Putin, despre atacul occidentalilor în Siria: O „agresiune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat atacul asupra Siriei lansat de SUA, Marea Britanie şi Franţa drept „o agresiune” şi a cerut o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU.

Putin a declarat că Rusia va cere o întrunire de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre „acţiunile agresive ale SUA şi aliaţilor săi”. El a adăugat că Rusia „condamnă ferm atacul asupra Siriei, acolo unde soldaţii ruşi ajută guvernul legitim în lupta sa cu terorismul”.

Preşedintele rus a afirmat în cadrul unui comunicat emis de Kremlin că atacurile coaliţiei condusă de SUA „vor înrăutăţi dezastrul umanitar din Siria”.

Putin a adăugat că atacul „va aduce suferinţă populaţiei şi îi va ajuta pe teroriştii care au torturat cetăţenii sirieni în ultimii şapte ani şi vor provoca un noul val de refugiaţi”.

Atacul are „un efect devastator asupra întregului sistem de relaţii internaţionale”, a susţinut Putin.

El a a subliniat din nou că nu au existat dovezi privind atacul cu arme chimice. „Experţii militari ruşi aflaţi la faţa locului nu au găsit niciun semn că ar fi fost folosit clor sau alte substanţe toxice. Niciun locuitor nu a confirmat un atac chimic”, a precizat Putin.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite