A fost sau nu lovitură de stat?

Dincolo de evenimentele din Egipt, mult mai complicate în desfăşurarea lor viitoare decât au crezut unii şi ducând direct spre coşmarul unor confruntări violente interconfesionale care ar putea declanşa un război civil extins la zona Maghrebului şi a Orientului Apropiat, se încearcă acum obţinerea răspunsului la întrebarea: a fost sau nu lovitură de stat?

Dezbatere deloc academică deoarece, în funcţie de conturarea unui răspuns, vom şti dacă se aşează acum o nouă masă de joc pentru întreaga regiune şi se crează, în consecinţă, noi reguli ale acceptabilităţii politice a unui regim născut şi bazat pe forţa armelor sau a unei democraţii sui generis , ceva care să poarte ştampila de tristă amintire Bon pour l’Orient... Există semnale că aşa ceva ar putea fi posibil? Sigur că da, Trebuie citite manualele. Unele manuale. Din programa unor anume şcoli, e adevărat cu circulaţie oarecum restrânsă.

Să pornim de la definiţia general acceptată a loviturii de stat: “înlocuirea bruscă a unui guvern, de obicei de către un mic grup care deja face parte din structura politică a statului, ducând la înlocuirea guvernului existent cu un alt organism, civil sau militar. O lovitură de stat este considerată ca fiind reuşită atunci când uzurpatorii au reuşit să-şi stabilească dominaţia. Atunci când o lovitură de stat eşuează sau nu se realizează pe deplin, consecinţa este războiul civil ”

 Numai că, întâmplător sau nu (depinde de viziunea dumneavoastră asupra tiplogiei profunde a jocurilor politice), anul trecut a apărut în Harvard International Law Journal  un studiu semnat de Ozan O. Varol şi intitulată  The Democratic Coup d’Etat  ( dacă vă interesează, îl puteţi lectura integral aici)

Iarăşi întâmplător sau nu, studiul se bazează pe o cercetare în teren  efectuată în 2011 a istoriei loviturilor de stat în Turcia şi Egipt  şi pledează pentru faptul că “cu toate că toate loviturile de stat au caracteristici anti-democratice, unele lovituri de stat sunt în mod clar mai promotoare de democraţie decât altele deoarece ele răspund opoziţiei populare împotriva unor regimuri autoritare sau totalitare, alungând aceste regimuri de la putere şi facilitând alegeri libere şi democratice. Ca urmare a unei lovituri de stat democratice, armata asigură temporar guvernarea ca parte a unui guvern interimar până când au loc alegeri democratice. Prin intermediul procesului democratic de tranziţie, armata introduce, sau încearcă să introducă preferinţele sale politice în noua Constituţie scrisă în perioada de tranziţie… ”.

Conceptul de lovitură de stat democratică poate deveni la fel de importantă pentru jocul politic internaţional al viitorului cum a fost, dacă vă mai amintiţi, principiul dreptului la intervenţie militară în scopuri umanitare lansat de Bertand Kouschner (la acea vreme director la Medecins du Monde) pentru a justifica intervenţia militară în Kosovo…

Prin noua definiţie asupra loviturii de stat, se deschide, cvasi-automat dacă circumstanţele şi interesele politice externe o impun, posibilitatea recunoaşterii internaţionale a noii structuri politice apărute în urma răsturnării guvernului existent. Sau, invers, dacă asta este convenabil, se poate rămâne la actuala definiţie, cea care consideră că orice lovitură de stat reprezintă un atac la esenţa statului de drept şi ar trebui tratată ca atare. Generând imediat probleme, aşa cum este, spre exemplu, dilema actuală a SUA aflată în poziţia neplăcută de a sancţiona eventual armata egipteană pentru declanşarea loviturii de stat.

În acest caz, în termenii legislaţiei americane, orice ajutor extern trebuie suspendat imediat. Lovitură fatală pentru armata egipteană care, în aceste ultime decenii, a beneficiat de un ajutor american direct de zeci de miliarde de dolari....La fel stau lucrurile şi cu Uniunea Europeană şi statele sale membre.

Dar să nu privim doar la Egipt, deoarece consecinţele pe care le-ar putea avea intrarea în circulaţie a acestui nou concept sunt cu mult mai ample şi ar putea să ducă într-adevăr la redefinirea simplă a unor situaţii foarte complicate. Asta dacă împărtăşim teza celor care cred că simpla intervenţie militară, internă sau externă, poate rezolva toate problemele.

Este posibil ca soluţia să funcţioneze, cum s-a întâmplat în zona Balcanilor Occidentali. Să vedem cum se va aplica la o scară infinit mai mare şi la o amploare exponenţială a problemelor din teren şi dacă mişcarea de acum anunţă urmări similare, sub umbrela noului concept, în alte state din Maghreb şi Orientul Apropiat.

Aceasta este miza, iar marii jucători sunt deja în teren, odată cu câinii bine dresaţi ai războiului.