Două zile de ceremonii festive în Marea Britanie la aniversarea de 90 de ani a reginei Elisabela a II-a VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii, la 90 de ani FOTO Getty Images
Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii, la 90 de ani FOTO Getty Images

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte 90 de ani. Aflată de peste 64 de ani pe tron, Elisabeta a II-a este monarhul cu cea mai lungă regenţă din istoria europeană. De aniversarea Reginei, în Marea Britanie sunt programate două zile de ceremonii.

Regina Elizabeth a II-a a dezvelit joi, de ziua sa, la Windsor, o placă pentru un traseu digital, care va ajuta turiştii să se orienteze mai bine în cetate şi să afle informaţii utile, şi s-a întâlnit cu miile de britanici veniţi să îi ureze “la mulţi ani”.

 Îmbrăcată într-un pardesiu verde crud, cu o pălărie asoratată pe cap, decorată cu flori, regina a ajuns la poarta Henric al VIII-lea din Windsor la ora locală 12.00 (14.00 ora României), în timp ce la Londra, în Hyde Park, erau trase 41 de salve de tun în onoarea sa.

La vederea suveranei, un grup de adulţi şi de copii au început să îi cânte “La mulţi ani”. De asemenea, monarhul a primit numeroase cadouri şi buchete de flori.

Zâmbitoare, Elizabeth a II-a a schimbat câteva vorbe cu aproape toţi cei pe care i-a văzut şi le-a strâns mâna.

Maiestatea sa s-a întâlnit şi cu alţi bătrâni de 90 de ani care îşi sărbătoresc joi ziua de naştere. O parte dintre ei au felicitat-o pe suverană pentru cât de bine arată la această vârstă.

Regina a primit cadou, printre altele, un tort cu trei etaje, pregătit de câştigătoare unei celebre emisiuni culinare, pe care suverana l-a tăiat şi l-a împărţit cu nonagenarii.

Elizabeth a II-a şi prinţul Philip s-au urcat apoi într-o maşină decapotabilă şi şi-au continuat plimbarea, salutând mulţimea.

În cursul serii, regina va aprinde o torţă simbolică, prima dintre cele 1.000 care vor fi aprinse în ţară cu această ocazie.

 

Biserica Anglicană a publicat două rugăciuni care să fie rostite în cadrul unor manifestări la nivel naţional organizate pentru celebrarea reginei Elisabeta a II-a, care împlineşte joi 90 de ani, relatează publicaţia Evening Standard. 

 Rugăciunile au fost deja aprobate de către suverană, care este şi capul Bisericii Anglicane.

"Tată Ceresc, acum când sărbătorim cea de-a 90-a aniversare a Majestăţii Sale, Regina, primeşte aceste mulţumiri din inimă pentru tot ceea ce i-ai dat în aceşti 90 de ani şi pentru tot ceea ce a oferit ea poporului ei", se spune într-una dintre aceste două rugăciuni.

Cea de-a 90-a aniversare a Elisabetei a II-a va fi marcată prin evenimente la nivel naţional pe parcursul a trei luni, din aprilie până în iunie. Regina s-a născut la 21 aprilie 1926.

O slujbă de mulţumire, la care vor participa Regina şi Ducele de Edinburgh, va avea loc la Catedrala St Paul, vineri, 10 iunie. În ziua următoare, ceremonia Trooping the Colour, cunoscută şi sub numele "Parada organizată de ziua Reginei", va fi organizată la Horse Guards Parade (terenul destinat paradelor), iar duminică, bulevardul The Mall va găzdui petrecerea stradală "Patron's Lunch".

De asemenea, două rugăciuni informale ("graces" în limba engleză, n.red.), au fost publicate pentru a fi utilizate la începutul altor sărbători, cum ar fi petrecerile stradale. Una dintre acestea reflectă cuvintele rostite de regină în primul său mesaj transmis de Crăciun în 1952, an în care a murit tatăl ei, George al VI-lea, iar Elisabeta se pregătea de încoronarea de anul următor. 

 Evenimentele de joi pot fi considerate ”o repetiţie” pentru celebrările oficiale, plănuite pentru începutul lunii iunie, deschizând drumul pentru un veritabil ”sezon de petreceri”, care vor dura şase săptămâni şi care vor culmina cu sute de petreceri de străzile oraşelor britanice.

”Iunie este luna în care se întâmplă totul. Va fi cea mai mare mare extravaganţă, cu petreceri de stradă şi tot restul”, a declarat Sophia Money-Coutts, director al departamentului Features din cadrul revistei Tatler. ”De acum înainte, acoperirea mediatică va fi neobosită. Republicanii vor plânge”, a adăugat ea. 

Vineri, Regina în va avea ca invitaţi, între alţii, pe preşedintele american Barack Obama şi soţia acestuia Michelle.

Supuşii reginei Elisabeta a II-a au început de miercuri să îi ureze "La mulţi ani". Suverana britanică a mers la un oficiu poştal din Windsor pentru a marca cei 500 de ani ai Royal Mail (Poşta Regală, serviciul poştal din Regatul Unit), relatează AFP. 

Câteva sute de persoane au aşteptat-o pe regină, care a inaugurat şi un foişor de muzică în Alexandra Gardens, parc din faţa castelului Windsor, una din reşedinţele regale, aflată la circa 40 de kilometri vest de Londra. 

Elisabeta a II-a a ascultat şi tradiţionalul "Happy Birthday", cântat de un cor de elevi. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite