Învaţă pe de rost fragmente din Coran şi câştigă o sclavă sexuală!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a marca începutul Ramadanului, luna sfântă a musulmanilor, jihadiştii din Statul Islamic au decis să organizeze un concurs de memorare a Coranului. Câştigătorii primelor trei locuri vor fi răsplătiţi cu sclave sexuale, următorii doi vor primi cash. Competiţia se termină pe 27 iunie.

Tot mai mulţi analişti şi jurnalişti aleg să nu se mai refere la gruparea teroristă care face ravagii în Siria şi Irak drept Statul Islamic pentru că doctrina fundamentalistă a acesteia are prea puţin de-a face cu adevăratele principii ale islamului, iar asocierea acestui termen cu organizaţia jihadistă dăunează musulmanilor din întreaga lume. 

Cea mai recentă dovadă a ideii pervertite asupra islamului pe care o au membrii Statului Islamic este adusă de felul în care aceştia înţeleg să sărbătorească luna de Ramadan, în care musulmanii postesc în timpul zilei şi citesc din Coran. 

Jihadiştii au decis să ofere stimulente adepţilor Statului Islamic pentru a învăţa pe de rost cartea de căpătâi a islamului. Astfel, în prima săptămână de Ramadan, fundamentaliştii au organizat un concurs de memorare a Coranului: bărbaţii care vor memora cât mai multe pasaje vor fi răsplătiţi cu câte o sclavă sexuală, cel mai probabil femei din tribul kurd Yazidi, capturate în ultimul an de jihadişti. Locurile patru şi cinci vor fi premiate cu bani peşin. 

Competiţia se va desfăşura în moschei din oraşe capturate de gruparea teroristă, inclusiv în moscheea Osama ben Laden din provincia siriană Hasakah (redenumită Barakah de terorişti), potrivit unui pliant distribuit de jihadişti. 

image

ISIS oferă stimulente în carne vie pentru memorarea Coranului, transmite într-un pliant. FOTO via „Daily Mail”

În fiecare an, credincioşii musulmani petrec cea de-a noua lună din calendarul islamic în post şi rugăciune. După ce soarele apune, ei au voie să bea şi să mănânce, apoi îşi petrec serile în familie sau comunitate, rugându-se şi citind din Coran. Perioada de Ramadan este considerată unul dintre cei cinci „stâlpi” ai Islamului.

Primele verseturi din Coran au fost publicate în luna Ramadanului, iar primul cuvânt al cărţii sfinte a musulmanilor este „Citiţi!”. A citi din Coran în perioada este astfel foarte important, pe lângă post. 

După încheierea Ramadanului, musulmanii din întreaga lume vor celebra Eid al-Fitr, o sărbătoare de trei zile care marchează încheierea postului. 

Brutalitatea cu care Statul Islamic tratează femeile - nu doar prizonierele de altă confesiune, ci femeile în general - este deja de notorietate. Imaginile şi mărturiile femeilor vândute ca în târg şi schimbate apoi între jihadişti au fost confirmate deja de ONU şi organizaţii pentru drepturile omului. 

Actele de barbarie ascund, în realitate, o strategie: simpla omorâre a bărbaţilor în luptă nu este de ajuns pentru crearea unui „califat” în Levant. În schimb, îndobitocirea şi folosirea femeilor este esenţială pentru atingerea acestui obiectiv suprem.

Pentru femeile care cad în ghearele jihadiştilor de astăzi este rezervat un soi special de iad. Mai mult ca oricând în trecut, grupările islamiste fundamentaliste pun un accent deosebit pe brutalitatea cu care tratează femeile. O fereastră spre această tortură a fost deschisă când activiştii au obţinut şi tradus „îndreptarul” publicat de Statul Islamic pentru a-şi învăţa luptătorii cum să se poarte cu sclavele sexuale. 

Ghidul porneşte de la ideea că orice femeie care nu este musulmană - dar în special creştinele şi evreicele - poate fi transformată în sclavă, iar asta cu binecuvântarea lui Allah.

Ghidul este redactat sub formă de întrebare-răspuns şi dă detalii revoltătoare, învăţându-i pe jihadiştii care luptă de partea Statului Islamic cum să se poarte cu femeile pe care le capturează. 

Întrebare: Ce este al-Sabi?

Răspuns: Al-Sabi este o femeie din rândul ahl al-harb (poporul războiului) care a fost capturată de musulmani. 

Întrebare: De ce este permis să ai al-Sabi?

Răspuns: Este permis să iei o astfel de femeie prizonieră din cauza lipsei ei de credinţă. Femeile lipsite de credinţă care au fost capturate şi aduse în casa Islamului sunt pentru noi, după ce Imam-ul le distribuie. 

Întrebare: Este permis să faci sex cu o prizonieră?

Răspuns: Este permis să faci sex cu o prizonieră. Allah atotputernicul spune: „Fericiţi cei credincioşi care-şi păzesc castitatea, cu excepţia soţiilor lor, a prizonierelor şi a sclavelor pe care mâine lor drepte le posedă, pentru că ei sunt lipsiţi de vină”. 

Întrebare: Este permis să faci sex cu o prizonieră imediat după ce ai capturat-o?

Răspuns: Dacă este virgină, stăpânul ei poate să facă sex cu ea imediat după ce o capturează. Dacă nu este virgină, atunci uterul ei trebuie să fie purificat. 

Întrebare: Este permis să faci sex cu o sclavă care încă nu a ajuns la pubertate?

Răspuns: Este permis să faci sex cu o sclavă care nu a ajuns la pubertate dacă este aptă pentru sex. Cu toate acestea, dacă nu este aptă pentru sex, atunci este suficient să te bucuri de ea fără sex. 

Întrebare: Este permis să baţi o sclavă?

Răspuns: Este permis să baţi o sclavă ca formă de darb ta'deeb (bătaie pentru disciplinare), însă este interzis să foloseşti darb al-takseer (tradus cuvânt cu cuvânt „bătaie care rupe”), darb al-tashaffi (bătaia cu scopul de a te simţi bine) sau darb al-ta'dheeb (tortura prin bătaie). Apoi, este interzis să o loveşti peste faţă. 

Întrebare: Este permisă vânzarea unei prizoniere?

Răspuns: Sunt permise cumpărarea, vânzarea, oferirea unei prizoniere sau sclave drept cadou, pentru că ele nu sunt altceva decât proprietate care poate fi mutată, cât timp asta nu cauzează musulmanilor vreun rău sau daună. 

Întrebare: Dacă prizoniera a rămas însărcinată cu stăpânul ei, o mai poate vinde?

Răspuns: Nu o mai poate vinde dacă devine mama unui copil. 

Întrebare: Care este pedeapsa pământească pentru o sclavă care fuge de stăpânul ei?

Răspuns: Sharia lui Allah nu prevede nicio pedeapsă pentru ea. Trebuie însă să fie pedepsită în aşa fel încât să le descurajeze pe altele ca ea să fugă. 

„The Independent” specifică faptul că traducere a fost realizată de Middle East Media Research Institute din Washington şi că nu a redat toate întrebările cuprinse în ghid. 

Statul Islamic ar fi capturat mai bine de 2.500 de femei din minoritatea Yazidi din Siria şi Irak, în timp ce alte 4.600 de femei sunt date dispărute. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru/violul-ca-arm" target="_blank">View the story "Violul ca armă" on Storify</a>]

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite