Europa impotenţei decidenţilor politici

Cel mai probabil, statele membre vor sfârşi prin a-şi închide graniţele, dacă soluţia politică nu va veni pentru imigranţi

Despre asta este vorba, oricât de greu ar fi să recunoaştem realitatea: Europa se scufundă din cauza unor lideri politici depăşiţi de situaţie, mimând deciziile şi fără curajul de a-şi asuma propriile hotărâri, rămase la stadiul de hârtii fără relevanţă, semnate cu fast şi aruncate apoi, cvasi-instantaneu, la coşul de gunoi.

Amintiţi-vă de succesiunea de reuniuni, Consilii şi Summit-uri, desfăşurate la Bruxelles în 2015 cu frecvenţa de unul pe săptămână, cu miniştri, apoi şefi de stat şi guvern, solemni, preocupaţi de destinul omenirii şi al Europei, de şedinţele în urgenţă ale Parlamentului European, toate şi toţi venind cu asigurări care de care mai definitive cum că soluţia a fost decisă, votată şi vom vedea rezultatele.

Au spus atunci: aveţi încredere, contribuabili europeni, sunteţi în siguranţă, totul va fi bine şi veţi vedea că dispar una după alta toate sursele de risc! Europa este unită şi decidenţii politici îşi fac pe deplin datoria.

Exact acestea au fost argumentele când, spre exemplu, europarlamentarii au votat în favoarea celor două propuneri de urgenţă formulate de Comisie în vederea relocării a 160.000 de migranţi aflaţi în acel moment (dar şi acum), în cele câteva ţări cel mai dur lovite de exod. Şedii de stat şi guvern au semnat şi ei decizia în acest sens a Consiliului European după ce, cu greu, miniştrii de Interne formulaseră un text de compromis.

Rezultatul concret? Până în acest moment, spunea săptămâna trecută comisarul european Dimitris Avramopoulos, „fost relocate doar 272 persoane, iar criza refugiaţilor se înrăutăţeşte, în acest început de an 2016 nu am avut pauză de iarnă, cu un flux de 3.000-4.000 de persoane zilnic intrând în Grecia în perioada sărbătorilor de iarnă şi de început de an. Din ce în ce mai multe state membre reintroduc controalele interne de frontieră; atacul terorist de la Istanbul, asemeni celor efectuate mai înainte în alte locuri, ne reamintesc că terorismul este o ameninţare globală şi că ţinteşte valorile noastre fundamentale, umanitatea noastră. Doreşte să ne dividă. Ne aflăm într-un moment critic, în care miza este unitatea noastră – atât atunci când e vorba de criza refugiaţilor şi când vorbim despre securitatea noastră. Europa este la răscruce. Dacă Spaţiul Schengen se prăbuşeşte, asta va însemna sfârşitul proiectului european”.

Politic corect. Realist. La fel ca şi avertismentele doamnei Merkel care, cu inocenţa profesionistă şi îndelung exersată pe care o poate avea doar un mare politician în exerciţiul funcţiunii, remarca foarte de curând cu prilejul unui forum economic la Mainz (relatare Die Welt) că:

„Suntem vulnerabili deoarece nu avem încă ordine, control, orice ne-am dori în acest sens...Euro şi libertatea de mişcare sunt direct legate, nimeni nu poate pretinde că ai o monedă comună fără să poţi beneficia de o simplă trecere a frontierei.”

Sigur că da, însă situaţia de acum cere cu totul altceva decât exprimări generale, excelente pentru conferinţe de presă în timpurile trecute, cât totul era „proiecţie strategică” şi discuţie despre eventuale măsuri legislative şi operaţionale preventive.

