Scandalul Panama Papers declanşează bătălia între instituţiile europene. Şi nu numai

Publicarea în aprilie a celor peste 11,5 milioane de documente ale cabinetului de avocatură panamez Mossack Fonseca, set de documente cunoscut sub numele de Panama Papers, a declanşat un uriaş scandal internaţional.

Pe cât de intens, pe atât de rapid dispărut din prim planul atenţiei opiniei publice mondiale, trecut discret dar foarte eficient mai întâi în zona „diverse”, apoi acoperit de actualitatea scandalurilor care se succed cu o viteză ameţitoare. 

Greu de înţeles, deoarece acolo apar detaliile financiare ale unor operaţiuni considerate cel puţin dubioase, la limita legalităţii sau chiar dincolo de ea, Sunt evocate nume ale celebrităţilor din toate domeniile, membri ai familiilor regale, şefi de guverne, reprezentanţi ai FIFA, traficanţi de droguri, bănci de renume, companii multinaţionale, oameni de afaceri de top din foarte multe ţări...

Explicaţia oficială a fost foarte simplă: s-a trecut imediat la constituirea unor comitete de anchetă, extrem de serioase, cu puteri extinse, pentru a face lumină în toată afacerea. Să aşteptăm deci cu încredere rezultatele şi apoi vorbim în cunoştinţă de cauză. Şi vedem ce e de făcut.

Primul comitet de anchetă de acest gen a fost lansat chiar de statul Panama, alcătuit din şase persoane printre care Joseph Stiglitz, Premiul Nobel pentru economie şi expertul elveţian anti-corupţie Mark Pieth, alături de un expert din Costa Rica şi trei panamezi.  Pornită pe asemenea cai mari, iniţiativa părea chiar credibilă. La început de iunie, la prima şedinţă a comitetului care s-a desfăşurat la New York, membrii comitetului au invocat necesitatea absolută a transparenţei, asta însemnând că guvernul panamez urma să se angajeze formal să publice toate rezultatele raportului final asupra cărora experţii ajunseseră la un consens. Numai că, la început de august, membrii comitetului primesc o scrisoare prin care guvernul din Panama îi informează că numai Preşedintele ţării are dreptul de a decide dacă va publica sau nu concluziile respective... Drept care Joseph Stiglitz şi Mark Pieth îşi dau demisia.

Reacţia UE   

Parlamentul European votează de 8 iunie formarea unei comisii speciale de anchetă asupra spălării de bani, evaziunii fiscale şi fraudei fiscale (Comisia PANA) formată din 65 de membri care s-a reunit pentru prima oară pe 12 iunile. Obiectivul oficial este o anchetă care să stabilească dacă persoanele sau entităţile menţionate în Panama Papers au încălcat legile europene şi se fac deci vinovate de spălare de bani, evaziune fiscală sau fraudă fiscală. Pentru asta, va trebui ca în primul rând să fie analizate aceste legi pentru a se determina cu exactitate ce este şi ce nu este permis în termenii legislaţiei europene specifice.

Simplu? Deloc. Chiar deloc, afirmă un document confidenţial al Consiliului European al cărui serviciu juridic emite o serie de observaţii care, practic, pot servi la anularea de facto şi de jure în faţa oricărei instanţe a ceea ce ar putea fi concluziile comisiei de anchetă din Parlamentul European.

Obiecţiile Consiliului European

1. Este criticat faptul că mandatul Comisiei de anchetă este descris „în termeni foarte generali...nu numai că acest mandat nu specifică faptele relevante ce urmează a fi anchetate, dar nu specifică nici Statele membre vizate. Din această cauză, conform deciziei PE, orice Stat Membru poate fi subiectul unei anchete cu privire la orice caz de de spălare de bani, fraudă sau evaziune fiscală.

2. „...din momentul ce decizia PE nu conţine nici o prezentare specifică asupra faptelor sau obiectelor anchetei, nu arată nici în ce mod ar fi putut să aibă loc contravenţii sau o proastă implementare a legislaţiei UE”

3. Problema majoră identificată de experţii juridici ai Consiliului European –atacând astfel însăşi validitatea mandatului Comisiei de anchetă a PE- este că”în stadiul actual al lucrurilor, legislaţia UE în domeniu conţine foarte puţine indicaţii privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Statele Membre fiind cele competente să reglementeze în aceste speţe prin intermediul legislaţiilor naţionale şi acordurilor pentru evitarea dublei impunei”.

4. Este acuzată încercarea PE ca, prin intermediul acestei Comisii, să obţină un drept neconsemnat de Tratate, adică de analiză generală a modului în care Statele Membre acţionează în domeniile respective, analiză ce este de competenţa exclusivă a Comisiei.

Concluzii:

-  nu se specifică cu un nivel suficient de precizie faptele care sunt obiectul anchetei şi nici prevederile legislative UE care au fost implementate într-un mod care să constituie contravenţie sau proastă administrare

- în acest sens, nu permite Statelor Membre şi nici Consiliului să-şi determine obligaţia de a participa la lucrările Comisiei şi nici să asigure o pregătire corespunzătoare pentru orice asemenea participare

-  instituie o putere generală de control asupra aplicării de către Statele Membre a legislaţiei lor naţionale şi a politicilor UE privind impozitarea

-  riscă să altereze balanţa inter-instituţională aşa cum este ea prevăzută de Tratate care conferă Consiliului, acţionānd ca unic legislator, puterea de de a armoniza legile naţionale şi reglementările în domeniul impozitării.

Drept care, cireaşa de pe tort, se recomandă ca „orice posibilă decizie a unui Stat Membru de a lua parte la lucrările Comisiei PANA – sau decizia lor negativă – să fie în prealabil supusă unui proces de coordonare cu organismele pregătitoare ale Consiliului astfel încât scopul şi modalităţile contribuţiilor respective să răspundă unui demers unificat”.

De ce am acest subiect care, la prima vedere, poate să pară extrem de specializat?

Deoarece, în esenţă, este o posibilitate pentru dumneavoastră să analizaţi un exemplu concret, extrem de clar, al bătăliei care se poartă acum asupra unei teme esenţiale: creşterea viitoare a puterii Consiliului, deci a Statelor Membre, în speţă a Parlamentelor naţionale cu prevalenţa marcată în favoarea unor competenţe mărite în spiritul respectării suveranităţii naţionale.

Aceasta este teza centrală a documentului de poziţie care va fi prezentat la Summitul de la Brtaislava de pe 16 septembrie de către Grupul de la Vişegrad. Susuţinut foarte probabil de noua Alianţă a statelor din sudul Europei care se va foarma poate, la nivel formal, la începutul lunii septembrie, la reuniunea de la Atena.

În ce priveşte Comisia de anchetă din Parlamentul European, ea are un an la dispoziţie pentru a-şi prezenta concluziile (cu posibilă prelungire de trei luni). Aşteptări realiste? Destul de reduse, argumentează unii observatori de la Bruxelles având în mnemorie un caz oarecum similar, comisia de anchetă în cazul LuxLeaks.... Dar, repet, miza discuţiilor de acum este într-atât de mare încât dezvoltările s-ar putea să fie spectaculoase, mai ales că este vorba de interese politice maore care, în funcţie de circumstanţe, pot duce la revelaţii şi explozii majore sau, dimpotrivă, la o fundătură absolut comodă şi definitivă.

Vă invit ca, în premieră pentru România, să citiţi documentul cu circulaţie limitată elaborat de serviciul juridic al Consiliului European.

Panama Papers Council Document