Din nou, Parisul şi Europa sub teroare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Conform promisiunii făcute la începutul lunii februarie, islamiştii fundamentalişti au lovit din nou în Franţa. Şi asta doar la două zile după ce fusese dejucat un alt atentat major aflat în stare avansată de pregătire, suspecţii fiind interpelaţi la Marsilia.

Vă reamintesc ceea ce transmiteau islamiştii în revista lor de propagandă, Dar Islam, pe 9 februarie:

Problema nu este de a şti dacă Franţa va fi din nou lovită de atentate. Singurele întrebări pertinente privesc viitoarele ţinte şi data atentatelor.”

De data asta, atentatul a avut loc pe Champs-Elysees 102, în zona magazinului Marks&Spencer, în apropierea staţiei de metrou Franklin Roosevelt, implicând unul sau doi atacatori (dintre care unul a fost ucis) şi provocând moartea unui poliţist şi rănirea gravă a doi alţii, precum şi a unui turist, o femeie care a fost atinsă de un glonţ.

x

Identitatea atacatorului ucis a fost imediat revendicată de cei din ISIS printr-un comunicat transmis pe agenţia lor de presă Amaq: „Autorul atacului de pe Champs-Elysees în centrul Parisului este Abu Yousse al Belgiki (Belgianul, n.n.) şi este un combatant al Statului Islamic.

Surse concordante din poliţie şi serviciile de securitate, citate acum de întreaga presă franceză, dezvăluie că atacatorul este un francez de 39 de ani, născut în zona Seine-et-Marne (acolo unde au avut loc deja percheziţii imediat după atentat), care fusese condamnat în februarie 2005 la 15 ani de închisoare pentru trei tentative de omor, două dintre acesta împotriva unor poliţişti. În faza de apel a procesului său, îşi recunoscuse faptele. În prima instanţă, în 2003, fusese condamnat la 20 de ani de închisoare. Faptele care-i erau imputate privesc un eveniment produs în 2001, atunci când circula cu o maşină furată, având asupra lui un revolver, a lovit o maşină în care se aflau doi tineri, fraţi, unul dintre ei fiind elev-poliţist. Fuge de la locul accidentului, este urmărit de cei doi tineri, trage de două ori asupra acestora, rănindu-i grav în zona pieptului. Este prins la scurt timp şi reţinut sub o falsă identitate, cea care corespundea documentelor pe care le avea asupra lui. Două zile mai târziu, reuşeşte să rănească extrem de grav un poliţist în momentul în care acesta îl scotea din celulă, deposedându-l de arma din dotare şi trăgând asupra lui de mai multe ori.

Prefectura de poliţie din Paris confirmă acum că a existat un singur atacator, asta după ce apăruseră mai multe informaţii că s-ar fi putut să fie vorba şi despre un complice, o persoană care ar fi venit joi noaptea, cu trenul, din Belgia. Dar există în continuare deschisă pista „filierei belgiene”, mai ales după ce se precizează informaţii conform cărora cei doi suspecţi de la Marsilia, mai ales Clemen Baur, ar fi avut legături strânse cu comunitatea islamiştilor radicali de la Verviers.

Acestea sunt datele difuzate în acest moment. Dincolo de ele, se profilează o stare de fapt extrem de gravă: în continuare, Europa nu este pregătită să răspundă operaţiunii de mare anvergură planificată şi anunţată cu mare precizie de islamiştii din ISIS: transferul înspre inima continentului nostru a conflictelor din Orientul Apropiat, aducerea războiului pe străzile şi în casele necredincioşilor, creştinii europeni urmaşi ai cruciaţilor, declanşarea Marelui Jihad împotriva tuturor zonelor-simbol ale Europei, uciderea reprezentanţilor forţelor de ordine.

Mai mult, aşa cum se dovedeşte acum prin cele două episoade teroriste apărute în Franţa în interval de câteva zile, planificatorii terorişti au imaginat şi au şi reuşit să ridice miza terorii la un nivel superior atacurilor precedente, implicându-se direct în campaniile electorale, influenţându-le buna desfăşurare, transmiţând un mesaj de extremă gravitate pentru viitor.

O a doua demonstraţie vizează, aşa cum şi-au dorit-o mereu cei de la ISIS, permeabilitatea şi insuficienţa sistemelor de asigurare a ordinii publice, chiar în contextul în care există decretată şi funcţională starea de urgenţă, când pe străzi patrulează efective importante de poliţie şi armată, când sunt instituite filtre de control în toate zonele de acces şi în jurul obiectivelor de interes public. Mesajul pe care-l transmit jihadiştii este că dispozitivele sunt în continuare permeabile şi că, practic, nimeni, nicăieri, nu se poate afla în securitate.

Şi de data asta atentatorul nu este un străin, ci un cetăţean al statului respectiv, membru al unei comunităţi care, aşa cum ne-am obişnuit deja, va condamna ferm atacul, dar va spune că nimic, niciodată, nu prevestea violenţa, căci era vorba, cum se zice în povestea lor binecunoscută, de un om liniştit care nu punea niciodată probleme vecinilor, fiu, frate sau prieten cu un comportament în limitele deplinei normalităţi.

Nu este aşa.

Numai că, din nou, după ce va trece şi amintirea acestui nou atentat, lucrurile vor reveni la vechiul sistem al corectitudinii politice exemplare şi, din dorinţa de a nu răni sensibilităţile comunităţii musulmane, spre exemplu, iar se va spune că era vorba doar despre un caz extrem de personalitate dezechilibrată care nu este nicidecum reprezentativ la nivel de comunitate. Şi lucrurile se vor linişti oarecum şi viaţa va merge înainte.

Dar cum va merge înainte?

Întrebarea are sens deoarece, aşa cum am transmis de nenumărate ori de la Bruxelles, jihadiştii au reuşit deja să schimbe ceva fundamental în acest sens al vieţii care curge în marile metropole europene. Au adus certitudinea incertitudinii permanente, au făcut ca peisajul de normalitate pe străzile marilor oraşe să implice, ca o competentă de peisaj naturală şi care nu mai miră pe nimeni, prezenţa patrulelor echipate ca de război, a campioanelor militare pline de soldaţi în centrul oraşului, inclusiv a unor centre mobile de comandă, toţi, inclusiv poliţiştii, cu armele în bandulieră şi gata de tragere.

Am citat proclamaţia jihadiştilor pentru că acela mi se pare a fi mesajul lor esenţial şi cel care a devenit rutină asimilată cu fatalism de populaţiile europene, dar şi de liderii lor politici: problema nu se pune dacă va mai fi un atentat, ci unde şi când!

Dacă mai există o întrebare şi mai gravă, aceasta priveşte numărul potenţialilor atacatori aflaţi în libertate, chiar dacă numele lor figurează în fişierele de alertă roşie ale poliţiilor naţionale, chiar dacă mulţi dintre ei, la un moment dat sau altul, au figurat pe Notificările Roşii ale Interpol sau pe cele transmise de centrul european de luptă antiteroristă, dar judecaţi în diferite ţări conform procedurilor clasice, cel care permit, iată, ca între etapele procesuale, ei să se afle în libertate, comunicând, cooperând între ei în ceea ce, cu siguranţă, este o adevărată internaţională subterană pusă la punct cu minuţie de planificatorii care conduc reţele teroriste.

Din nefericire pentru noi toţi, mobilizarea europeană este lentă, mult prea lentă şi fastidioasă în raport cu viteza cu care se dezvoltă aceste reţele şi capacitatea lor de recrutare de adepţi, dar şi cu intensitatea procesului de radicalizare, atât în închisori cât şi prin intermediul reţelelor de socializare deschise dar şi a „camerelor de chat” dedicate, zeci şi zeci de mii în fiecare ţară occidentală.

Europa se află sub un atac continuu. Care va continua în formulele cele mai diverse şi pe care jihadiştii le doresc cât mai devastatoare, tocmai pentru a crea stare de panică permanentă, a lovi şi discredita la maximum tot ceea ce înseamnă organism de menţinere a ordinii publice sau agenţie de informaţii.

Iar Europa politicienilor de-abia începe să se gândească cum, dacă şi când cineva va fi de acord, să nască organizaţii comune de informaţii şi reacţie rapidă, cu prerogativele reale ale unor acţiuni de forţă răspunzând unor ameninţări iminente. Care nu mai sunt unele naţionale.

Lovitura împotriva Franţei trebuie înţeleasă şi resimţită ca una împotriva valorilor noastre ale tuturor, ale unei lumi împotriva căreia, constant şi la un nivel din ce în ce mai ridicat, se ridică o ameninţare enormă, constantă, determinată să ducă lucrurile până la capăt. Aşa cu, teoretic, ar trebui să fie şi răspunsul nostru. Dar nu sunt deloc convins că se va putea decide aşa ceva în comun, în spaţiul european. Şi asta ne va lăsa din nou singuri. Iar ceilalţi, cei care atacă, nu sunt singuri şi, de mai mult timp, şi-au mutat deja bazele de acţiune în Europa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite