Germania: Martin Schulz nu va intra în cursa pentru postul de cancelar, scrie „Der Spiegel“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele în exerciţiu al Parlamentului European, Martin Schulz, care a decis să revină în politica germană de la începutul anului viitor, nu va candida pentru funcţia de cancelar al Germaniei, ţară în care vor avea loc în toamnă alegeri legislative federale, relatează „Der Spiegel“ în ediţia sa online.

În cazul în care va fi confirmată, decizia lui Schulz de a nu candida la şefia executivului de la Berlin ar netezi calea pentru candidatura liderului social-democraţilor germani, vicecancelarul Sigmar Gabriel, care ar urma să se confrunte cu actualul cancelar Angela Merkel, reprezentanta Uniunii Creştin-Democrate.

Actuala şefă a guvernului de la Berlin a anunţat deja va încerca să obţină al patrulea mandat în fruntea executivului.

Potrivit unor informaţii obţinute de „Der Spiegel“, înainte de Crăciun, Martin Schulz le-a mărturisit unor apropiaţi că nu se mai aşteaptă să devină candidatul Partidului Social-Democrat german la funcţia de cancelar.

La sfârşitul lunii noiembrie, la scurt timp după ce preşedintele Parlamentului European şi-a anunţat intenţia de a reveni în politica germană, au existat speculaţii privind intenţia lui de a deveni candidatul social-democraţilor pentru postul de cancelar. 

Un sondaj Politbarometer publicat pe 25 noiembrie de postul de televiziune ZDF arăta că 51% din germani susţin o eventuală decizie a lui Martin Schulz de a candida pentru această funcţie.

Cancelarul Germaniei este ales prin vot secret de Bundestag (camera inferioară a legislativului german), după ce noii deputaţi germani îşi preiau mandatele în urma alegerilor.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite