Emmanuel Macron, discurs grandilocvent şi inutil despre lupta anti-teroristă

Orice politician, când nu are ce spune, trece instantaneu la treapta superioară a discursului: cu cât mai grandilocvent va fi acesta, cu cât frazele vor fi croite pe calapodul „conceptului eroic“, cu atât mai bine. Iar spectatorii măcar de asta să aibă parte, altfel obişnuiţi cu universala retorică găunoasă a unei demagogii din ce în ce mai agresive.

Cu atât mai tristă cu cât, vorbind în cadrul ceremoniei în cinstea poliţiştilor ucişi la Prefectura Parisului într-un atac terorist, Macron era de aşteptat cu un răspuns în forţă la ceea înseamnă extinderea fenomenului radicalizării islamice inclusiv în instituţiile de forţă, eşec teribil a ceea ce înseamnă funcţionarea corectă a instituţiilor statului.

Iar Macron vine şi spune adresându-se asistenţei formate în mare parte din poliţişti dar adresându-se şi poporului francez:

„Colegii voştri au fost răpuşi de loviturile unui Islam bigot şi purtător de moarte pe care avem datoria să-l eradicăm...doar administraţia şi serviciile statului nu vor putea învinge hidra islamistă Trebuie să edificăm o societate a vigilenţei (sbl.n) ... care să ştie să repereze la şcoală, la locul de muncă, în lăcaşurile de cult, la vecini, devierile, scăpările , acele mici gesturi care semnalează o îndepărtare faţă de legile şi valorile Republicii.“

Dacă ăsta este - şi chiar este - mesajul central al Preşedintelui Franţei, atunci chiar se anunţă un impas viitor în care marile valori ale statului democratic vor fi (sau pot fi) puse rapid sub un mare semn de întrebare.

Noi, cei veniţi din estul fost comunist şi, în consecinţă, mai neştiutori în ce priveşte fineţurile intelectuale ale Occidentului, am avut în schimb ocazia să cunoaştem foarte bine ce însemna „o societate a vigilenţei“, singura cale prin care orânduirea cea nouă reuşea să calce sub picioru-i musculos capul hidrei duşmănoase, s-o strivească şi să se bucure de ţipătul său disperat înainte de a fi aruncată la lada istoriei. Ştim, cred cu mult mai bine decât ei, cum se construise o asemenea „societate a vigilenţei“ funcţională, bazată tocmai pe acţiunea cetăţenilor săi conştienţi care, cu entuziasmul care le venea din conştiinţa revoluţionară dezvoltată, ştiau să raporteze cu exactitate şi în timp util „la şcoală, la locul de muncă, în lăcaşurile de cult, la vecini, devierile, scăpările, acele mici gesturi care semnalează o îndepărtare faţă de legile şi valorile Republicii“.

După căderea Cortinei de Fier, nu a trecut atât de mult timp de atunci pentru ca toată lumea să fi uitat acest lucru, echipe întregi de cetăţeni occidentali bine educaţi au venit în centrul şi estul Europei pentru a eradica memoria acelor timpuri şi comportamentele lor aferente. Şi se spunea că exact din cauza asta ne-a fost rău şi că la baza tuturor ororilor a stat fost statul poliţienesc bazat pe turnătorie, frică şi nesiguranţă. Şi tot atunci eram învăţaţi de noii instructori (în cazul nostru britanici şi americani) ce înseamnă statul de drept, supremaţia legii, separaţia puterilor în stat etc. etc. Şi în acest „etc“ se înscria, mereu, cu ocazia fiecărei prelegeri, reamintirea soluţiei democratice ideale: un stat puternic, conceput, construit şi funcţionând prin aplicarea cu scrupulozitate a lecţiilor înscrise în manualele „ştiinţei de guvernare“.

Revenind la discursul lui Macron, aici este şi marea problemă: în fapt, el anunţă, falimentul posibil al unei anume formule, aceasta modernă, a statului de drept funcţional care nu a ştiut sau nu a fost în stare, prin instituţiile sale, să facă faţă unei ameninţări interne majore. Context în care face acel apel la edificarea unei societăţi a vigilenţei care-mi aduce aminte atât de ce s-a întâmplat, excese teribile şi tregedii cumplite,  în spaţiul Americii, apoi dezvoltându-se exponenţial până astăzi în America centrală şi de sud, acolo unde s-au născut bandele de „vigilantes“ răspândite acum şi în Europa şi în alte ţări ale lumii. N-au apărut întâmplător, membrii lor sunt în majoritate foşti poliţişti şi militari care, din disperare în faţa falimentului instituţiilor în care lucrau, s-au decis că singura soluţie era să ia situaţia în propriile mâini şi să acţioneze. Cum au acţionat? Atât de rapid, de dur şi de exemplar încât, foarte curând, bandele respective au fost denumite „Brigăzile Morţii“.

