Vise poloneze cu arme nucleare. Şi nu numai...

Trăim într-o lume mai mult decât ciudată, animată, ca în orice moment de confuzie, de idei, năzuinţe, vise, ambiţii şi uri care apar în mesaje care de care mai războinice, în dorinţa de pedepsire definitivă, de aneantizare a adversarilor istorici.

Numai că asta duce mai departe, la nivelul opiniilor publice din ce în ce mai dezorientate, la adâncirea sentimentului că nu mai e nimic de făcut şi că, de fapt, ghemuiţi în faţa televizoarelor, ar trebui să aşteptăm inevitabila intrare în cel de-al Treilea Război Mondial, purtat evident cu arme nucleare, aşa cum ştie orice om culturalizat cotidian pe internet.  

În acest context, mi se pare cel puţin ciudat să vezi că discuţia asta sare brusc de la nivelul obişnuit şi în general acceptat de autorităţi ca zonă de defulare fie pentru demenţii de serviciu, fie pentru nemulţumiţii de toate categoriile, înspre semnale venind din partea unor surse oficiale de autoritate. Cu atât mai importante cu cât mesajele vin din ţări considerate ca relevante pentru ceea ce este prima linie de reacţie a spaţiului euro-atlantic în faţa provocării existenţiale masive, geo-politice, pe care o reprezintă Rusia lui Putin şi invadarea militară a Ucrainei. 

Este absolut evident că Polonia a fost aleasă de americani pentru a fi vârful de lance al reacţiei politice rapide şi, ca atare, de aici se aud semnalele care, rapid sau foarte rapid, intră ca teme de discuţie pentru iniţiativele aliate şi tot dinspre Varşovia, chiar în ritm extrem de susţinut, sosesc apelurile la sancţiuni din ce în ce mai dure împotriva Rusiei.  

Cel puţin suprinzătoare - pentru a folosi un termen cât mai moderat şi aproape de nivelul neutru - mi se pare a fi afirmaţia făcută de Jaroslaw Kaczynski, omul forte al Poloniei, vice prim-ministru şi şeful partidului PiS (Lege şi Ordine) aflat la guvernare.  Domnia-sa, într-un interviu, a afirmat, că Polonia ar trebui să obţină arme nucleare: "Ca cetăţean, pot spune că mi-ar place ca Polonia să aibă arme nucleare. Ca politician responsabil, trebuie să admit totuşi că ideea este nerealistă".  

Politicianul responsabil este altceva decât cetăţeanul prost, neinformat şi cu un comportament de turmă? Posibil, de ce nu, în concepţia specială a unui tip de politicieni, dar asta nu înseamnă că afirmaţii ca acelea ale vicepremierului polonez nu aruncă şi o sămânţă menită să înflorească în memoria poporului-turmă când va fi el chemat să acţioneze într-un anume fel sau, de ce nu, să aprobe măsuri legate de găzduirea armelor nucleare pe teritoriul naţional.   

O interpretare forţată şi tendenţioasă?  

Şi asta este posibil numai că, poate simplă întâmplare întâmplătoare, iată un foarte, foarte neobişnuit articol-apel apărut în publicaţia The American Spectator sub semnătura lui Eric Grover şi intitulat "Ar trebui să adăugăm la NATO o a patra putere nucleară". El spune că "în cazul în care Ucraina şi-ar fi păstrat armele nucleare, tancurile lui Putin nu ar mai ameninţa azi Kievul şi flancul de est al NATO ar fi mai în siguranţă", aluzie directă la Memorandumul din 1994 prin care mai multe ţări, (SUA, Marea Britanie, Rusia), garantau securitatea viitoare a Ucrainei în schimbul acceptării statutului de stat non-nuclear. Drept care, aceasta este concluzia analizei sale de securitate: "Peters spune că "nu există descurajare fără riscuri, dar nu există altceva decât riscuri în lipsa descurajării". Este în interesul Americii ca ameninţarea de retorsiune violentă la adresa Rusiei să fie una credibilă. Trei state membre NATO au arme nucleare, dar Rusia nu va ataca SUA, UK sau Franţa. SUA ar trebui să aprovizioneze Polonia cu un mic arsenal nuclear, o capcitate de lovire care să facă descurajarea să fie credibilă. Prin adăugarea unei a patra puteri nucleare pe frontul său de est va reduce din posibilitatea ca tancurile lui Putin să meargă înspre Varşovia, Vilnius, Tallin sau Riga".  

S-au mai auzit asemenea cereri, s-au mai făcut sugestii în acest sens: pe 15 mai 2020, doamna ambasador american Georgette Mosbacher sugera o relocare în Polonia a arsenalului nuclear american stocat în Germania (adică 20 de bombe gravitaţionale tip B61 aflate la baza aeriană Buchel) în contextul în care, în momentul respectiv, în Germania chiar era o dezbatere privind necesitatea de a păstra armamentul respectiv, Rolf Mutzenich, liderul grupului parlamentar SPD solicitând chiar scoaterea lor în afara teritoriului naţional. Atunci se auze şi sugestia foarte precisă a ambasadorului american Marc Brsezinski care indica Poloina ca zonă posibilă de relocare: 

Este oare o discuţie logică şi util de purtat în acest moment? Orice militar, doctor în ştiinţe sau nu, vă va răspunde că da, doarece ameninţarea trebuie combătută cu o ameninţare şi mai puternică, aceasta fiind însăşi esenţa descurajării. De regulă uitând să mai spună şi că spirala care se construişte astfel este realmente infinită şi, cu cât mai înaltă va fi, cu atât mai multe riscuri se acumulează prin disoluţia implicită a liniei de comandă şi control.

Poate tocmai din această cauză existaseră campaniile politice care duseseră la Tratatele de limitare şi îndiguire a ameninţării nucleare, fixând limite pentru dezoltarea în continuare a arsenalelor nucleare. Cu ceva rezultate modeste dar reale la începutul lui 2020, anulate acum pare-se definitiv, la asta adăugându-se creşterea arsenalelor puterilor mici, ferm decise să aibă propria lor forţă de distrugere nucleară. Iată cum arăta, statistic vorbind, tabloul forţelor nucleare la începutul lui 2020: 

Şi iată situţia la finele anului trecut: 

Oricum, ceea ce este în arsenale ajunge pentru asigurarea distrugerii absolut complete a vieţii pe Terra, un necesar mai mare de câteva ori decât ceea ce dau calculelel militare, socoteală cinică şi tragică privind succesul capacităţilor de distrugere reciprocă. În acest context, speranţa unor "simpli cetăţeni" că ţara lor ar putea să beneficieze de beneficiile unui arsenal nuclear mi se pare complet şi absolut iluziorie deoarece, in punctul meu de vedere, nu face decât să crească nivelul şi aşa absolut perceptibil de isterie războinică. Mulţi, mult prea mulţi sunt descreieraţii care,având ca singur punct de referinţă filmele de propagandă sau jocurile pe computer, îşi imaginează că aşa ar putea arăta un conflict.  

Apelul la perspectiva nucleară, sub orice formă, folosind orice pretexte, este o crimă în sine şi o provocare la adresa viitorului propriei naţiuni pusă astfel nu sub un scut suplimentar de protecţie, ci sub o adăugire impardonabilă de riscuri extreme. Dar, în timpurile pe care le trăim, politica se îndepărtează cu din ce în ce mai mare viteză de criteriile logicii de supravieţuire. Poate e de bine, poate nu, oricum noi, simplii cetăţeni, n-avem nimic a spune altceva decât vorbe, cum bine zice vicepremierul polonez.