donald Trump, Preşedintele SUA

Reacţia democraţilor nu s-a lăsat aşteptată, căci Charles Schumer, liderul democrat din Senat, l-a acuzat pe Trump că „politizează şi divizează America, ceea ce face mereu în momentul unei tragedii naţionale“,spunând că „a crezut întotdeauna şi continuă să creadă că imigraţia este un factor pozitiv pentru America“. La rândul său, Bill de Blasio, primarul oraşului New York a spus că răspunsul lui Trump „este exact contrariul a ceea ce trebuie făcut: verificarea indivizilor şi nu calomnierea raselor, religiilor sau a unor întregi naţiuni“.

La un nivel cu mult mai amplu şi intens, este exact genul de dezbaterea care, după diversele atentate, a apărut în societăţile occidentului european, împărţite între dorinţa respectării construcţiilor clădite până acum bazate pe maximă deschidere şi toleranţă şi spaima reală de a intra în rutina atentatelor şi a nesiguranţei vieţii de fiecare zi. Iar faptul că dezbaterea asta creşte continuu, cu riscul de a produce diviziuni profunde pe plan politic şi social în condiţiile în care, din nou, se dovedeşte că nu există o strategie comună anti-terorist concretizată printr-un sistem operaţional comun la nivelul spaţiului euro-atlantic, arată că această vulnerabilitate internă a fost exploatată cu succes de organizaţiile teroriste care au câştigat acum o bătălie de importanţă strategică. Introducând continuu, cu fiecare asemenea atac, noi elemente de diviziune şi nelinişte, întărâtând o luptă politică şi aşa extrem de tensionată, silind sistemele democratice să favorizeze soluţiile de forţă nu numai pentru eradicarea mişcărilor teroriste în exterior, ci şi în interiorul graniţelor naţionale. Asta înseamnă că promisiunea făcută de liderii Daesh şi Al Quaeda de a muta conflictele în ţările Occidentului este nu numai confirmată, dar începe să provoace disensiuni majore pe scenele politice, acum în SUA, dar şi în multe dintre ţările din Occidentul european.

Au câştigat treroriştii? Nici pe departe. Dar, iată, liderii politici sunt puşi în faţa unor foarte dificile alegeri pentru a răspunde presiunii momentului, totodată fiind presaţi să găsească, în fine, şi o soluţie pe termen lung. Iar asta, pentru a răspunde eficient logicii introducerii haosului proprie organizaţiilor teroriste, nu poate fi decât o abordare comună în spaţiul euro-atlantic, fie şi numai pentru că, în integralitatea sa, este ţinta Marelui Jihad în curs de defăşurare, ca element esenţial într-un război de tip nou, asimetric şi de mare virulenţă, purtat împotriva a tot ceea ce înseamnă valorile civilizaţiei noastre.

Vrem să acceptăm asta, atunci va exista o şansă reală de ripostă comună. Dacă nu, după următorul atac, vom continua jelaniile, pledoariile şi acuzaţiile de corectitudine şi incorectitudine politică de care adversarii noştri râd cu gura până la urechi. Pentru ei, aşa trebuie să arate viitorul Occidentului:

Noi cum apărăm ceea ce avem?