Membru al unei brigăzi de „vigilantes“ din Mexic

Nu cred că se poate accepta - decât cu riscuri enorme - că un stat abandona fie şi cel mai segment de autoritatea sa oficial recunoscută în menţinerea şi impunerea ordinii publice pe propriul său teritoriu naţional. S-ar accepta astfel posibilitatea „privatizării“ parţiale sau totale a securităţii interne, apanaj esenţial al autorităţii centrale a statului, tradiţie pe care Franţa o cunoaşte foarte bine din istorie, însoţind eforturile lui Filip cel Frumos în crearea statului cu atributele sale centralizate.

Dacă nu, mai devreme sau mai târziu, în momentul în care statul începe să ceară implicarea cetăţeanului în acţiuni de forţă (în afara oficializării procedeului turnătoriei care, şi el, generează propriile sale urmări tragice), vom putea asista la acţiuni care vor avea poate o oarece legătură cu conceptele şi linia politică a administraţiei centrale, dar pot la fel de bine să devieze de la ea şi să evolueze doar în logice unor interese individuale şi de grup.

Ce se poate face? Ceea ce, la Bruxelles s-a promis de atâtea ori, ceea ce s-a discutat la nivelul Consiliului European şi a fost decis de şefii de state şi guverne (printre care Macron): o luptă împotriva terorismului, a Islamului fundamentalist şi procesului de radicalizare prin întărirea puterii şi atribuţiilor instituţiilor. Transformând deci societatea într-una poliţienească şi deschizând porţile unor posibile abuzuri masive în ce priveşte respectarea drepturilor omului? Nu, era vorba despre întărirea capacităţii instituţionale prin reglementarea procedurilor interene de funcţionare a instituţiilor de forţă pe baza unui „screenening“ unitar, cu criterii unice, aplicabil la nivel UE şi apoi prin folosirea unei baze comune, începând cu cea privind operaţiunile anti-teroriste, inclusiv prin o reală „poliţie a Internetului“ cu drepturi extinse de operare, nu numai prin eliminarea conţinutului considerat „terorist“ sau incitator la ură,  şi propagator al jihadismului, ci şi cu dreptul de a acţiona în justiţie pe autorii acestor fapte.

Dacă nu se va întâmpla aşa, dacă lupta anti-teroristă va rămâne doar la nivel de discurs politic bun de invocat la funeralii, atunci vom putea vedea că trupele de „vigilantes“ din Europa vor căpăta forţă tocmai pentru că prezenţa lor pare justificabilă. Atunci, de ce nu, vor zice cei din patrulele vigilantes „Soldaţii lui Odin“ din Finlanda, „HOGESA“ (Huligani împotriva Salafiştilor, Germania), („Mişcarea naţională bulgară „ŞIPKA“ sau „Stajerka Garda“ Slovenia) (foto jos), de ce nu, dacă tot se va putea?

Sper că nu vom ajunge aici şi că, de fapt, Macron n-a avut realmente ce să promită şi s-a refugiat într-un discurs politicianist în tradiţia lui Fr. Hollande care, la rândul său, cerea tot vigilenţă cetăţenească. Sau a fost un moment tratat de francezi cu acelaşi umor subtil şi distrugător cu care este prezentată „iniţiativa de participare cetăţenească“:

Sunt cu ochii pe voi, pare să le spună tuturor duşmanilor nemuritorul Louis de Funes, provizoriu detaşat la Saint-Tropez, simbol al acţiunii, dăruirii şi umanismului nealterat al jandarmeriei franceze în acţiune.

Să sperăm că e suficient. Dacă nu, vor urma alte funeralii şi alte discursuri. Din ce în ce mai frumos şi emoţionant prezentate la TV căci există de acum crainici specializaţi în transmisia de funeralii naţionale, aşa cum există scriitori de discursuri care au deja pregătite ciornele pentru viitoarele „texte istorice în caz de tragedii naţionale“. Tot aşa cum fiecare redacţie care se respectă are gata articole de prima pagină la moartea tuturor personalităţilor sau pentru cazuri de „dezastre civile“ de toate felurile.

În definitiv, ştiţi cum e, „the show must go on!“.