Şefii de stat şi guverne

Theresa May a vizitat de îndată copiii şi victimele din spitale. Preşedintele Americii, preşedintele Franţei, preşedintele Turciei, cancelarul Germaniei şi premierul Australiei au făcut declaraţii de solidaritate şi condamnare a atacurilor teroriste. Trump i-a numit laşi. La Bruxelles, steagurile au fost coborâte. Preşedintele Chinei a trimis un mesaj personal Reginei, Papa Francisc şi Preşedintele României asemenea. Regina s-a adresat locuitorilor din Manchester, condamnând actul de barbarie şi exprimându-şi mulţumirea şi admiraţia faţă de serviciile de urgenţă care au răspuns cu profesionalism şi grijă.

Solidaritatea cetăţenilor

  1. Paula Robinson se afla în gara Victoria. A simţit explozia şi a văzut un grup mare de adolescenţi care alergau. Ce a făcut? A condus grupul de vreo 50 de tineri repede către un hotel din apropiere şi şi-a publicat numărul de telefon pe Twitter pentru a putea fi contactată de părinţii acestora.
     
  2. Taximetriştii i-au dus pe cei înfricoşaţi gratis acasă. Unul dintre ei declara la BBC că nu a dormit deloc, făcând 18-19 curse.
     
  3. Hotelurile şi templele au oferit găzduire şi chiar câţiva localnici şi-au pus casele la dispoziţie. Totul într-o reacţie spontană de solidaritate. Fără niciun fel de îndemn.
     
  4. Pe social media, britanicii au făcut solicitări pentru a dona sânge şi a doua zi cozi la spitale s-au format. În România, aproape în fiecare oraş, medicii noştri fac apel la cetăţeni pentru a dona sânge însă fără mult succes. Donatorii sunt aceiaşi, de obicei cei cu venituri la limită şi rareori câte un grup profesional.
     
  5. Pentru sprijinirea familiilor, în doar o zi, 30.000 de oameni au donat aproape 750.000 de lire prin JustGiving. Suma va fi depăşită astăzi.



FOTO EPA

Ce se ştie despre suspect?

Prima întrebare este cine a fost ucigaşul şi ce l-a determinat să ucidă? Puţine informaţii avem până în prezent. Cunoaştem identitatea: un tânăr, născut în Manchester în 1994 într-o familie de refugiaţi libieni. Ca şi în celelalte atacuri teroriste, autorul a fost descris de cunoscuţi şi vecini ca fiind „un tânăr liniştit şi respectuos, puţin probabil de crezut să fi făcut acest lucru”. Locuia la 5 km depărtare de stadion, tocmai în cartierul Whalley, la doi paşi de liceul unde în 2015 două surori, care visau să studieze medicina, au plecat în Siria pentru a se alătura mişcării teroriste. Fratele său a fost arestat, restul familiei nefiind în Manchester. Cu siguranţă, vor fi supuşi anchetelor.

Se pare că bomba care l-a ucis şi pe atacator, era una făcută în casă, ceea ce ne determină să considerăm atacul ca fiind premeditat, de altfel şi locul şi ora, dar se pune întrebarea: a acţionat singur sau nu, a învăţat singur să producă bomba, a fost învăţat de cineva sau a primit-o de la altcineva? O astfel de bombă, declarau experţii, poţi învăţa uşor de pe internet, cum să o fabrici. 

Atacul, declara premierul May, „se remarcă prin laşitatea lui îngrozitoare, dispreţuitoare, care vizează în mod deliberat copiii inocenţi, fără apărare şi tinerii care ar fi trebuit să se bucure de una dintre cele mai memorabile nopţi din viaţa lor”. S-au ridicat întrebări: de ce ţinta au fost copiii şi adolescenţii? Ce a dorit să transmită de fapt atacatorul? De fapt, atacurile teroriste în general vizează mulţimea fără apărare, inocentă şi scopul este să creezi tensiune, nesiguranţă şi teroare.

Ce spun experţii?

Unii experţi americani în terorism susţin că motivele din spatele atacurilor sinucigaşe nu se limitează la nevoia puternică de apartenenţă la un grup sau ideologie, ci pot avea şi legături cu caracteristicile sociale ale ţării natale sau chiar cu dinamica familială.

Atacatorii sinucigaşi de obicei sunt persoane tinere (18-25 de ani), militanţi, în primii ani, când adeziunea şi fervoarea sunt la cote înalte, motivaţi de a servi un ideal şi influenţaţi de către mentori/lideri şi ideologii. Ei îşi supraevaluează idealurile, iar idealurile întotdeauna sunt mai mari şi mai puternice decât propria lor viaţă şi decât viaţa altor oameni. Aici este de fapt explicaţia în crimele lor. Gloria personală este mult mai importantă decât vieţile victimelor nevinovate.

Actul său sinucigaş şi criminal îi conferă ceva în schimb autorului, ceva atât de puternic încât posibilele victime umane, pe care le anticipează, nu mai au valoare. Prin suicid, atacatorul doreşte obţinerea unei stime de sine extrem de ridicate. El îşi va dobândi o nouă identitate. Dar nu e doar atât. E adevărat că ideologia este importantă, însă analiza terorismului, sugerează că idealogia în cazul atacatorilor sinucigaşi este pe locul doi. Dorinţa puternică de a sluji unui scop este determinantă. Cei care recrutează sunt atenţi la selectarea candidaţilor a căror psihic conţine fisuri traumatice.

De exemplu, în 2013, optsprezece ţări au suferit 291 de atentate sinucigaşe, ucigând aproximativ 3.100 de persoane. 85% din toate atentatele cu sinucidere din întreaga lume au fost efectuate de organizaţii stabilite. Unii experţi susţin că grupurile manipulează semnificaţiile a trei concepte cheie din religie: sinuciderea, martiriul şi războiul sfânt. Deşi religia poate juca un rol vital în recrutarea şi motivaţia viitorilor potenţiali sinucigaşi, forţa motrice nu este religia, ci o combinaţie de motivaţii, inclusiv politică, umilinţă, răzbunare, represalii şi altruism.

Psihologul Noam Shpancer din Ohio susţine că majoritatea atentatorilor sinucigaşi sunt bărbaţi tineri din clasele socio-economice de la mijlocul la cea mai joasă. Ei tind să fie mai ataşaţi emoţional de identităţile lor naţionale. Rapoartele experţilor afirmă că atentatorii sinucigaşi tind să-şi aprecieze viaţa ca fiind mai puţin demnă decât onoarea sau religia grupului.

Tulburare psihică?

Pentru a deveni utilă ca explicaţie, „nebunia” proclamată ar fi trebuit să fie verificată în prealabil, în contexte independente. Cine oare a făcut aceasta? Câţi dintre sinucigaşi aveau diagnostic psihiatric stabilit? În cele mai multe cazuri, dovezile privind ceea ce am considera boala mintală nu este o caracteristică a viitoarelor profiluri de atentatori sinucigaşi. Dimpotrivă, sunt indivizi stabili psihologic care se sacrifică din motive altruiste. Gândiţi-vă că o persoană instabilă psihic nu poate fi controlabilă, este imprevizibilă şi oricând planul poate să eşueze. Nicio organizaţie nu-şi asumă aceste riscuri. Dar una este tulburarea psihică şi altele sunt crizele psihologice.

Adam Lankford, profesor de criminologie la Universitatea din Alabama, analizând comportamentul criminal, argumentează că teroriştii sunt condamnaţi la sinucidere din aceleaşi motive pentru care ar putea fi orice civil: depresie, anxietate, conflicte maritale sau eşec profesional. El demonstrează convingător că numai prin înţelegerea crizelor psihologice care precipită aceste acte putem spera vreodată să le oprim.