Căci situaţia arată astfel, conform unui raport de acum câteva zile al Organizaţiei internaţionale pentru migraţie care prezintă tabloul de ansamblu al exodului din 2015, date actualizate pe 14 ianuarie 2016:

Împreună cu graficul cumulativ al sosirilor în Europa, al proporţiei ţărilor de origine, dar şi pentru a avea o idee foarte corectă a ce s-a întâmplat în primele zile ale acestui an, datele privind intrările cumulate prin Bulgaria, Cipru, Spania, Grecia, Italia şi Malta:

Estimarea pentru 2016 a Comisiei Europene vorbeşte despre sosirea pe teritoriul european a unui număr total de 1,5 milioane de refugiaţi, estimare care, conform unor surse, ar putea să reprezinte un minimim al viitorului exod, amplificat de continuarea luptelor pe fronturile din Irak şi Siria, dar şi de o stare de tensiune care explodează acum în conflicte armate şi acte multiple de terorism în zona Africii negre şi Maghrebului.

Context în care Europa încearcă să se apere, cât ştie şi cum poate mai bine.

Problema este că această formulă de apărare se construieşte deosebit de lent, chiar incredibil de lent pentru cei care nu cunosc amploarea mecanismelor birocratice de la Bruxelles. Consultări nesfârşite pentru ficare articol sau sub-punct, reluarea întregului proces dacă există opoziţii importajnte din partea delegaţiilor unor state membre, timp în care, logic, unele state încep progresiv să-şi închidă frontierele şi să instituie controale din ce în ce mai aprofundate.

Totul în aşteptarea unor rezultate oarecare ale politicilor decise anterior, mai ales privind amplasarea faimoaselor hot spot-uri la graniţele cele mai afectate, acolo unde au fost trimişi aproape 1.000 de experţi Frontex. Dar şi a unei estimări – aceasta este cel mai delicat de făcut – asupra acţiunilor de repatriere a persoanelor deja găsite ca incompatibile cu regulile de azil actuale (reamintesc că în martie Comisia trebuie să propună un întreg pachet legislativ revizuit în acest domeniu). Foarte important deoarece nu numai în Germania (dar şi în Finlanda, spre exemplu) creşte starea de nemulţumire la adresa comportamentului intolerabil al unora dintre migranţi, mai ales tineri, care agresează continuu populaţia locală şi se dovedesc, din start, o problemă deosebit de dificilă în raport cu ceea ce se imaginează a fi o politică de integrare socială rapidă.

De ce problema repatrierii se acutizează acum şi mai mult? Pentru că experţii în domeniu cred că exemplul pakistanez ar putea fi urmat rapid şi de alte ţări cu care UE speră să încheie acorduri de readmisie, aşa cum se preconiza în documentul final al Summitului de la La Valetta. Astfel, Pakistanul a anunţat „suspensiunea temporară a programului de repatriere şi reintegrare”, decizie luată de Agenţia federală pakistaneză de Investigaţii, cu efect imediat. Astfel, fără aprobarea directă, caz cu caz, din partea Ministerului pakistanez de interne, nu va mai fi admis niciun refugiat purtător al paşaportului special de urgenţă, eşec major pentru UE deoarece autorităţile din statele membre au fost nevoite să suspende toate repatrierile prevăzute în această perioadă.

Drept care, evident, începe negocierea în urgenţă pentru modificarea regulilor Spaţiului Schengen (şi, mai ales, a Acordurilor Dublin). Deoarece regula existentă (cea a instituirii unor controlae de frontieră pe o durată maximă de şase luni) pare să fi devenit cel puţin obsoletă, ea nu mai este nici măcar invocată în noile documente de negociere, unde se vorbeşte de dreptul tuturor statelor membre de a institui asemenea măsuri, atunci când cred că este necesar, pe baza unei estimări de risc proprii, prezentată ca atare, ca justificare, autorităţilor europene (adică Agenţiei europene pentru managementul cooperării operative la fronierele externe).

Este vorba despre supravieţuirea Europei. Întrebarea corectă ar fi însă aceasta: a cărei Europe? Răspunsul ar trebui să-i intereseze în urgenţă pe politicienii noştri, atunci când vor fi terminat cu bălăcăreala internă şi pregătirile pentru singurul lucru care-i motivează cu adevărat, asigurarea scaunelor după alegerile din acest an. Să nu fie însă prea târziu.