INFOGRAFIE Lăcustele invadează Israelul şi Egiptul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Egiptul şi Israelul, invadate de lăcuste FOTO Reuters
Egiptul şi Israelul, invadate de lăcuste FOTO Reuters

Israelul a început să fie invadat de roiuri de lăcuste, care vin dinspre Egipt, ceea ce i-a făcut pe evrei să se gândească, cu trei săptămâni înainte de Pessah, sărbătoarea eliberării evreilor de sub oprimarea egipteană, la una dintre cele zece plăgi biblice care au lovit Egiptul. Alţii, cu o viziune mai modernă, se gândesc la Hitchcock.

Alerta de lăcuste a fost dată în Israel la începutul săptămânii, când au fost observate mari roiuri de lăcuste în zona Cairo. Insectele de mărimi considerabile au trecut graniţa şi au ajuns pe balcoanele şi grădinile din partea de nord şi centrală a Israelului. Dar cea mai mare concentrare, un nor negru, compus din milioane de lăcuste, şi-a găsit loc în comuna Kemhin din deşertul Neghev, în apropiere de graniţa cu Egiptul.

Recolte distruse

Fermierii care cultivă cartofi s-au plâns că recoltele lor sunt distruse, iar şoferii au spus că nu vedeau nimic din cauza insectelor care se loveau de parbrize. Ministerul israelian al Agriculturii a declarat că este pentru prima dată, din 2005 încoace, când Israelul este invadat de lăcuste. Stav Talal, cercetător la Universitatea din Tel Aviv a declarat site-ului ynetnews.com că lăcustele provin din deşertul sudanez şi au venit spre nord în căutare de hrană, dar că nu este mare pericol pentru Israel deoarece,  fiind o vreme relativ rece, nu se pot înmulţi.

Egiptul, din nou victima plăgii lăcustelor

Ca în vremurile biblice, Egiptul este foarte afectat, Ministerul egiptean al Agriculturii luând măsuri pentru a combate invazia de lăcuste care a cuprins întreaga ţară. Potrivit unor informaţii egiptene, lăcustele au atacat terenurile agricole de lângă Suez.

În schimb, autorităţile egiptene au susţinut că insectele au fost „eradicate“ şi că recoltele nu au fost prea afectate. Cel mai mult au avut de suferit beduinii din Egiptul Superior cărora lăcustele le-au distrus recoltele de chimion şi au cerut compensaţii guvernului.

Lăcustele, delicatesă thailandeză

Potrivit presei israeliene, nu toată lumea s-a plâns din cauza invaziei de lăcuste. Postul de televiziune Canalul 2 a filmat muncitori agricoli  thailandezi care prindeau insectele şi  le frigeau. În Thailanda, acest fel de mâncare este considerat o delicatesă.

Invazia lăcustelor a fost una dintre cele zece pedepse care s-au abătut asupra Egiptului pentru că faraonul nu a vrut să-i lase pe evrei să plece.

infografie lacuste
În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite