Americanii au dat o lovitură grea mercenarilor ruşi din Siria

Americanii au dat o lovitură grea
mercenarilor ruşi din Siria

Mercenari Wagner în Siria

O companie militară privată aflată în Siria la dispoziţia armatei ruse şi a regimului lui Bashar al-Assad a suferit pierderi grele în urma unui atac al Coaliţiei internaţionale împotriva Statului Islamic, o forţă multinaţională coordonată de Statele Unite. Cel puţin 200 de mercenari ruşi au fost ucişi în cursul acestei operaţiuni. Presat să-şi asume vina, preşedintele rus Vladimir Putin preferă să păstreze tăcerea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel puţin 200 de mercenari ruşi care s-au înrolat în Siria ca angajaţi ai companiei militare private Wagner au murit în noaptea de 7 spre 8 februarie în urma unui atac desfăşurat de Coaliţia internaţională împotriva Statului Islamic într-un sat din provincia Deir ez-Zor, situată la graniţa cu Irakul.

Apărută iniţial pe surse, informaţia a fost confirmată ulterior de secretarul american al Apărării Jim Mattis. Potrivit şefului Pentagonului, Coaliţia a contactat partea rusă înainte de atac şi nu a primit detalii cu privire la prezenţa unor forţe de-ale sale în obiectivul luat la ţintă.

Conform presei ruse neafiliate Kremlinului, atacul a fost devastator, soldându-se cu decimarea unităţii deplasate de Wagner în Siria.

Numele şi fotografiile unor mercenari căzuţi în urma acestui atac au apărut pe reţelele sociale şi în presă. Declarându-se revoltat de această situaţie, liderul partidului „Iabloko“ („Mărul“), Grigori Iavlinski, candidat la preşedinţia rusă, i-a cerut lui Vladimir Putin să-şi asume vina. Mai mult, el l-a acuzat pe actualul lider de la Kremlin că este vinovat de uciderea în masă a ruşilor în Siria. Ultimele estimări arată că 2.500 de ruşi au murit apărând regimul lui Assad. Cu toate acestea, Kremlinul preferă tăcerea.

Singura reacţie a venit din partea Ministerului de Externe de la Moscova, potrivit căruia doar cinci ruşi au fost ucişi în raidul american, care viza respingerea unui asalt asupra forţelor kurde.

De fapt, Kremlinul nu a recunoscut niciodată colaborarea cu Wagner.

Compania militară Wagner a fost fondată în Argentina de către Dmitrii Utkin, un fost membru al forţelor speciale ale Direcţiei Generale de Informaţii (GRU) din cadrul Statului Major al Armatei Ruse. Denumirea companiei provine de la porecla lui Utkin, o aluzie la compozitorul preferat al lui Hitler, notează site-ul fontanka.ru.

Înainte de a fi trimişi pe front, angajaţii Wagner sunt antrenaţi în satul Molkino, în ţinutul Krasnodar, împreună cu membri ai forţelor speciale. Ei au fost surprinşi iniţial luptând în estul Ucrainei de partea rebelilor separatişti proruşi. Apoi s-au dat de gol pe reţelele sociale cu privire la prezenţa lor în Siria, unde sunt activi din toamna lui 2015, chiar din primele zile ale intervenţiei armatei ruse în sprijinul forţelor lui Bashar al-Assad.

Kremlinul admite prezenţa unor voluntari ruşi în Ucraina şi în Siria, dar susţine că nu luptă la ordinele sale.

citeste totul despre: