Summit-ul NATO din Ţara Galilor - Asistăm la nevoia de a spori garanţiile practice privind securitatea României, ca urmare a solicitării părţii române şi analizei partenerilor din NATO

Federaţia Rusă nu urmăreşte să angajeze o confruntare cu Vestul, dar este interesată să îşi impună voinţa în fostul spaţiu sovietic. În timpul summit-ului NATO, întreaga comunitate internaţională a privit cu mare atenţie, chiar cu îngrijorare, dacă cea mai puternică alianţă politico-militară prin care lumea liberă îşi apără valorile şi legitimitatea democratică este capabilă să răspundă în faţa unei grave ameninţări la adresa securităţii tuturor.

Federaţia Rusă nu urmăreşte să angajeze o confruntare cu Vestul, dar este interesată să îşi impună voinţa în fostul spaţiu sovietic.

Dintr-o anume perspectivă, se poate înţelege că intervenţiile în Crimeea şi estul Ucrainei s-au realizat pentru că Rusia  consideră Vestul ca fiind vulnerabil şi dependent de relaţia capital-energie.

Nu există oficial sau analist de la Moscova care să nu creadă că Occidentul nu are tăria să menţină regimul de sancţiuni mai mult de şase luni , bazându-se pe aprecierea  că puterile europene si transatlantice sunt în egală măsură cinice, divizate, dar şi slabe.

Evident, Federaţia Rusă nu va iniţia vreo acţiune care să se încadreze în parametrii de activare a articolului 5 din Tratatul constitutiv al NATO.

Orice teoretician al războiului de guerilă ştie că o soluţie de succes în lupta cu un stat este confruntarea “în propriile condiţii” - operaţiuni desfăşurate prin terţi, încurajarea destabilizărilor locale, orice acţiuni faţă de care să se poată realiza cel puţin o negare plauzibilă din partea adevăratului iniţiator.

Nu vom vedea modelul ucrainean multiplicat în România, dar vom fi confruntaţi cu escaladarea activităţii de culegere de informaţii, sprijin pentru mişcările politice ostile UE şi NATO, susţinerea fracturilor naţionaliste, penetrarea industriei strategice, a zonelor de decizie politică sau de influenţă mediatică. Pe scurt, acea agresiune care nu se referă la domeniile sensibile la care NATO poate reacţiona. Din această perspectivă, atacul cibernetic asupra Estoniei, în anul 2007, este un exemplu cât se poate de clar.

La summit-ul NATO din Ţara Galilor, preşedintele Traian Băsescu a promovat asumarea unor decizii prin care NATO va întări flancul sudic al Alianţei. Evident că aceste decizii au drept scop completarea capacităţilor de descurajare şi reacţie, proporţionale cu nivelul de ameninţare, generat de criza ucraineană, mai ales asupra statelor din regiunea ţării noastre.

Planurile de contingenţă privind România şi Bulgaria (pe care le-aş dori explicate, corect, publicului larg inclusiv de cei care comentează deciziile NATO) erau până astăzi decise de Alianţă numai în favoarea Poloniei, Ţărilor Baltice şi Turciei.

Comandamentul Aliat în România, sporirea considerabilă a prezenţei militare la Marea Neagră, creşterea efectivelor NATO în România, asigurarea interoperabilităţii cu forţele armate ale Republicii Moldova sunt, în mod clar, măsuri generate de o stare de fapt şi anume ridicarea nivelului de ameninţare în proximitatea ţării noastre. Nu asistăm la simple exerciţii de “flexare a muşchilor”, ci la nevoia de a spori garanţiile practice privind securitatea României, ca urmare a solicitării părţii române şi analizei partenerilor din NATO. Sigur, aceste măsuri au fost discutate în timp, atât prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Apărării Naţionale, cât şi prin structurile de securitate şi Administraţia Prezidenţială.

Este de aşteptat ca astfel de decizii să preocupe autorităţile de la Moscova şi să genereze interesul celor care nu le doresc a fi aplicate. Pornind de la această concluzie şi dacă încercăm să deschidem ochii ceva mai larg pentru a vedea dincolo de ceea ce se clamează ca fiind politică de interes naţional pe malurile Dâmboviţei, vom înţelege că Federaţia Rusă va folosi orice mijloace de contracarare a acestor decizii.

Şi iată ca apare un personaj cu aspiraţii politice foarte neclare, dar Preşedinte al Senatului, adică al doilea om în stat, care îşi asumă tema suspendării Preşedintelui, în aceeaşi zi şi aproape la aceeaşi oră cu momentul în care Traian Băsescu vota la summit-ul NATO.

Ştiu că se va spune imediat că între cele două subiecte nu există nici o legătură. Şi alţi politicieni precum Tăriceanu vor să se poziţioneze în campania electorală şi primind dreptul să vorbească, aruncă idei trăznite pe piaţa politică.

Vă invit însă să vă consideraţi, pentru moment, un diplomat dintr-un stat NATO, la post în Bucureşti, care trebuie să transmită nu numai informaţia privind propunerea de suspendare a preşedintelui României formulată de preşedintele Senatului, cât şi contextul şi semnificaţia acesteia. Astfel, diplomatul străin va transmite că legitimitatea preşedintelui în exerciţiu este contestată la Bucureşti, de către persoana care ar fi susceptibilă constituţional de a deveni Preşedinte interimar, exact în momentul în care acesta angajează România alături de partenerii săi. Implicit partenerii din NATO care alături de Preşedintele Traian Băsescu decideau să sporească, pe termen lung, garanţiile de securitate pentru România îşi puneau întrebarea dacă aceste înţelegeri au susţinerea politică necesară pentru a fi aplicate.

Poate fi prostie sinistră, dar în egală măsură poate fi vorba de premeditare ceea ce este cu mult mai grav. Sigur că putem expedia cu superficialitate astfel de atitudini, imaginându-ne că dacă judecăm cu capul în sac ne va fi mai bine, vom fi scutiţi de griji.

Dacă am discuta de politicieni care îşi iau propriile decizii strict pe mandatul popular pe care îl obţin evident că un gest premeditat ar fi exclus. Dar în condiţiile în care vulnerabilităţile de tot felul bântuie în politica românească este imposibil să nu ne gândim că astfel de slăbiciuni pot fi folosite în împiedicarea exploatării suverane de către România a resurselor din platoul continental al Mării Negre, aflat la o aruncătură de băţ de Peninsula Crimeea sau în promovarea în plină campanie electorală a autodeterminării pe criterii etnice.

Concluzia: Contestarea legitimităţii Preşedintelui în ziua deciziilor NATO este o temă folositoare pentru cei care se opun acestor decizii.