Elveţia, departe de a fi neutră în privinţa imigraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene Ueli Maurer s-a declarat îngrijorat de efectele unul val masiv de imigraţie care ar putea afecta ţara sa, anunţând că Elveţia nu ar putea face faţă implicaţiilor acestui fenomen, anunţă AFP.

Elveţia nu va putea face faţă unei „astfel de imigrări, pe care a cunoscut-o în ultimii ani", nici pe plan demografic, într-o ţară atât de mică, nici pe cel cultural, a avertizat Maurer.

Reticenţa faţă de imgraţie este împărtăşită şi de membrii mişcării ecologiste Ecologie şi Populaţie (Ecopop), care au depus în 2012 o iniţiativă privind limitarea imigraţiei în Elveţia pentru a proteja natura, apreciind că o populaţie numeroasă presupune o creştere a consumului şi construcţii noi.

Documentul, intitulat „Oprirea suprapopulării. «Da» conservării durabile a resurselor naturale", urmează să fie supus unui referendum până în 2015. Acest text sugerează că rata de creştere a populaţiei, din cauza migrărilor, nu trebuie să depăşească 0,2 la sută pe an, în medie pe trei ani.

Începând din 2007, când a intrat în vigoare o nouă legislaţie privind facilitarea procesului de imigrare a cetăţenilor europeni în Elveţia, creşterea anuală a populaţiei în această ţară este de 1,1-1,4 la sută, 80 la sută fiind din cauza imigrării, potrivit ecologiştilor.

„Aceasta înseamnă că numărul de locuitori a crescut aproape de cinci ori mai repede, decât cel din Europa, o rată de creştere care atinge valori comparabile cu cele din statele emergente, precum India", susţine Ecopop, care vrea să limiteze imigrarea în Elveţia pentru a păstra terenurile agricole şi pentru a lăsa mai mult spaţiu naturii şi omului.

Ecopop, care-şi are sediul în partea germanofonă a Elveţiei şi care se ocupă, începând din 1970, de efectele creşterii demografice asupra mediului înconjurător şi asupra resurselor naturale, se prezintă drept o organizaţie neutră din punct de vedere politic, umanistă, ecologică şi având un caracter social.

De asemenea, această organizaţie se declară împotriva xenofobiei şi rasismului.

Elveţia numără opt milioane de locuitori, dintre care 1,8 milioane, aproximativ 22,5 la sută, sunt cetăţeni străini.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite