Pandemia Covid-19. Autorităţile bulgare închid capitala, Sofia, pentru Paştele ortodox

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţiune de dezinfectare a străziilor din Sofia
Operaţiune de dezinfectare a străziilor din Sofia

Bulgaria a interzis joi seară locuitorilor capitalei, Sofia, să părăsească oraşul pentru lungul weekend de Paştele ortodox, după o creştere a numărului cazurilor de COVID-19 în ţară, una din cele mai puţin lovite din Europa, relatează AFP. Ministrul sănătăţii bulgar Kiril Ananiev a anunţat  că va începe testarea în masă a cetăţenilor bulgari.

"Cu începere de la miezul nopţii, interzicem pe termen nelimitat orice intrare sau ieşire din Sofia pentru toate autovehiculele de transport de pasageri", a anunţat ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, într-o conferinţă de presă.

Derogări sunt acordate camioanelor transportând mărfuri şi maşinilor de salvare, a precizat el. Angajaţii care trebuie să meargă la locul de muncă vor avea permisiunea, numai între anumite ore şi pe baza unui document justificativ.

Restricţia a fost impusă după ce numeroşi locuitori din capitală au decis miercuri şi joi să plece cu maşinile în provincie pentru weekendul de Paştele ortodox.

Până în prezent, bulgarii au avut dreptul să se deplaseze, pe baza unor acte doveditoare, la locul de muncă, din motive medicale sau pentru a acorda ajutor unei rude bolnave.

Ministrul de interne, Mladen Marinov, a denunţat însă faptul că mulţi bulgari au prezentat acte falsificate de derogare. "Peste 5.000 de şoferi au fost întorşi din drum pentru că nu au putut justifica necesitatea deplasării lor", a criticat el.

Bulgaria este deocamdată una din ţările europene cele mai puţin afectate. Ea a fost una din primele ţări din Europa care au impus izolarea, de la 13 martie, şi numără 800 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi 38 de decese înregistrate.

Potrivit autorităţilor, un vârf al pandemiei este aşteptat după Paşte, la sfârşitul lui aprilie.

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus şi cel al deceselor cauzate de COVID-19 creşte constant în ţările vecine României, autorităţile medicale de la Sofia anunţând miercuri seară că în curând va începe testarea în masă a cetăţenilor bulgari.

 În spitalele bulgare sunt internaţi 218 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 31 la terapie intensivă. Cele mai multe cazuri de COVID-19 sunt în Sofia (447), Plovdiv (36), Burgas (27), Smolyan (26), Varna şi Stara Zagora (câte 24). Până în prezent în această ţară au decedat 36 de persoane din cauza COVID-19, vârsta medie a lor fiind 63,8 ani.

Ministrul sănătăţii bulgar Kiril Ananiev a anunţat miercuri seară că va începe testarea în masă a cetăţenilor bulgari. În prezent, Bulgaria are 20.000 de teste PCR, fiind aşteptate noi transporturi şi donaţii.

''Astăzi, raportul Centrului european pentru prevenirea şi controlul bolilor arată că Bulgaria, graţie măsurilor luate, ocupă prima poziţie în privinţa celor mai puţini pacienţi şi al treilea loc ca număr de decese la 100.000 de persoane'', a spus Ananiev.

În Ungaria numărul cazurilor confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns joi la 1.652. În ultimele 24 de ore au decedat opt pacienţi cu COVID-19, iar numărul celor testaţi pozitiv a sporit cu 73, transmite site-ul koronavirus.gov.hu, citat de MTI.

Până în prezent s-au înregistrat 142 de decese cauzate de COVID-19 şi 199 de persoane au părăsit spitalul după ce s-au vindecat. În spitalele ungare sau în carantină la domiciliu se află 12.737 de oameni; până în prezent în Ungaria au fost efectuate 38.489 de teste pentru identificarea infecţiei cu SARS-CoV-2.

Cele mai multe cazuri de infectare se înregistrează în Budapesta (805) şi judeţele Pesta (249) şi Fejer (122).

Epidemia a ajuns în prezent în stadiul de transmitere comunitară, iar numărul real al purtătorilor virusului poate fi mult mai mare decât cel al purtătorilor înregistraţi. Studenţii, pensionarii şi persoanele ce revin din străinătate trebuie să rămână în casă, adaugă site-ul citat.

În Republica Moldova, numărul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns joi dimineaţă la 47, după anunţul morţii unui bărbat în vârstă de 72 de ani din raionul Cahul, informează Radio Chişinău.

Conform datelor oficiale, în Republica Moldova sunt confirmate 2.049 de cazuri de COVID-19.

Ministrul sănătăţii moldovean, Viorica Dumbrăveanu, a informat că în prezent 195 de persoane infectate cu COVID-19 se află internate în stare gravă. Totodată, 64 de persoane au fost tratate şi externate pe parcursul zilei de miercuri, iar numărul pacienţilor vindecaţi a ajuns la 235 de persoane.

Potrivit ukrinform.net, Centrul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii de la Kiev a anunţat joi dimineaţă, la ora locală 10:00 (07:00 GMT) că în Ucraina numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a ajuns la 4.161, cu 397 noi cazuri faţă de miercuri. Un număr de 116 pacienţi au decedat, iar 186 s-au vindecat.

De la izbucnirea epidemiei, în Ucraina au fost efectuate în total 39.084 de teste PCR în Ucraina.

Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 din Ucraina se înregistrează în regiunea Cernăuţi (662), municipiul Kiev (644), regiunile Ivano-Frankovsk (401), Ternopil (333) şi Viniţa (279). Nu sunt disponibile date despre situaţia din Crimeea şi regiunile Doneţk şi Lugansk.

Datele disponibile pe site-ul covid19.rs arată că până la 15 aprilie, ora locală 15:00, în Serbia erau confirmate 4.873 de cazuri de COVID-19, dintre care 99 fatale (2,03%). În ultimele 24 ore până miercuri după-amiază au fost confirmate 408 noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat 26.278 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi prezenţa simptomelor de infectare a tractului respirator). 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite