UE are un călcâi al lui Ahile

Scriitorul suedez Henning Mankel, militant activ în mai multe state ale lumii (Mozambic, Israel - a făcut parte din flota care a încercat să spargă embargoul impus arbitrar Gazei, etc.) a spus-o încă din 2011: Lampedusa este un călcâi al lui Ahile. Pentru UE. La trei ani după Lampedusa ne explodează în faţă...

...iar Occidentalii reacţionează ca şi cum nici nu s-ar fi aşteptat. Să ne aducem aminte: la începutul anului 2011, mii de refugiaţi din Libia au plecat spre Italia, aşa cum au putut, consecinţă directă a războiului din regiune. A represalilor europene în regiune. Unii au murit pe drum, înecaţi sub privirile nepăsătoare ale unor vase care i-ar fi putut salva, alţii au ajuns la Lampedusa, aproximativ 5000, şi au umplut până la refuz taberele ad-hoc improvizate. Europa a reacţionat dezamăgitor,  ca la final să semneze chiar trocuri ruşinoase cu statul lui Gaddafi.

Centrul nevralgic al Europei este insula Lampedusa , afirma Mankel, şi dacă acum (eram în 2011) ne purtăm asemeni unor personaje din Stăpânul inelelor, la un moment dat tot vom plăti...

În trilogia "Stăpânul inelelor" există o scenă de tactică militară care spune multe despre felul în care au loc azi multe manevre ale şefilor de stat, europeni sau ai lumii. Atunci când decid, după multe frământări şi renunţări, să-l ajute cumva pe micul Hobbit care trebuia să arunce în lavă inelul lui Sauron, aliaţii lui, în frunte cu Aragorn, fac o diversiune: atrag atenţia Ochiului lui Sauron spre Poarta Neagră, lansând un atac. La o scară mai largă, deoarece atenţia Europei este atrasă acum de revoltele din lumea arabă, de  criza monezii unice, Lampedusa a intrat în uitare.

Voilà, Lampedusa a ieşit brusc din uitare de curând, şi nu chiar la Bruxelles, ci la Berlin. Forţând Europa şi falsa ei Uniune să privească spre Lampedusa. Şi spre Siria, ca să dublăm efectul:

Italia este acuzată de a da bani migranţilor africani pentru ca aceştia să plece în Germania. Un scandal? Nu, consideră Die Zeit, ci mai degrabă consecinţa unei politici constând în a închide ochii asupra dramei refugiaţilor şi a lăsa responsabilitatea celorlaltor ţări.

Ridicol acest comportament, aş zice, din partea europenilor. Articolul publicat de Die Zeit şi tradus de Presseurop aproape că face rău, moral, la simpla sa citire.

Am o singură întrebare, etern retorică: când vom proceda în sfârşit solidar, încetând să aruncăm într-una vina pe altul, pe celălalt? Pe vecinul nostru?

În anul centenarului naşterii lui Albert Camus, unul dintre cei mai mari ziarişti ai lumii, dincolo de scriitorul arhicunoscut, poate că ar trebui cu toţii să recitim "Ciuma" şi să admitem că problemele acestea ne privesc pe toţi.