Necoabitarea dintre Forţele Aeriene Române şi unii guvernanţi

Sunt momente în viaţă când nu poţi umbla cu mănuşi, la modul figurat, atunci când impostura trece din arealul societăţii în care trăim, în interiorul organismului militar, sub forma tragicomică a exercitării controlului civil, nu şi competent, asupra armatei.

Drumuri făcute între marea al cărei litoral era ocupat, în bună măsură, de familii cu câte doi copii – o minimă speranţă, pentru viitorul naţiunii – şi muntele de unde veneau, când şi când, norii de ploaie, constituie motivele care mi-au amânat lectura unui excepţional articol, al lui Doru Dragomir, cel ce nu scrie despre ofurile militarilor din auzite.

Ci în baza unei experienţe îndelungate, de jurnalist specializat în investigaţii ce ţin de armată şi serviciile secrete.

Roşu pe alb, Doru Dragomir şi-a intitulat sugestiv materialul Exclusiv Ziua Veche: OZN-urile lui Duşa sunt bombardiere strategice ruseşti TU-22.

Citindu-i cu atenţie argumentaţia mi-am adus aminte de o întâmplare recentă, petrecută la o recepţie diplomatică, pe terasa impunătoare a ambasadei unei ţări europene estice.

După alocuţiunea ambasadorului statului ce aniversa ziua naţională, mulţi invitaţi au preferat aerul curat de pe terasa menţionată.

Printre ei, la un moment dat, s-a înfiripat brusc un dialog între un general român de aviaţie, mic la statură, cu mustaţă, şi experienţă substanţială la Cartierul General al NATO şi ataşatul militar al statului estic respectiv.

Românul era calm. Explica, ferm, cu gesturi adecvate, o stare de fapt.

Interlocutorul său, mai înalt decât el, se apleca să îl audă mai bine, sau poate să îi sugereze să îi spună mai încet ce avea de transmis.

Asta fie şi pentru faptul că nu prea îi făcea plăcere ce auzea, dând uşor din cap, a îndoială, având şi obrajii oarecum aprinşi.

Dialogul s-a încheiat la fel de brusc cum a început.

Românul continua să fie calm, dar energic.

Partenerul lui de dialog rămânea tăcut, dar roşu la faţă.

Citind ce a scris Doru Dragomir m-am lămurit că nu mă înşelasem...

Chestiunea de fond o constituie întrebarea: cu cine coabitează Forţele Aeriene Române?

Cu naţiunea pe care trebuie să o apere?

Cu guvernanţii de ieri şi de azi, care le tratează ca pe Cenuşăreasa Armatei?

De bine, de rău, forţele terestre asigură batalioanele expediţionare, cu experienţe de invidiat, în teatre succesive de operaţiuni militare.

De bine, de rău, forţele navale au fregatele pe care le rulează, la misiunile aliate din Marea Mediterană.

Iar Forţele Aeriene Române/F.A.R. rabdă.

Deşi în fruntea Statului Major General se află un general de aviaţie.

De la care subordonaţii aşteaptă măcar temeritatea de a spune, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, că a avut dreptate acel lider al F.A.R., destituit sub un pretext mizerabil, în anul 2009, doar pentru că a vrut avioane noi, pentru camarazii săi.

Au primit preşedintele şi premierul datele privind starea de spirit, de acum, a piloţilor militari români?

Cea din august 2013.

Dacă da, nu au citit-o.

Sau cei care au întocmit-o nu au avut curajul să le spună adevărul.

Adevărul celor care se suie în carlingă, pentru o nouă misiune asumată în condiţii cunoscute, dar trecute sub tăcere.

Acesta, place sau nu, este unul singur.

La frontiera de est a NATO, unde nu OZN-urile, ci piloţii militari răsăriteni se joacă de-a războiul, conform ordinului venit de la cine vrea resuscitarea unei uniuni statale apuse definitiv, sunt necesare escadrile cu avioane ultramoderne, pentru misiuni disuasive.

Ar fi suficient ca peste Ocean să plece şeful Statului Major al Armatei României, însoţit de şeful Forţelor Aeriene Române.

La experienţa şi pasiunea lor, pentru categoria de forţe armate a cărei uniformă o poartă, încă, cu mândrie, ar obţine înţelegerea şi sprijinul omologilor de la Pentagon, pentru ca măcar o primă escadrilă de aeronave de luptă noi, cu piloţi americani, ce ar zbura, în dublă comandă, cu piloţi români, să fie dislocată rapid la Baza militară a SUA, de la Mihail Kogălniceanu.

Dacă prezidenţiabilul Crin Antonescu caută acum lumina Casei Albe, peste Ocean, dacă premierul Victor Ponta vrea acelaşi lucru, poposind temporar în Florida, de ce nu ar avea dreptul să susţină, la Departamentul Apărării, cauza Forţelor Aeriene Române, doi generali de frunte ai aviaţiei noastre militare?

S-ar opune vreun membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării?

Nu cred că ar îndrăzni.