Palestinienii au aderat la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palestina a aderat la Convenţia privind interzicerea armamentului chimic, a anunţat miercuri Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), cu sediul la Haga, relatează AFP.

”Statul Palestina şi-a depus instrumentul de aderare la Convenţia privind armele chimice”, a anunţat OIAC într-un comunicat, devenind astfel ”al 193-lea stat semnatar”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al organizaţiei.

Autorittatea Palestiniană (AP), care militează pentru crearea unui stat, caută recunoaşterea de către instituţii internaţionale.

Israelul se opune în mod sistematic acestor încercări şi poartă, în acest scop, o intensă campanie diplomatică.

Palestina  dispune de un statut de stat observator nemembru la ONU din 2012 şi au aderat la peste 50 de organizaţii internaţionale şi acorduri, potrivit Ministerului palestinian de Externe.

Între acestea se află Curtea penală Internaţională (CPI) şi UNESCO.

În septembrie, Palestina  au obţinut statutul de membră cu drepturi depline a Interpol, organizaţia cooperării poliţiei la nivel internaţional.

Convenţia pentru interzicerea armamentului chimic este în vigoare în 192 de ţări, iar peste 96% din stocurile declarate de armament chimic de pe planetă au fost distruse sub supervizarea OIAC.

”Aderarea Palestinie la Convenţie va intra în vigoare pe 16 iunie”, a precizat OIAC.

Anunţarea aderării are loc la o zi după o vizită a ministrului palestinian de Externe Riyad al-Maliki la CPI, al cărei sediu se află la Haga, cu scopul de a cere deschiderea unei anchete cu privire la presupuse crime de război israeliene.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite